Jurnalul unui rebel

Posted: martie 30, 2015 in Scrierile mele

Partea a XV-a

Tot iunie, tot 2012. Cum vă spuneam, eu vara asta nu dorm. O prietenă m-a sfătuit să scriu romane poliţiste. Cum dracu să scriu aşa ceva? La câte anchete cu morţi am participat, indirect, ca apoi să fiu pus în situația de a prelucra cazul, toate s-au încheiat cu concluzia „mortul a fost de vină” deşi prin ceea ce demonstram, la prelucrare, se deducea cu totul altceva. Să scriu o sută de pagini despre un caz soldat cu o crimă și în final să spun că mortul este de vină? Cine dracu ar citi aşa ceva? Am un coleg, care mi-a spus. „Eu, o carte politistă, o citesc de la final. Aflu întâi cine-i criminalul şi apoi o citesc”. L-am întrebat dacă mai are farmec cartea ştiind cine-i criminalul. Răspunsul lui m-a dat pe spate, cred c-avea dreptate. El urmărea de fapt, cum se comporta criminalul şi cum reuşea scriitorul să-l ascundă printre rânduri, divulgându-l la final.
Pentru a scrie o carte politistă, cea mai bună sursă de inspiraţie e tribunalul. M-a pus dracu şi m-am dus, aşa din curiozitate, într-o sală de judecată, poate-mi vine vreo idee. Intru în sală şi mă așez timid lângă un tânăr, care s-a dovedit a fi vorbăreţ. Vorbeam în şoaptă despre fapte şi la întrebarea lui „Aveţi pe cineva…?” I-am răspuns scurt, nu! Judecător, era o judecătoare, cam tinerică, gesticula mult şi-avea o faţă obosită. Aşa cum era de aşteptat, când îmi propun ceva, o dau în bară. Erau judecate nişte cereri de eliberare condiţionată. Vreo douazeci şi ceva de petenţi dintre care, jumătate erau absenţi pe motive de boală și de alte dosare în care erau chemaţi ca martori. Alţii erau la munci de m-am întrebat, de ce tocmai atunci. Din cei rămaşi, mai mult de jumătate şi-au retras cererea şi tânărul, vorbăreţ, de lângă mine, mi-a explicat o chestie în care fusese şi el implicat. „Au renunţat că au la dosar o precizare, de la penitenciar, cu recomandare de amânare.” Era un tip școlit. A știut să-mi citească mirarea de pe față și a continuat cu explicații: „E greu cu judecătoarea. Nu se ştie ce-a mâncat aseară, poate are-o greaţă, s-o fi sculat cu faţa la cearceaf de dimineaţă, poate prietenul ei nu i-a făcut faţă. Ce ştii matale? Aştia, adică condamnații, au avocaţi din oficiu. Nu e indicat să ai avocatul tău, că te bagă la jmecheri şi te mai amână pân’ se termină sezonul estival sau până ieşi la interval. Uite-aşa ajungi să ţi se dubleze amânarea. Aici, nu e nimica clar, fiecare judecă după capul lui.” „Da, prietenul tau?”, îndrăznesc eu. „E lacrimă. E beton.” Procesul era în toi. unul dintre petenţi se mira de ce era acolo, mai fusese judecat şi eliberat, confirmat pe net. Altul nu-nţelegea de ce e purtat dintr-un tribunal în altul. La lămurit judecătoarea „Poate ai prieteni pe afară.” Cazurile fiind banale, m-am lămurit şi am plecat.
A doua zi m-am întâlnit, întâmplător, cu vorbăreţul şi l-am întrebat dacă prietenul lui a scăpat. „Nu stiu, dom’le, de-atunci sunt cu ochii pe net. Nimic. Aştia ne omoară-ncet şi-ţi mai zic ceva, în România toate procesele sunt politice, chiar şi astea, pentru găinari, cum se pune problema pentru cei cu condamnări de la unu la trei ani. De-alde ăștia prinși cu furtişaguri, cu mărunţişuri, la-nceput cu găini, acum cu prafuri, nu de aruncat în ochi, nici de copt”, uitându-se la mine doct, „sau cu iarbă.” şi, scărpinându-se în barbă mi-a zis „Sunt politice, băi nene, c-aşa-i politica statului.” Ne-am despărţit nu înainte de-a-i ura, după culoare, cunoscuta urare, baftă.
Logica lui m-a uimit şi mi-am amintit de „patru case”, care s-a tot plâns că are un proces politic. Acum, îl înţeleg. După spusa vorbăreţelui, îmi este tot mai clar …e un găinar.
Aseară m-am uitat la știri. Toate televiziunile erau cu „ochii” pe poarta lui „patru case”. Urma să fie transportat la „mititica”. Partea roșie a „peșicherului” politic era în doliu, cea portocalie, în spirit de omenie, se cinstea cu șampanie. „Patru case”. decoratul nostru cu Ordinul Steaua României în grad de mare cruce, m-a făcut să-mi fac o cruce văzându-l pe o targa, în plină vară, înfofolit și cu fular la gât, unul obișnuit, cum se poarta pe la noi, încă de pe vremea lui „nea”, Burberry, scos din lada de zestre a mătușii Tamara. Se presupune că ar fi încercat să se sinucidă. Un glonț, care circula nestingherit prin bibliotecă l-ar fi nimerit. Mă și gândeam la Antene unde toată noaptea se va exclama „Ce bărbat ! Ce bărbat!” Transportat la spital l-a vizitat și multpreacinstiul.

Colac peste pupaza din teiul din fața Palatului Victoria (dacă nu e un tei ar fi bine să se planteze unul. să avem pupeze peste care să punem colacul), multpreacinstitul e acuzat de plagiat, mai clar, de furt intelectual. Na beleaua!
Pentru că tot este vorba de un plagiat, mi-am propus să-l plagiez pe Caragiale, care s-a inspirat în scrieri din viaţa politică a vremii sale, ce nu-s departe de vremea mea. M-am oprit la Mariu Chicoş Rostogan, ce-şi începea ora de clasă, bătând cu-n ciocan de lemn în masă, „Silenţium prostovanilor!”.
Politicianul dacă nu bate „câmpii” nu-i politician şi totul e să n-o dea de gard sau să-şi completeze „dizertaţia” cu o „cestiune” ce n-are subiect şi predicat la ce a fost el întrebat. De aici începe dandanaua şi beleaua de se miră, ca prostul, c-ar avea ceva lumea cu el, motiv pentru care îi recomand, cu căldură, să se rezume la „crastavete”. Să vină cu o lecție învățată și la orice întrebare s-o ia încet pe arătură până dă de „crastravete”, ăla din familia Curcubitaceae, de culoare galben-verzui, ca-n final să ne comunice şi ceva concret, c-ar conţine foarte multă apă (Severin e la Bruxelles, nu dau vina pe el).
Sfatul îl dau din propria experiență. Procedeul l-am practicat în liceu, la tezele de limba rusă ,unde invariabil subiectul era o descriere. Învățam pe de rost un început și un sfarșit „universal”, bine ticluit, urmând ca între cele două să bâjbăi ceva. Întodeauna mi-a ieșit. Ăsta-i unul dintre motivele pentru nu am învățat limba rusă. În paranteză fie spus cum ar fi sunat să-i spun unei domnișoare „ia liubliu tibea” sau în ucrainiană „ia tibia cohaiu”. Am preferat „ai lav iu”.
Nu ţin minte să-l fi întrebat cineva pe multpreacinstit, cu ce viteză, în drum spre Predeal, a făcut Guvernul și nici dacă noul Guvern este plin de hoţi ca şi celelelte. Cred că dacă era politician și „rânjea” mai puţin, ar fi dat un răspuns mai elevat, nu că-l face „în 30 de secunde” şi c-ar fi „cel mai cinstit”, ci ar fi putut începe cu argumente, că o „implementare” guvernamentală nu seamănă cu plantarea de „crastaveţi”, de unde putea dezvolta subiectul, legat de familie, de culoarea galben-verzui şi ar fi fost de lăudat în înţelepciunea lui iar, noi n-aveam subiecte de criticat. Nu ar fi fost pus în situaţia de a preciza “Nu înseamnă că eu o să pun numai ingeri în funcţie, că nu am cum, din 150 de oameni să fie 150 de oameni perfecţi.” Acum îmi explic de ce a apelat şi la „iad” unde „păcătoşii sunt valorificaţi la maxim” şi l-a numit pe Grăjdan. De aici până a ne face pe noi, ăştia care l-am criticat, anormali şi lipsiţi de bun simt n-a fost decât un pas “nu vreau să mă scuz, pentru că nu m-a acuzat cineva normal, cineva de bun simţ”.
Nu ţin minte să-l fi întrebat cineva pe multpreacinstit, de unde va conduce Guvernul şi chiar de l-ar fi întrebat, ar fi putut răspunde, evident din Palatul Victoria, doar nu dintr-o seră unde se cultivă „crastraveţi” şi ar fi ajuns la subiectul pe care ar fi putut să-l dezvolte fără s-o dea de gard. Problema asta e de discutat şi aş avea multe exemple să vă dau. Cert este că s-a instalat la o „tijghea” de undea-a-nceput să ne vândă „crastraveţi”.
Nu ţin minte să-l fi intrebat cineva de Bruxelles, la sosirea din Austria. N-ar fi avut sens. Dar un ziarist, probabil băsist, l-a întrebat ce părere are de acuzaţia de plagiat. In locul lui Ponta, eu aş fi divagat puţin şi aş fi dat ca exemplu nectarina, un fruct nou rezultat dintr-o combinaţie de piersic cu prun şi uşor-uşor, aş fi alunecat spre tulpini, până la vrej, de unde, cu puţin talent, ajungeam la „crastravete”. El, nu! „Eu tot merg la Bruxelles”.
Nu ţin minte să-l fi întrebat cineva, cum se simte Băsescu când, de fapt era la spital să vadă cum se simte „patru case”, care tocmai atentase lui viaţa lui (na, iar mi-am adus aminte de bancul cu ţară de căcat, atentate de căcat). Dacă nu putea să spună nimic de Nastase, nu putea da detalii nici despre rană, nici despre stare, putea foarte simplu s-o dea cu durerea ce-o simţea. Să fi vorbit de îngrijorare, ca şi cum ar avea un morcov undeva şi uite-aşa, de la morcov până la „crastravete” mai era un pas. El, nu! „Cred că se simte bine Băsescu.”
La venirea din Austria, pentru încurajare i-am trimis, multpreacinstitului. o scrisoare deschisă. Nu era lipită și a putut fi citită:
Stimate Domnule Mulpreacinstit, îmi dau seama cât sunteţi de ofuscat, deşi aţi mascat frumos, pe aeroport, necazul, schimbând macazul, c-o g(l)umă de mestecat, la întrebarea, de altfel de-a dreptul neobrazată, chiar calculată, a unui ziarist, cred băsist, legată de teza dumneavoastră, care vă venea ca o proteză la “sivi”. Auzi neruşinare, la un cotidian german, că aţi fi furat la teza de doctorat, c-aţi fi plagiat pe blat. Cătă neobrazare, la un cotidian așa de mare! M-a scos din fire, sunt ca dumneavoastră, un pic mai deşirat.
Vă dau un sfat. Fiţi bărbat! Demonstraţi la-ntreaga ţară că v-aţi maturizat, faceţi şi-o baie de soare să fiţi mai bronzat, nu-i bai, chiar la Dubai, și una în mare, la fel, apoi, mergeţi la Bruxelles, luaţi legatura cu Merkel să-i scuture niţel, (în paranteză fie spus, la dreapta să-l aveţi pe Marga, pregătit cu targa), poate pune de-o cenzură, dacă nu la scris, la gură, să se dea o dezminţire, pentru (p)omenire, că s-a greşit şi să strige-n gura mare cine va urgisit aşa de tare. Dacă n-aveţi intrare la Merkel (în paranteză fie spus, s-o-ntâmpla ceva cu Marga şi-l vor căra cu targa) vă recomand să daţi, urgent, o Ordonanță de Urgenţă şi puneţi la treabă Comisia de Etică. Preşedinte, ar fi bine, să-l puneţi pe Mang. Adunaţi materiale, măcar un teanc, convocaţi avocaţii lui „patru case”, că au experienţă şi daţi în judecată publicaţia germană care, şi-a permis să defăimeze cel mai cinstit Prim Ministru al României.
Vă mai spun că dispun de suficientă expertiză, pe care o păstrez într-o valiză. Dacă n-aveţi curaj, în ambalaj, am să-i dau ei în judecată. O să cer aviz de la popor, că nu permit să-mi jignească în aşa hal, chiar brutal, cel mai cinstit conducător.
Știu! Sunteți creștin și ortodox. V-am văzut adesea la pupat de moaște dezinfectate cu sublimat și nici nu-mi trece prin gând sa vă acuz că le-ați pupat peste rănd dar, o țață, pensionară de la un gostat, ar fi comentat.
Știu! Sunteți bun prieten cu Inaltpreafericitul din ale cărui haine poți să hrănești jumătate din București. Să ne trăiești!

Jurnalul unui rebel

Posted: martie 29, 2015 in Scrierile mele

Partea a XIV-a

Tot iunie, tot 2012. E campanie electorală. Mă rezum la cei de la putere. Opoziția nu mai contează. Preacinstitul de la Agricultură a tras o tură, pe la Suceava. Ce mai „căcărez gâlceava”, vorba lui socru-meu, m-a cam dumirit scoțând un porumbel din gură „România nu mai poate continua cu această guvernare mincinoasă”. Multpreacinstitul a fost huiduit la Iași. Alianța a apelat la un grup de specialişti britanici. care au constatat că numărul de decibeli, la huiduieli, este mai mare decât cel făcut la aclamări. S-a luat măsura ca cei ce-au huiduit să fie amendaţi pentru deranjarea liniştii publice. Crin ține discursuri. Din ele, am încercat să scot tot ce era legat despre „pedele”, Boc și Băsescu, și în afară de Doamnelor și Domnilor nu am reținut nimic. Toate astea pentru scaunul de preşedinte care-i este aspiraţia, tăindu-i respiraţia, îl face să-şi uite rolul, îi creşte colesterolul şi după ce ia hapul îşi uită deschis prohapul, combate bine fără cuvinte blajine, ştie să bage intrige, jos să strige, să bălăcărească cu figura-i flască, dând atacuri la persoane, unele chiar grosolane, asmute cu privirile piedute înspre Cotroceni, împroaşcă cu dojeni, îi ameninşă pe adversari cu gropari, cu ieşirea din arenă a celor ce au fost pe scenă. Se pare ca ăsta este valul şi multora le place scandalul. Ii aud cum spun, că el ar fi mai bun, că vai ce bine vorbeşte și tot ce spune nu ne citeşte.
Am început să-nţeleg că accesul la putere, poate lua minţile omului. Din acest punct de vedere pe preacinstitul de la Cultură îl înţeleg. Poate e nevinovat. Nu stiu şi nici nu mă interesează. Ceea ce este un fapt, este anchetat. Parte din presă, nu Antenele, îl acuză că n-ar fi corect să rămână pe post, totuși el nu cedează, are scaunul uns cu Superglue. Ce-mi pare rău este că în loc să-mi rămână-n memorie ca un actor de nota zece, îmi va rămâne ca politician de doi lei.
Suntem în săptămâna dinaintea scrutinului. Iată cum arată timpul probabil:
Marți, miercuri și joi: Frecvente descărcări electrice, între candidaţi, la televiziuni, la radio şi pe unde-i vom mai vedea. Pe străzi, la oraşe cât şi la sate, vor fi parăzi … pe săturate. Intensificările (cu)vântului vor lua aspect de vijelie. Va fi paranghelie. Izolat, căderi de afişe electorale. In unele zone, mai agitate, vor avea un caracter torenţial. Maxima zilelor: Mergeţi alături de ei, undeva, să puteţi rămâne singuri.Minima nopților: Data viitoare când vrei să-ţi torni cenuşă-n cap, ieşi de sub umbrelă.
Vineri și sâmbătă: Cer senin. Se termină campania electorală. Maxima zilei: Nu-i bai, veți fi ca-ntr-un concediu de o luna în Dubai. Minima nopți: Aţi reușit să ne faceţi să apreciem liniştea. Șanse de precipitaţii slabe. Ploaie mocănească cu sudoare şi smiorcăieli locale, la şes, pe sub dealuri, la munte sau la mare şi-n orice-nprejurare, când încerci s-aderi la valiza diplomat.
Duminică: Cod roșu. Furtună cu descărcări electrice după ora 21:00 când se anunţă rezultatele sondajului. Sanse de precipitații. În mare parte a teritoriului vor fi inundaţii cu şampanie, bere şi vin celor ce le-a mers din plin. In rest, precipitaţii rare, mai mult “apă cu sare”, în zonele unde-s locaţi perdanţii.
Noi votanții vom fi ca cele două pensionare ce s-au întalnit după votare, undeva, pe o bancă-n Cișmigiu:
„Cum a fost la vot, măi dragă!?” „Cum să fie!?” a venit răspunsul: „M-am simţit ca la 25 de ani când eram tânără, dezirabilă, căsătorită cu răposatu’, care mă-nşela cu soţia amantului meu, care la rândul ei îşi înşela bărbatul culcându-se cu al meu. Eram în situaţia de a-mi înşela amantul cu cel al soţiei sale, pentru că amantul ei era soţul meu. Și uite-așa, amanta soţului meu fiind amanta unui bărbat dezonorat de amantul unei femei al cărui soț îşi înşeala amanta cu soţia amantului său. care o înşela cu o prietenă a soţiei sale, de nu mai ştiam pe ce lume mă aflam, ca şi-acum. Am pus ştampila pe ce nume s-a nimerit, vorba lui Oprescu, am dat un vot…iresponsabil.”
Ce poate face dragostea? Mai nou, nu dragostea, Bac-ul începe să devină eterna poveste. De douăzeci şi doi de ani, învăţământul se reformează şi uite-aşa, încet-încet, ne îndreptăm, evident dacă dotăm clasele, ca maşinile, cu antifurt, vom ajunge la o promovabilitate de zero la sută. Aud că preacinstitul de la Educatie, a discutat cu sindicatele şi este de acord ca în 2013 să se schimbe examenul la Bac. Cică se doresc probe diferenţiate. Deci, vor fi probe speciale pentru copiii dotaţi, mai puţin dotaţi, de la oras, de la comune, de la sat, chilangii, bătăuşi, fumători, nefumători, băutori, fustangii, fitoşi, drogaţi, de senatori, de deputaţi, de lideri de partid, de breslaşi, de negustori, naturali, înfiaţi și din flori…
Imi permit să-l parafrazez pe Delavrancea, că mi-am amintit de Domnul Vucea. Suntem în vremea când aruncăm minţile cu praştia, aşa, ca din scorneală, de parcă românul e croit din alte foarfeci şi cioplit din altă bardă. Preacinstitul de la Educație vrea să negocieze legea învățământului și eu, care credeam că unde-i lege nu-i tocmeală. Vrea să facă referendum dacă să se respecte sau nu legea, așa ca o consultare. Mai bine s-ar duce el la un consult, e dus cu capul. Nici nu vreau să mă gândesc, deja m-apucă râsul, ce o să-i răspundă cei ce cred că-s încă „loaze” vorba profesorului Mariu Chicoş Rostogan, daca-i auzit de el, multpreacinstite Pop. Personal mă îndoiesc. Nu ştiu câţi or să răspundă la întrebarea voastră, dar ştiu, sigur, vor apărea sugestii ca acestea: la mate, să se dea numai adunarea cu unu, fără tabla înmulţirii; la ştiinţele naturii, despre etnobotanice că aia cu „crastravetele galben-verzui” e perimată; la economie, despre succesul în afaceri a lui Patriciu; la română despre Ali Baba şi cei patruzeci de hoţi, ca dibertisment, rezumatul filmului „Cum să furi un million”…
Sunt baiat de baiat și am pentru voi un sfat. Vă scuteşte de multe belele, de dat bani la profesorii din şcolile primare. Intoarceţi-vă la perioada Domnului profesor Vucea, un om scund, gras, cu părul cărunt şi frumos îmbrăcat. La clasa lui nimeni nu învăţa nimica. Notele se dădeau pentru interese, astfel: pentru nota “rău” nu se dădea nimic; pentru “binişor”- pâine, brânză şi măsline; pentru ” bine” – plăcinte şi covrigi; pentru “prea bine”, pe lângă cele dinainte se adăugau şi arşice şi condeie de fier noi; pentru “foarte bine” – bani.
Pentru profesorii universitari, nu daţi salarii de cât celor ce nu se vor descurca din şpagă. Faceţi acum o scurtă socoteală şi vedeţi ce economie faceţi la buget Pentru ce-aţi tras s-ajungeţi voi acolo, vă rămân bani, berechet.
In rest, numai de bine. Multpreacinstitul: ,,Traian Băsescu se comportă ca la carte”. La ce carte s-o fi referind? La Constituţie sau la o carte de colorat? Cred că s-a gândit la una de colorat. Şi eu, când eram mai mic, mama, mângâindu-mă pe ceafă îmi spunea: “copile, fii atent, nu-ţi mai iese bine figura de nu respecţi conturul dat”.
„Patru case”, ne spune pe blog că în sfârşit am scăpat de “epoca neagră”. Ne-a înroşit. Auziţi cine vorbeşte? Eu, îi dau un sfat. Dacă ajunge la pârnaie, să fie atent, pe puşcăriaşi nu-i interesează câte ouă are.
Cât despre crin, degeaba o dă de gard, e socialist. Nu-s analist dar ca un om cu drept de vot îi dau un sfat. Ciocul mic, nu-i contrazice prea mult pe pesedişti că rişti să nu te mai susţină la prezidenţiale. Eşti la mâna lui mulpreacinstitu şi tare mă tem, că el ţinteşte mai sus, se vede şi din sondaje, tu stai cam prost. Dacă la locale nu v-aţi înţeles la paritate, unu la unu, crezi că la parlamentare va fi altfel? Eu cred că nu. A apărut pe net un sondaj care recomandă deja pesedeului, referitor la tine: „Să renunţe la el căci nu e mare pierdere. Oricum doarme în papuci”
Am dat timpul înapoi, suntem prin optzecidoi.

La geam

Posted: martie 28, 2015 in Scrierile mele

La geam, încremenit,
mă uit afară. Plouă!
Mă uit la ceas. E două.
Și … primăvara n-a venit.

Jurnalul unui rebel

Posted: martie 28, 2015 in Scrierile mele

Partea a XIII-a

Tot iunie, tot 2012. Chiar dacă lucrurile merg prost şi miresmele puterii încă persistă, este ceva omenesc, tentaţia este puternică. Ne aflăm în limitele unui mariaj între noi şi politicieni, chemaţi de dulcea lor minciună pe terenul lor firesc. Tot greul îl vom duce noi, ei vor fi în trecere iar sacrificiul rămâne doar un cuvânt de separare a celor două lumi în care trăim, a lor şi a noastră. Neînţelegerea reciprocă va avea ca rezultat aflarea noastră într-o nouă închisoare, construită-n actul final. Ne pierdem direcţia, nu mai ştim ce-i stânga, ce-i dreapta, nici unde-i cerul, nici unde-i pământul, nu vom mai avea nici lacrimi să ne stingem durerea.
Am vrut să mă opresc aici. Simt o durere de cap de parcă m-aş fi îmbătat. Am ajuns la vorba lui Ghica: „cea mai teribilă bogăţie pe termen scurt ne-o oferă alcoolul”. Am auzit la ştiri că s-a făcut un studiu la UE, o spun ca atenţionare pentru votanţi, şi aş vrea să auzi şi tu, multpreacinstite: „aproape 50% dintre copii noștri, când vor ajunge la maturitate vor fi săraci.” Pot să spun cu mâna pe inimă, parafrazându-l pe Mark Twain: programul nostru politic este ca apa, dacă ar fi fost al unor genii era ca vinul, din păcate românul e sărac şi bea numai apă.
Să dăm cezarului ce-i al cezarului. Multpreacinstitul a manevrat frumos. A dat jos Guvernul, care oricum nu mai era dorit de popor şi a instalat unul, „cel mai cinstit”, declarând cu emfază: „legile ţării sunt în adeneul meu” . A făcut prima mutare cu unul Grajdean, la Construcții, pentru salvarea lui „patru case” aflat intr-un proces de vreo opt ani. Se spera că-l vor vedea pe Bombonel ridicând „Trofeul calității” deasupra capului, în aplauzele asistentei. Șampania o va turna multpreacinstitul.
Adrian Nastase zis Bombonel şi “patru case” din care una la Cornu, prieten bun cu Miky-Șpagă şi un altul cunoscut ca “măi dragă”, n-are somn noaptea de grija ţării şi în calitatea lui de vecin cu multpreacinstitul îşi permite să se-amestece-n treburile ei, pe principiul că vecinul, mai ales când e Prim Ministru, e mai aproape de piele ca maieul. Și uite-aşa îşi sar, reciproc, în ajutor, ca doi buni prieteni ce sunt, mai ales unul, ăla care-a dat cu tunul, acum când ar fi justificat, de conjunctura care s-a creat, prin accedere la putere , ar fi mare păcat ca marele bărbat, fost cândva de stat, să rămână în căcat.
Așa că, într-o dimineaţă devreme, pe la cinci, cu ochii-ncercănați în orbitele-i adânci, de grija noastră, c-am fi-ntr-o situaţie albastră şi numai el ar fi cu cale, cu idei conceptuale despre cum ar trebui a construi, nişte instituţii cu virtuţii, la sunat pe Grăjdean şi a declarat răspicat cu tupeu de fariseu „Am discutat cu el felul în care trebuie construite noile instituţii ale ţării”.
In aceiaşi dimineaţă, „grajdaru” a trimis la DNA documentul ce-i venea ca un inel pe degentul lui Bombonel, absolvindu-l de necazuri, că de-aia n-avea somn. Avea coşmaruri. „Grajdarul” s-a pus pe făcut curat aruncând „baliga’ ce putea să inunde „patru case”. Parcă-l vedeam pe Dinică, în filmul „Dacii”: „in nemernicia mea…eu am fost unealta care la încriminat pe Năstase. Motivul pentru care…să zic…conştiinţa m-a obligat să fac acest lucru, pentru că se împlinesc 150 de ani de când Alexandru Ioan Cuza a înfiinţat…bla, bla.” Unde l-ai găsit pe ăsta, multpreacinstite?! Nu știu dacă m-a auzit dar, a pus de un sacrificiu și la „răstignit”.
Adevarul l-am aflat aseară, chiar din gura lui „patru case”: „Convorbirea n-a fost la 05:00 ci la 05:53 si n-a durat decât 49 de secunde”. M-am liniștit și să nu șterg ce-am scris am sunt la „patru case”,…depărtare de mine.
Mi-a răspuns robotul: „Momentan sunt indisponibil. Am un process din care simt că nu mai ies. Dacă insistaţi, lăsaţi un mesaj, am pregătit ceva special în cablaj”:
Apăsați pe „un”. Explicabil, mi-am zis, cred că era la micul dejun și n-apucase să-și soarbe galbenusul. Am renunțat. Probabil că tasta „cinci” era pentru „grăjdar”, iar unul ca mine pe la tasta „nouă” și nu mi-ar fi răspuns până nu-i număram cele două ouă.
Gândidu-mă la Justiţia de la noi mi-am adus aminte de decizii aiurea, funcţie de zonă; funcţie de cine-i anchetat, dacă e parlamentar, adică demnitar, întotdeauna procesul e politic; dacă are sau nu cohones; dacă sunt bani de muls; dacă e ceva de câştigat şi am constatat că legea la noi e făcută pentru căţei şi boi, vorba românească, “dacă eşti bou, plăteşti”. Aceiaşi cauză este judecată după bunul plac, la unii li se dă dreptate, la alţii nu, şi vin parlamentarii să rezolve problema dând amnistii fiscale pentru funcţionarii publici ce au primit ilegal banii.
Procese amânate, luni şi ani, ca lumea să le uite şi când dau decizia, să nu mai ştie de ce a fost anchetat inculpatul. Politicienii şi cei cu bani, primesc pedepse, dacă primesc, cu suspendare, restul pentru chestii similare, la-nchisoare. Mă întreb dacă avem vreo lege clară că până şi Constituţia e interpretabilă. La chestia asta mă contrazice o eminență cenusie, Hrebenciuc: ”Constituţia este foarte clară, dar cred că o putem interpreta astfel încât să facem alegerile în octombrie. Dacă suntem toti oameni cu capul pe umeri, e un bine pentru România”. Voi aveţi capul pe umeri doar să nu vă ploaie-n gât. Aşa sunt toate legile la noi, făcute de ei, să le interpreteze cum vor, pentru binele lor şi uneori să ne scoată ochii, că interpretarea lor, este spre binele României.
Aşa mi-am adus aminte că oricine, în ţara asta, pe drumurile, sau mai bine zis pe cărările patriei, pline de gropi, poate călca strâmb şi face o entorsă “de drept” la piciorul drept, ce-l poate duce în situaţia de a fi pus în “gips” între trei şi şapte ani.
Unii, mai robuşti, scrâşnind din portofel, dând senzaţia că şchioapătă puţin, sunt examinaţi “ambulatoriu”. Alţii, mai firavi şi cu sistemul imunitar (a se citi financiar) mai scăzut sunt internaţi treizeci de zile, timp în care se cercetează cu atenţie călcătura, gravitatea entorsei “de drept” în vederea unui diagnostic.
Odată “fişa medicală” întocmită, “entorsele” sunt prezentate “medicului de specialitate”, care după ce-i ascultă pe asistenţi, dă verdictul aşteptat de toata lumea. Pentru “pacientul” mai robust care a scrâşnit… constatându-se o ameliorare a efectelor călcăturii, şchiopătând din ce în ce mai puţin vizibil, se hotărăşte o “gipsare” formală, cu suspendare. “Pacientului” mai firav şi cu sistemul ”imunitar” scăzut i se hotărăşte o “gipsare” pe termen lung. Aștept o decizie pentru cel cu „patru case”.
Crin-ul, surpriză, s-a „deschis” mai de dimineaţă şi ne-a grăit: „Atâta timp cât Băsescu lasă Guvernul să lucreze, nu-l suspendăm”. Multpreacinstitul rânjeste din Palatul Victoria, el își roade unghiile că nu s-a eliberat fotoliul de la Cotroceni.
Era pe vremea lui „nea”, şi din când în când, mai treceam şi pe-acasă, la părinţi, în vizită. Incă de la poartă auzeam radioul emiţând printre “sughiţuri”, dat pe Europa Liberă. Răposatul taică-meu, nu auzea prea bine şi-l dădea mai tare, prea tare şi de ce să n-o spun, mă temeam de “ciripitori”. Pe vreme-aceia, el îl numea pe nea „căpuşă”. După zece ani sub Iliescu îl regreta pe Ceauşescu.

Jurnalul unui rebel

Posted: martie 26, 2015 in Scrierile mele

Partea a XII-a

Tot iulie, tot 2012. Nu pot să nu-mi amintesc că avem cel mai cinstit Guvern. Zbang! Primul cinstit a plecat, ministrul Mang, acuzat de plagiat, adică, pe scurt, de furt. Să-şi clarifice problema asta, va trebui să-i dea pe jurnaliști în judecată pentru calomnie și să-l ia ca avocat pe Năstase, care este pe cale să câştige „Tofeul Calității” cu Justiţia.
Hop! Apare unul Pop, care ne spune „Nu avem voie să greşim nimic în 11 zile, vorbesc şi de sâmbată şi de duminică.” Vine Bac-ul. S-o fi gândit la greşeli gramaticale? In cazul ăsta, este simplu, dacă tace, nu le face. S-o fi gândit la greşeli mai grave? In cazul ăsta-i la fel de simplu, să ia o pauză şi vorba ardeleanului, nu-i bai de pleacă „unșpe” zile în Dubai.
Nu știu ce au ziariștii cu preacinstitul Pop. Aud numai acuze la adresa lui. N-ar fi bine pregătit şi şcolit, de parcă ar fi singurul și cel mai „vestit”. Face greşeli clare de gramatică, de parcă ceilalţi, dinaintea lui, erau mai gramaţi şi mai învăţaţi. Unii il acuză pentru dezacorduri. Dar cu cine-aţi vrea să facă el acorduri? Are exprimari inexacte. Arătaţi-mi voi un politician cu exprimări exacte. Alții că i-ar fi mulţumit lui Mang, când a plecat “pentru deschiderea pe care a dat-o”. Ce aţi fi vrut, să vă spună, cui i-a dat-o sau poate unde i-a dat-o. Cică ar vorbi “şi cu sâmbăta şi cu dumnica”. Ce vă interesează cu cine vorbeşte el, ca treaba să meargă bine? Că “priorităţile (lui) sunt ca în trei zile să ne organizăm efectiv de sus până jos, fără nicio greşeală.” Ați fi vrut să vină la serviciu cu chiloţi întorşi pe dos, să elimine tracul cu BAC-ul?
Vă spun, cu mâna pe inimă, mie îmi place șeful preacinstitilor din Guvern, multpreacinstitul Ponta, şi nu pot să nu-i dau dreptate prin ceea ce declarat o speranţă a lui ce face aşteptările noastre praf. “Sper ca şi în continuare, şi împreună cu dumneavoastră, să trecem printr-o perioadă foarte grea”.
Preacinstitul de la Sănătate, fost „cepuță” pe când era la grădiniță și ajuns ditaimai „cepoi” ne amenință cu o noua lege prin care „… încercăm introducerea taxei pe produsele nesănătoase tip fast food, care aduc prejudicii sănătaţii şi, de asemenea, pe berea cu alcool”. Ar trebui să facă precum la țigări: s-ă interzică reclama, să pună pe ambalajele fast food etichete cu excremente, chiar şi cu căcat, şi să scrie „asta aveţi de mâncat”, iar pe bere, mi-ar face plăcere să scrie „beţi pişat”.
Preacinstitul Constantin de la Agricultură a fost găsit de jurnalişti c-o minciuna-n CV, cum c-ar fi făcut un curs de specialitate, de cinci zile, la scoţieni, sau cam așa ceva şi ăia nu i-au găsit numele lui pe listele lor de cursanţi. Mă întreb, de ce atâta lipsă de deontologie? Probabil, cursul a fost absolvit înainte de căsătorie şi trebuia căutat… pe numele de fată.
Multpreacinstitul a lansat aplicaţia vPonta pentru utilizatorii de iPhone si iPad. O fi o reclamă comercială? Dacă da, vom asista la o creștere economică. Toţi vom cumpăra iPhone sau iPad şi cel mai tare se va bucura ţaţa Leana, în fața lacătului de la magazie cu lemne, pipăindu-l, pardon, butonândul pe multpreacinstit.
Când aud de “diicot” parlamentarii simt o durere in cot. Numai Năstase, supranumit „patru case”, după procese lungi, suficient timp ca să ungi uşi, să nu scârţâie şi să pui accent, evident că ar fi procese politice şi nu analitice pentru situaţia dată ca fiind neadevarată a ajuns acolo unde ni l-am dorit, la „dumbrava” Jilava sau la „casanova” Rahova.
Asta mi-a adus aminte că l-am cunoscut personal și nu numai pe el. Să vă povestesc cum a fost. Era în vara lui ’89 şi mă duceam spre Casa Scânteii, la Editura Tehnică, unde sef, era Iliescu. Aveam în geantă un manuscris. “Maşini de bătut” n-aveau decât cei de la interne şi securitate.. Fusesem îndrumat de doi prieteni din lumea cărţilor, scriitorul VB şi jurnalistul de senzaţii PMB, de la România Liberă.
Cu VB, am stat în aceiaşi cabină, la bordul unei nave de scafandri. Mai târziu mi-am dat seama că nu era întâmplătoare apariţia lui în cabina mea, clocea ceva. Scria despre curaj, o trilogie, şi am devenit unul dintre eroii carţilor sale. Mă tot chestiona, seara, înainte de culcare, iar eu, ca prostul, fără să ştiu, de fapt, cine era, dădeam din guşă câte ceva, răspunzându-i la întrebări. In fiecare seară îi spuneam câte-o “poveste”. Aveam ce povesti. După apariţia cărţii, colegii care-o citiseră îmi spuneau Trif.
Pe jurnalistul PMB l-am cunoscut după o întâmplare. Ahtiat după ştiri de senzaţie, prieten al scafandrilor, a făcut un reportaj despre cazul lui Zotta, un scafandru greu, care după o lucrare sub apă, la noul pod peste Dunare, a acuzat dureri insuportabile în articulaţii. A fost dus la spitalul din Medgidia, unde un chirurg a propus să-l “taie” și cum săracul ştia motivul durerii, l-a convins să renunţe și-a ajuns la spitalul din Constanța. Aici, spre norocul lui, a dat de un medic, care ştia despre ce este vorba şi cum acel medic mă cunoştea, mi-a telefonat, târziu în noapte, spunându-mi despre caz. L-a trimis la noi şi cum eram pregătiţi, în trei minute l-am scăpat de dureri şi după alte câteva ore era ca nou născut.
In drum spre Casa Scânteii l-am reîntâlnit pe VB căruia i-am spus unde mă duc şi l-am auzit (reproduc din memorie): „Acum cred că n-ai nimerit bine. Iliescu este în dizgraţie. Pe aici s-au întâmplat cam multe. PMB a fost arestat…” Ce puteam să mai spun? După alte câteva amabilităţi, mi-am continuat drumul ajungând în biroul tovarăşului Iliescu. De unde era să ştiu eu, atunci, că urma să vorbesc cu viitorul preşedinte al ţării. De ce să mint, a fost amabil, ba chiar l-a chemat şi pe Văcaru de la Enciclopedica. După ce s-au consultat m-au anunţat c-ar fi bine, fiind cam mare, cartea, s-o divid în trei, să aibe loc în noua colecţie lansată de tovarăşul, care nu suporta mai mult de o sută de pagini, cartea, nu tovarăşul. Aşa era standardul lansat. M-am întors la Constanta şi-n timp ce eu ciuruiam cartea, o despicam la sfatul dat, a izbucnit revolta si fiindcă , de-acum, domnul Iliescu, era ocupat, tot cu-n ciuruit, am renunţat. Datorită lui l-am cunoscut personal pe Adrian Nastase, zis Bombonel.
Eram, cum le place la unii, astăzi, să spună, site manager, pentru reconversia unei nave care aparţinea de guvern. Nastase, Prim Ministru, urma să taie panglica şi înainte de inaugurare a venit la mine un ministru secretar de stat, fost amic şi colaborator de-al meu, de pe vremea lui “nea”. Mi-a dat indicaţii privind inaugurarea şi mi-a spus că noul nume al navei este “Oceanus”. Sunt ardelean, dar nu mi-a trebuit mult să gândesc şi i-am spus: „La câţi ziarişti or să vină, a doua zi vei citi în ziare, titluri, cu litere de-o şchioapă : O…CE…ANUS şi-a tras Bombonel!!!” A rămas mut, aruncându-mi o privire greu de descris, dar pot s-o explic. Inchipuiţi-vă că era acasă, se ridica de la masă şi cu aceiaşi privire îşi întreabă nevasta. „Păi bine măi dragă! (Iliescu ne intrase-n case) La masa asta n-ai pregatit nimic pentru felul cinci?” Cert este că numele navei a fost schimbat, Năstase a făcut inaugurarea şi a dat mâna cu mine (în paranteză fie spus, vă mărturisesc cinstit, de-atunci, mă spăl mai des pe mâini).