Azi dimineață când m-am trezit, aruncându-mi ochii pe geam am văzut lumină și mi-am zis: „Cum dracu’ am dormit atât de profund”. M-am uitat la ceas. Era ora cinci. M-am uitat pe geam. În Agigea era zăpadă și strălucirea ei se reflecta prin geam. Agigea este o cumuna normală într-o Românie normală. Nicio o lamă nu-i pe stradă. N-am înțeles de ce România se va integra în normalitate, începând de ieri-alaltăieri, cum ne-a explicat premierul. Tot ce se întâmplă în România face parte din normalitate. Nu am informații despre ce se petrece în țară pentru că în Agigea, cu religiozitate, deși nu cred să aibe girul Înaltpreafericitului, în astfel de situații, „autoritățile” opresc curentul. După cateva ore în care am exersat clănțănitul din dinți a apărut lumina. Nu mult, suficient să aflu că în țară situația e precară. Autostrăzi închise, localități și chiar un judet, Constanța, izolate, ambulanțe care nu ajung la timp la pacienți, lipsă curent electric ți apă, rugi de la autorități „Stimați cetățeni, nu ieșiți din case!”, etc. Normal, iarna ne-a luat pe nepregătite. De ce vrea premierul o Românie normală? Nu-l înțeleg, nu este nimic anormal în România !

Rămurel Pastramă, un fel de „din scoarță-n scoarță” și în același timp, primarul comunei Măciuca din Județul Vaslui, se trezește într-o dimineață devreme că-l frământa o virgulă din programul de guvernare al comunei și dezlipindu-se, cu greu, de lângă nevastă-sa, care îl părăsise de vreo trei luni, că n-a avut, săraca de ea, nicio bucurie de la el, nici măcar un copil, că i-au plecat toți în Spania și privind în oglinda din dulapul aflat vizavi de marginea patului pe care ședea, văzând că nu era chiar cu noaptea, în cap îi mijea o rază de lumină venită dinspre fereastră, ceea ce i-a înmugurit o idee, ca mușcata din glastră ce mijea și dânsa, în papuci a ieșit, afară mac-mac două rațe lătrau câinii la luna plină … ochii i-au căzut pe un plic și doar i-a spus postașului să sune măcar o dată și să nu-l mai arunce peste poartă … era gol… semn că Maricica lu’ Fleașcă era liberă la noapte, că acum un an i-a murit de cancer, tânăr bărbatu și nu de pomană îi sticleau ochii, când a trecut pe lângă birt unde se cinsteau sătenii, și-a intrat, și el, pentru socializare, că-l mai întrebau, și pe el, ba de una, ba de alta pâna ajungeau la Maricica din capul satului Pârțeștii de Jos județul Botoșani unde l-a cunoscut pe Neluțu Boubătrân, fundaș de nădejde la Zimbrii Bucovinei, pe care la transferat la Viitorul Ștefan cel Mare, pe două care cu fân de face săptămânal drumul la denea acuzat că a folosit fân public, da’ nu-i pare rău că e bun la suflet, iar ca fotbalist a devenit golgeterul campionatului dând cinci autogoluri de toată frumusețea și la ultimul, pe care la dat acasă, prietena lui Sarmisegetuza Tulbure , pe care în paranteză fie spus o iubea nespus, o fată de toată isprava dintr-un sat din județul Suceava, a sărit în sus de bucurie că ea n-avea de unde să știe în ce poartă trebuia să marce, de era să fie luată la măciuci de măciucenii din Măciuca, dar a salvat-o Pastramă spunându-le că s-a înțepat într-un cui, la Maricica în poartă unde, el Pastramă, intrase în vorba cu dânsa și din vorbă-n varbă în casă și acum se gândea că nu s-a prea descurcat, cu gândul la virgula lui despre care și Maricica i-a spus că ar trebui rezolvată, ceea ce l-a convins să convoace lărgita la căminul cultural pentru o consulație publică și nu-și mai aducea aminte dacă le-a spus sătenilor să anunțe din gură-n gură sau să ducă sticla la gura și s-o dea din mână-n mână, dar era mulțumit că a reușit să scrie discursul cu stimate consătene și stimați consăteni pe două pagini și la ora fixată a fost al căminul cultural, că lui nu-i place să întârzie și a decis că nu este constituțional ce s-a întâmplat declarând ședința închisă, cu unanimitate de voturi din lipsă de cvorum, că era singur în sală când a luat o decizie, pe care ar fi lăudat-o chiar și mai marii de la județ, hotărând să reconvoace lărgita la o oră în care să n-apuce sătenii să intre în birt, ceea ce s-a și întâmplat, au intrat, iar el la ieșirea din cămin a dat nas în nas cu Mariana Hopulele, învățătoarea din sat, care aflând ce s-a întâmplat i-a zis „bă Pastramă!” că-și permitea, i-a fost elev opt ani în elementară, deși preda numai la clasele unu-patru, eu zic să pui lărgita între două mese, pomana de un an a lui Fleașcă și nunta lui Boubătrân, deși ultimul a zis că n-o pune în aceaiași zi cu pomana, că nu-i mai vin oamenii la nuntă, așa că o pune seara, la sfatul nănașei Gherghina aia cu picioare de tătă minunea, 44 de nu-și găsăște încălțări decât la comandă, singura femeie din comună, care a născut, legal, un copil din flori că-i măritată cu Narcis a lu’ Trandafir, zicându-i că-i de bine, vin mesenii sătui de la pomană și nu-l costă decât țuica, care-i ieftină de-o ia de la Poșircă Asmarandei, ce se ține cu a lui Carcalete, o violată de gradul trei, după care a intervenit cu o corecție primarul Pastramă spunându-i că e handicapată, așa e, a continuat doamna Hopulele, că n-aude prea bine, da’ o să dea muzica mai tare, chiar dacă riscă să-i reclame popa, că a doua zi are liturghie și nu poate să doarmă noaptea, că suferă și de prostată și are veceu’ în curte sub un nuc, care de trei ani nu mai dă rod și o vrut să-l taie da-i bătrân și nu mai poate și de-i dă pe miri în judecată va apela la Raiu Viorica Speranța, nepoată după o familie de „struți” a distinsului Toni Greblă, o avocată unsă cu toate alifiile pe față că are riduri de parcă s-a trecut cu plugul peste dânsa și la nuntă pune și tu problema ta, adică virgula, pe o masă și să vezi distracție după aia, ca apoi, fără jenă, poți să pui în locul ei un punct și problema-i rezolvată.

La vot prin diaspora

Posted: Mai 9, 2017 in Scrierile mele

În general, campaniile electorale nu pun accent pe viitorul României. Eu cred că este ca un drum cu metroul: Atenție! Se închid ușile. Urmează stația Timpuri Noi cu peronul pe partea stângă.
Îmi aduc aminte ce forfotă mare a fost la votarea președintelui României față de cea pentru Parlament. Accident sau avertisment. Încerc să le compar, scoțând dintr-un sertar câteva scrisori primite de la diferiți confrați, plecați, zic ei, spre mai bine. Au dorit să-mi demonstreze că au deprins și limba…

Din Spania

La primera ronda de las elecciones los partidos rumenos gobernantes jucado un poco murdario. Diáspora non pututo votare. Ștampilas muy pocos esta como inglés dice: „o mai deloc”. Para câștigare las elecciones en la diáspora se dice que en la segunda ronda número de centros de votación será muy pocos para eliminación de los căpățânatos (personas en la diáspora) de venire para votar. Será organizado una grande masa, festivamente preparato, a la campo verde. Todo el mondo avere la discrecion muchos mici, fasoles la caldera, vino en curgere de los damigenos y sin embargo para facere uitare de votar. Asi todo el mundo será felice. Primer Ministro, acusado de palgiat, va câștigare las elecciones, omitere fraudare e diaspora non stare la coda como durante el comunismo para duo „frateli Petreuș”.

Din italia

Sono uno dei Romania che è stata installata qui per non morire di foame. Per una bucata di pane bianco. Problema de la foame esta rezolvata, ma bere molto costoso. E stato eliminato. Io mi rezumo all’acqua de la chiuveta. Io vivere in Catania dove il nostro Primo Ministro completato un Master con titulo de maximoprestigio „Hormonis causa” (nu prea le are el cu titlurile, dar mă bucur, este mândru că e român). Io renuntzare a cinque giorni de mangiare per raggiungere la stazione di votare. Molto agglomerato. Io crezuto che tutti italiani sono venuti a votare per la Prezidente de la Romania.

Din Dubai

Scrisoare era în limba arabă. Cum am o memorie bună și n-am uitat liniuțele, bastonașele, cerculețele și alte semne învățate încă din clasa a întâia mi-a fost ușor să o traduc:
„Am auzit că în Europa au fost probleme legate de votarea președintelui. Aici totul s-a desfășurat normal. N-au lipsit ștampilele. Erau în parcuri pe bănci, pe trotoare, în taxiuri, în restaurante, în camerele de hotel și ca să nu o mai lungesc, ștampile pe toate drumurile. Fiind duminică, iar magazinele anunțaseră mari reduceri de prețuri, singura persoană care a votat a fost sora lui Monica Gabor (nu-i plac reducerile. De niciun fel). Nu-ți pot spune rezultatul alegerilor pentru că, încă, nu s-a terminat numărătoarea voturilor”.

Din Republica Modova

La Moldova, amu, aiși îi pizdeț, totu-i iasna. M-am dus la vot, la Chișnău. Văzînd atîta populație mi-o atpădit celestea de-am chicat pi buși. Gândi că sî fașe perevarot. Mi-am zîs: „Amu iaca tu șî cauț aiși?” cînd mi-or chicat ochii pe chiloți. Sî gregheau șî m-am gîndit sî mă vîr cu ei. Da șeia s-or lepadat de mini șî cărăbușu mi-o zîs:
-Șe mă sî tu ai zbor!?
M-am așezat în rînd. Ni-am zîs anigdoati șî o trecut vremea. Eram întîiul, bucuros de-mi vinea sî-mi tușuiesc bușili deși nu-mi mai sîmțam chișioarele când, o ieșît un nacialnic, cred pidagog. Avea niște floați pi cap de-am zîs câ-i o fă. Nu știu șî nu i-o chicat ghini, la dînsu, după cum mi-o zîs:
-Șî ti belești la mini, mă! Țî s-o ahuit ciribelu? Te cișăște schinarea!? Tu șî vrei!? Pizdealî!?
Apoi către populație:
-Buza!
Un fel di „gura-n ghips” ori „închide săltariu”, ca sî mă-nțîlegi mai ghini.
-Amu bazaru-i mort! O mai zîs ș-o intrat punând zăvoru.
Un cîcășios. M-am sîmțît atît de prost ca cînd îți put colțunii.

*

Pentru parlmentare am rămas doar cu dialogul dintre un reporter TV și cameramanul lui.
Reporterul TV după ce a luat interviul unui alegător s-a întors spre camera de luat vederi spunând:
-Am citit în ochii lui speranța.
După terminarea reportajului, cameramanul l-a întrebat:
-Cum dracu’ i-ai citit speranța în ochi, omul era sașiu.

Pentru Stălnica

Posted: Mai 4, 2017 in Scrierile mele

Clubul Umoriștilor Constănțeni au fost invitați la Stălnica, o fermă aproape de Fetești. Mi s-a recomandat să spun și eu ceva. A fost un sfat, după cum am înțeles. Iată ce a ieșit. Dacă-i pomană, să fie primit.

Deși nu mi-am permis, niciodată, să dau sfaturi, am dat câteva. Am lucrat cinci ani la o carte și m-am făcut de râs aflând că în pușcărie, o carte se scrie în cinci zile, sau mai puțin. Fiind atât de productivi mi-am permis să le recomand:
-Lui Jiji: scrie una despre „Oierii vechi și noi”, un plagiat după „Ciocoii vechi și noi” a lui Nicolae Filimon. În loc de Ciocoi scrii Oieri și nu se va prinde nimeni. Cine dracu’ l-a mai citit pe Nicolae Filimon. Senatul american va fi încântat.
-Lui Borcea, un profesionist recunoscut pe plan intern și internațional, încă din perioada când se pregătea pentru „Cempions lig”, i-am recomandat să scrie o carte de specialitate: „Tehnici de futsal în camera intimă”. Nu s-a editat, încă, dar a „scris” câteva „ciorne”. Mi-am permis să-i recomand, și eu, o „ciornă” din Baia Sprie, mai bătrână, dar zglobie, căreia i s-a dus vestea în sat că face o zamă de te lasă lat. Am renunțat. Riscam un răspuns adecvat „Mama mea gătește mai bine”. Ultima „ciornă”, rămasa grea, care își regăsise liniștea pierdută în patul lui…în patul lui…în patul lui, a declarat, la început, că nu vrea să divulge autorul. Fiind vorba de o vedeta TV i-am recomandat să-l divulge „în direct” în emisiunea „Am întrebat o sută de români”.

Pe Lună mi-am propus să mă retrag.
Scap, astfel, de răceala dumneaei
Deși, când am depășit al casei prag,
I-am zărit în ochi vreo câteva scântei.

Buna Vestire

Sunt un bărbat între două vârste, mai exact între șaptezeci și optzeci de ani. Primăvara, pentru mine, e corvoadă. Mă pune nevastă-mea la treabă. Grădina este cu pricina. Am plantat un agriș, să-i mai tai din greață neveste-mii, când spun câte o glumă, pe care ea o tratează ca fâsâită.
Am și eu, din când în când, noroc cu popii. Astăzi este Buna Vestire și poruncă de la Cel de Sus „Interzis la muncă”. Pauza mi-a priit. Am intrat grăbit pe facebook. Doream să scriu ceva … ca lumea. Am dat de postarea Domnului Norea, un împătimit al genului „Senryu”. Ignoranța mea în acest domeniu și ca să nu mor prost … Apropo de moarte. Mi-am adus aminte de o glumă.
-Mă, tu îl șci pe Văsălie.
-Sciu, dară.
-O murit.
-Să mori tu?!
-Tulai Doamne! Da’, ce-ț vini?
-Mă, asta-i așe ca cum ai zâce – dreptu-i?
-Așe-i. Avui o lipsă. Să mor io c-o murit Văsăslie..
-D’apăi cum, că aista nu beia, nu fuma…
-Așe-i! La otopsie, doctoru’ nu i-o gasât ninica. Bag-samă o murit sănătos. Da’ sci, nu-l mai îngroapă vineri?!
-Da’ când?
-Sâmbătă.
-Da di ce, să sâmte mai bine?
Deci, cum vă spuneam. Să nu mor prost am dat o fugă pe „net”. Așa m-am simțit, și eu, mai bine. Am aflat că senryu-l este o grămăjoară de 17 silabe, căreia japonezii îi spun poezie, dar cu o descriere cinică sau străbătută de un umor acid și care nu trebuie să conțină un kigo. Era și un exemplu, chiar japonez:

kakurenbo
mitsu kazoete
fuyu ni naru

În traducere sună cam așa:

De-a ascunselea
Numără până la trei
Iarna a sosit

Am râs cu lacrimi un sfert de oră înțelegând de ce s-a interzis acest joc în Japonia. Cât cinism.
Inspirat de mitingurile de Buna Vestire din București: ale polițiștilor; ale celor pentru viață (aveau dreptate: ce, asta-i viață?!) și a unor șoferi amatori, care nu mai avea locuri de parcare, timp în care fetele s-au îmbulzit pe centură (n-am văzut, dar am bănuit), am scris primul meu senryu:

Miting politiști,
centura plină.
Dezlegare la „pește”.

Am verificat. Sunt 17 silabe și niciun kigo.
La noi în familie domnește armonia încă de ieri, alaltăieri ne-am certat de la o țigară. Ea nu fumează și m-a dat afară. În Agigea, o liniște totală, pe care o descriu în 17 silabe, ca să vedeți ce simplu este:

Era ca la vernisaj.
Eu ofuscat.
În jur „Natură moartă”.

Curtea mi-a inspirat un alt senryu:

Stăteam gânditor,
precum un stâlp.
Când, deodată…Marș javră!

Am terminat țigara și am intrat în casă. Am scris și verificat senryu-l. 17 silabe și niciun kigo. Bucuros, am mai ieșit, odată, în curte. „Nema” inspirație. Câinii dădeau fericiți din coadă.
Când am reintrat, nevastă-mea mă aștepta în prag. Nu știu ce mi-a spus. N-o ascultam. Îi număram silabele, până le-am pierdut șirul. Între timp, în gând, mi-am construit, cu migală (aveam timp) câteva fraze cu cuvinte alese din DEX-ul ce-l țin la „mansardă” și după ce am auzit că nu am mai aud silabele lui nevastă-mea, i-am spus răspicat:
-Da, dragă!
M-am gândit că trebuie să o învăț tehnica senryu-lui. Cât de multe se pot spune în 17 silabe? Mi-aduc aminte de început:

Eram doi îndrăgostiți,
pur și simplu.
Ea pură și eu simplu.

Acum, suntem la vârsta la care chestia cu „îndrăgistiții” este istorie. Vorbind corect gramatical, ea a evoluat, fiind „mai mult ca perfectul” familiei, eu devenind, pur și simplu, „imperfectul”. Nici nu mă gândesc cu câte silabe m-ar fi boscorodit soacra. Nu am cunoscut-o, dar am un remediu, în 17 silabe, pentru cei ce nu încap de ea:

Stai cu soacra?
Ia-ți Pest Repeller.
Alungă dăunătorii.

Inspirat de Domnul Norea vă ofer și un senryu mai romantic:

„Vedi Napoli,
poi muori”
Pelerinaj pentru soacre.

Fiind zi de sărbătoare, am hotărât, împreună, un fel de „cu unanimitate de voturi” (n-aveam cum să fiu împotrivă, ajungeam la balotaj) să împărțim activitățile în familie. Contribuția mea, la bunul mers al familiei, în ziua aceea, v-o pot spune, pe scurt, tot în 17 silabe:

Azi, soția
a schimbat butelia.
Eu am spus „Tatăl nostru”.

Seara m-am uitat la meciul cu Danemarca. Fotbaliștii nostri se mișcau ca niște melci. La final, a intervenit prietenul meu, melcul, tot cu 17 silabe:

Dacă ar fi să joc fotbal,
m-aș legitima
la Rapid.

Noaptea, târziu, s-au făcut multe comentarii pe seama lui, nu a melcului ci a meciului. Comentatorii ne-au asigurat că scroafa nu-i moartă în coteț. Matematic vorbind, calificarea se mai joacă. Cu alte cuvinte s-ar mai putea face din țânțar armăsar. A replicat țânțarul:

Firav, dar
la cât de des înțep,
fac să plangă armăsarul.

Am verificat, sunt 17 silabe, dar nu este senryu deoarece, spre deosebire de țânțar, armăsarul are un „kigo” foarte mare.

Floriile

Cum vă spuneam. Sunt un bărbat între două vârste, mai exact între șaptezeci și optzeci de ani. Am crezut că voi sta liniștit. Nu apuc să-mi beau cafeaua de dimineață fiind întrerupt de nevastă-mea:
-Azi facem curat. Tu aspiri, iar eu sterg praful.
Când este vorba despre făcut treabă, neveste-mii îi lipsește umorul. Pe scurt, totul s-a rezumat la 11 silabe. Dacă îmi mai spunea „altfel te ia dracul” putea fi un senryu cu un oarecare cinism. Ce puteam să spun?
-Da, dragă!
-Începi de la etaj să am front de lucru – a mai spus, de parcă eram în Afganistan.
Normal, după ce am aspirat etajul am coborât la parter. Ea a urcat la etaj să șteargă praful. M-am hotărât să încep din bucătărie. Am pornit aspiratorul, a cărui zgomot cred că l-a trezit și pe vecinul meu, nea Costică. Am deschis frigiderul și am sustras o sticlă cu vin, pe care am „aspirat-o” în câteva minute. La a doua mi-a fost mai greu, m-am luptat cu dopul, părea înțepenit. În final l-am dovedit. Arătam tot ca într-un senryu:

Șeherezada:
O mie si una de nopti,
nedormite.

Apare soția:

Venea spre mine.
Cârpa de șters în mână:
-Bărbate ești praf!

În gând număram silabele. La „șters” m-am poticnit deși m-am străduit: ște-rîs, ște-rî-sî, nu-mi sunau bine la urechea mea gramaticală. Matematic vorbind, dacă nu se poate demonstra, despărțirea în silabe nu este valabilă. Am renunțat la numărat și privind-o pe nevastă-mea cum mă privea mi-am adus aminte că sunt Floriile și i-am cântat Flori …i…le… „Florile dalbe”. Ar fi trebuit să-i fac un cadou și mi-am adus aminte de legendarul Ulise strigând să se audă peste zidurile Troiei, doar 17 silabe:

Elena, uite!
Iți dau un cal,
ce n-a văzut Parisu’!

De unde am dedus că Ulise habar n-avea despre Londra și Mizil.
Privindu-mă de parcă o sorcoveam mi-a spus:
-Bărbate, ești dus!

Răceala din privirea ei
mi-a degerat
picioarele.

Paștele

Prima zi de Paște. Noi serbam Paștele nostru, autoritățile din Agigea serbau … Paștele lor! Ne-au stins lumina. Era pe la ora trei și nițel, după masa copioasă cu miel, din care au mai ramas doar oasele din el. O masă stropită, din plin, cu vin, de trebuie să ne cumpărăm altă față de masă. Un fel de:

Lumină din lumină.
Domnul a dat,
„Enelul” a luat.

Sunt 17 silabe, dar nu este senryu pentru că nu era de râs, ci de plâns.
Cu privirea ațintită în jumătatea goală a paharului cu vin ce fusese plin, mă aud strigat de nevastă:
-Sună la „Enel” ! Intreabă când vine lumina!
Cum eram cam obosit am înțeles greșit. L-am sunat pe Ionel, prietenul meu din Lumina, întrebându-l când vine la Agigea. N-am aflat răspunsul. Am fost întrerupt:
-La „Enel”, nu la Ionel!
La „Enel” mi-a răspuns un tip amabil și nu mi-am data seama dacă m-a întrebat sau a exclamat
-Limina s-a taiat?
Eu i-am răspuns adecvat momentului:
-Adevărat s-a taiat!
Am revenit după câteva minute, în care i-am boscorodit cum știam eu mai bine. Abia la final mi-am dat seama că pusesem botul, mi-a răspuns robotul:
-Nu vă îngrijorați! de parcă începuse al treilea război mondial. E o avarie. Curentul revine la 20:30.
Puteam să-i trag o injuratură dovedindu-i că știu depre ce este vorba, doar în 17 silane:

Nu-s alpinist,
dar am urcat, deseori,
muntele Venus.

Nerăbdător, la 20:45 am resunat la „Enel”. N-am mai pus botul, învățasem. Știam că-mi va răspunde robotul:
-Curentul revine în Ciocârlia de Sus la ora 20:00.
Era ca în bancul cu altercația dintre soț și soție: „ce-o întreb eu și ce-mi răspunde ea !”. Obsedat de cele 17 silabe și de relația cu robotul mă simțeam de parcă văzusem:

Pe zebră un maidanez.
Nu traversa strada,
o călărea.

Gândurile mi le-a întrerupt nevastă-mea. Crezând că-i o glumă de-a mea „fâsâită”, mi-a luat telefonul. O priveam atent și-i admiram grația cu care ținea „smartfonul” așteptând până i-a venit tonul. Eu o priveam, așa cum v-am mai spus, de la brâu în sus. La vârsta mea înaintată mi-am spus, cu 17 silabe, în gând:

Rămas-am geniu.
Mă pot concentra
la doi sâni deodată.

Eu, satisfăcut, după ce a terminat robotul „rapsodia” cu Ciocârlia, ea, mai răbdătoare, a așteptat până când a intrat pe fir, în direct, o fătucă ce a asigurat-o că „a doua zi de Paște vom avea lumină”.
Cum „lumina din lumină” se stinsese și nu doream să fac vreun păcat, chiar în prima zi de Paște, am apelat la nea Costică, vecinul meu, care avea o brichetă primită în dar de la un amic, care o avea de la amicul unui alt amic chiar din Israel, mai exact din Ierusalim. Piatra ce scânteia era de la Bethlehem și când am aprins lumânarea mi-am dat seama, după miros, gazul era bio. Cu lumânarea aprinsă am intrat în dormitor la socrul meu și am pus-o pe televizor.
-De ce acolo!” îl aud.
-N-ai spus tu că nu poți să dormi dacă nu te uiți la televizor?!
Imbufnat s-a întors pe o parte și nu mi-a mai vorbit toată noaptea. Adormise.
Neveste-mii, i-am propus să ne jucăm de-a ascunselea. Aveam ocazia să ajung la vorba lui socrul meu „bă, tu o cauți cu lumânarea!”. Am numărat: una, două, trei…zile și iarna a sosit. Ar trebui ca și în România să se interzică acest joc.
Senryu-le ! Că tot ești salcie la mal, nu vreau să fiu un râu la umbra ta ci un mic izvor de apă lină, fără kigo și cinism, doar cu ceva umor.