Sunt bărbatul

Sunt bărbatul ce-a-mplinit
de câţiva ani,
de nouă ori cei şapte ani de-acasă.
Poate de-aceia am rămas, încă sfios
şi când mă emoţionez, roşesc şi vibrez.
Nu vă temeţi, chiar că nu mă alarmez
acum când  simt în mine cum încet încet
se face noapte

Sunt bărbatul ce-a-nţeles
de câţiva ani
că munca mea în şase ori şapte ani de-acasă,
din care-am vrut să-mi fac-un rost, modest
trecând din post în post, sfinţindu-le,
noapte de noapte, uneori, pare fără rost,
acum când  simt în mine cum încet încet
se face noapte

Sunt bărbatul ce-a-simţit
de câţiva ani
că soarta mea e-n mâna lor, a domnilor,
a căror vârstă nimeni n-o poate defini
cu ics ori cei şapte ani de-acasă,
politicieni ce-aş vrea să nu mă umilească,
acum când  simt în mine cum încet încet
se face noapte

Ce simt o să vă spun

N-am harul şi pretenţii de poet
Pe obrazul rece lacrimile-mi plouă
Ard în mine aprinse fulgere încet
Ce prevestec o jale nouă

Am ajuns în toamna cea brumată
Zilele trecute-s frunze ce-au căzut
Sudoarea fruntii-ngândurată
Sunt clipe ce-au trecut

Am să mă retrag la mine in odaie
In liniştea-mi rămâne-voi închis
Nu vreau dureri să mă-ncovoaie
Ce simt o să vă spun în scris