Azi dimineață când m-am trezit, aruncându-mi ochii pe geam am văzut lumină și mi-am zis: „Cum dracu’ am dormit atât de profund”. M-am uitat la ceas. Era ora cinci. M-am uitat pe geam. În Agigea era zăpadă și strălucirea ei se reflecta prin geam. Agigea este o cumuna normală într-o Românie normală. Nicio o lamă nu-i pe stradă. N-am înțeles de ce România se va integra în normalitate, începând de ieri-alaltăieri, cum ne-a explicat premierul. Tot ce se întâmplă în România face parte din normalitate. Nu am informații despre ce se petrece în țară pentru că în Agigea, cu religiozitate, deși nu cred să aibe girul Înaltpreafericitului, în astfel de situații, „autoritățile” opresc curentul. După cateva ore în care am exersat clănțănitul din dinți a apărut lumina. Nu mult, suficient să aflu că în țară situația e precară. Autostrăzi închise, localități și chiar un judet, Constanța, izolate, ambulanțe care nu ajung la timp la pacienți, lipsă curent electric ți apă, rugi de la autorități „Stimați cetățeni, nu ieșiți din case!”, etc. Normal, iarna ne-a luat pe nepregătite. De ce vrea premierul o Românie normală? Nu-l înțeleg, nu este nimic anormal în România !

Moartea și mersul pe jos

Posted: Iulie 21, 2017 in Scrierile mele

O cercetătoare din Nevada, (dovada o am din media, mai exact din wikipedia) o doamnă pe nume Barbara, spune că oamenii ar putea evita întâlnirea prematură cu Omul cu Coasa dacă ar merge suficient de repede. Studiul n-a fost făcut de cercetătorii britanici ci de australieni și nu pe canguri ci pe oameni trecuți de șaptezeci, oameni mai apropiați de veci. Dacă mergi cu 5 km/oră riscul de deces este redus. Moartea merge mai încet, te urmează la pas…pâș-pâș. Te oprești – o mierlești. Ce nu aflase Barbara este ce-mi tot spunea mie mătușa Varvara: „nu te întoarce din drum că-ți merge prost”.
Am făcut un experiment, cu cronometru în mână, mergând prin Agigea, nu mult o sută de metri. După calculele mele 6 km/oră. Stau bine, mi-am zis, căutând o bancă să mă odihnesc. N-am găsit și m-am așezat pe o ridicătură ce semăna cu o bordură plătită de Primarie cu bani grei, un ban, acum un an, sub cinci mii de lei. N-am stat mult de teamă Lui pâș-pâș, să nu mă trezesc cu El odihnindu-ne pe aceeași ridicatură sub formă de bordură. Eram într-o mare dilemă. De cine să ascult? De Barbara sau de mătușa Varvara? M-am decis. Mă întorc spre casa cu riscul de a da, la poartă, de Omul cu Coasa sprijinindu-se cu nonșalanță de clanță. Am avut noroc. Era nevastă-mea și ce mi-a zis m-a liniștit:
-Unde dracului ai fost. Pe tine te caută Moartea acasă și tu umbli creanga.

Omul potrivit la locul nepotrivit sau omul nepotrivit în locul potrivit. Nu mai țin minte exact cum este proverbul, dar eu am dat o replică nepotrivită la locul potrivit.
Aseară, în timp ce eu priveam la TV știrile cu codul roșu de caniculă, nevastă-mea mă instruia cu ce am de făcut pe canicula ce se anunța:
-Asta-i lista de cumpărături, faci piața, tai iarba, smulgi buruienile, speli chioșcul și dalele, mături curtea în față și-n spate, aspiri și dai un șomoiog prin casă, ștergi praful, sâmbătă avem musafiri…încheind cu…vrei să ne găsească de tot căcatul?!
-Da, dragă!

Despre stres

Posted: Iunie 25, 2017 in Scrierile mele

Sunt, de câteva zile, singur acasă. Nevastă-mea îmi lasă câte o listă cu ce am de făcut. Afară nu mă incumet. Căldură mare și tai din listă. În casă e răcoare, deci o plăcere să…stai. Venind de la serviciu îi citesc pe față stresul. Să o îmbunez îi spun despre cât de atent am fost:
-Azi dimineață ți-ai uitat cerceii pe masa din bucătărie. Ce e cu tine?
-Mă stresează patronul. Îmi spune de zeci de ori același lucru.
S-o îmbunez i-am spus:
-Azi dimineață ți-ai uitat cerceii pe masa din…
N-am apucat să termin…

Halucinant

Posted: Iunie 9, 2017 in Scrierile mele

Cum dracu’ se poate avea încredere în sondajele de opinie? Mă pierd cu firea văzând că Firea lui Pandelică conduce în topul celor mai mari „personalități” din această țară și „mustăcioara” ei nu-i. Halucinant când mă gândesc că bucureștenii adună semnături pentru demiterea ei.

Amicul meu, pentru prieteni Noni sau Gagu, pe scurt Ananie Gagniuc, președinde de onoare al Clubului Umoriștilor Constănțeni, adică CUC, un moldovean cam cât Moldoveanu, și mai aproape de adevăr, un bucovinean cât Giumalăul, și-a găsit sau l-a găsit perechea, pe Vio, pe scurt Violeta (chestiunea nu s-a lămurit). O pereche de tot râsul, după cum scriu proză scurtă, poezie și mai tot ce le vine în condei, mă rog, bătând în taste, încântându-și prietenii. Lui i-am dedicat, si eu, o șarjă amicală. Le urez viață lungă, spor la scris și tot ce își dorec mai mult. Mă bucur pentru ei.

Când urcă Gagu scările la Vio
Toți vecinii dau în bâlbâială
Le cade-n cap bucăți din tecuială
La liniște își spun adio.

Urcă voios că-i așteptat cu brio
Se clatină și crapă toți pereții
Când urcă Gagu scările la Vio
Sar din chiuvete robineții.

Pe scară, apa este-un Grande Rio
În urma lui se-aud numai suspine
Vecinii se gândesc la noaptea care vine,
Iar el la chiroștele și hribii făcuti bio.

Când urcă Gagu scările la Vio.