A început migrarea pedeliştilor, acum când e pe val useleul cu motive de te-apucă râsul. Râsul curcilor. Se apropie votarea şi nu vor să piardă un mandat la primarie sau în parlament. ponta şi cu antonescu se declară onoraţi. Nu-i vor din pedele decât pe cei ce nu sunt mafioţii lui Baselu. Câţiva, nu mulţi, vreo trei sau patru, după cum i-a enumerat ponta. Restul sunt buni, vin şi cu condiţii de a fi susţinuti de ei la alegeri. Vor fi sustinuţi, că vor peste 50%, să mai fure şi ei braţ la braţ sau şold la şold cu cei ce-au mai furat câte ceva, de parcă n-ar avea experianţa dobândită-n guvernările lor anterioare. Aşa-i la noi în Romanica, după ce te-ai înfruptat şi vezi cum îţi pleacă de la căruţă caii, te dai cu cei ce au mai multe şanse să revi acolo unde ţi-a fost bine, nu contează cum şi nici cu cine. Ai un motiv de te-apucă plânsul să nu-ţi trădezi electoratul. O să ne trezim că votăm usele şi de fapt sunt mulţi de la pedele, din ăia care ne-au adus unde ne-au adus. Ce să-nţeleg? Pedeleul invadează useleul şi revine la guvernare. Cine-a zis ca vom scăpa de ei? ponta şi antonescu, două curve politice, culese de pe centura Bucureştiului? Nu mai ştiu cu cine să votez. Poate cu UDMR că măcar ăştia ştiu ce vor. Ptiu drace! Unde-am ajuns?
Arhivă pentru martie, 2012
Pe oricine voi vota, am să regret
Vor fi cu ochii numai la buget
Infruptându-se ca dintr-o cratiţă
Cu mâini, tentacule de caracatiţă
Sunt o mulţime de „poveşti” cu soacre, care au fost, sunt şi vor rămâne de „poveste”, cât despre socrii, numai de bine. Deunăzi, venind de la serviciu m-a întreabat N-ai luat şi tu o bere ? Spunându-i că mi-am uitat portofelul acasă şi că n-am avut la mine decât 40 bani, il aud: ‚S-a scumpit cumva berea?”. Ce să-i răspunzi la întrebarea asta?
In acea zi, prins în toanele lui bune, aşa cum le are zilnic, îmi povesteşte o întâmplare cu colegul său de clasă Nicu-albanezu (Nicu Constantin, pentru aducere aminte). Erau prin clasa a patra sau a cincea, într-o vară fierbinte cum stă bine litoralului, îin Eforie Sud, aruncând cu pietre după ciorile „afişate” pe gardul cu sârmă ghimpată al singurului spaţiu verde, făcut permanent, printr-o plantaţie de tuia. Pe strada aceea trecea, din când în când şi o dată pe săptămână, singurul camion, o Tatra veche, ce părea de când lumea, care, în ziua aceea s-a nimerit la momentul nepotrivit şi în locul potrivit ca cei doi, printr-o aruncare comună, să-i spargă parbrizul. Soferul fără să tragă pe dreapta, nefiind necesar deoarece pe acolo ar fi trecut tot el dar, peste o săptămână, opreşte camionul, sare din carlinga, „dotată” de-atunci cu „aer condiţionat” şi dă să-i prindă.
„Dracuşorii’ ştiau că nici fusta mamelor şi nici braţele vânjoase ale taţilor nu puteau să-i ajute şi din motive financiare, plata pagubei, cu urmări mai groaznice, o bătaie zdravănă, au făcut ca de obicei, când o luau la fugă spre gară, unde ar fi scăpat în mulţimea de turişti, sau spre ghiol unde aruncându-se în apă ar fi avut şanse mai mari. Au ales ghiolul. Soferul, bine antrenat în fiecare sâmbătă la târgul de animale unde, dacă scăpa vreo gâscă, găina, vreun iepure sau altceva, fugea de mânca pământul, să prindă pasărea sau animalul ce urmau să-i servească, supliment gastro-intestinal, după o beţie cu „ţuică” din pufoaică, le sufla „în ceafă”.
Au sărit în ghiol, pe rând, întâi ei apoi şoferul, ceea ce „drăcuşorilor” le-a dat „aripi” înotând „câineşte” spre plaja cu nudiste. Au ajuns primii pe plaja mica, dar plină de femei şi domnişoare în pielea goală, „innămolite” parţial sau integral strigandu-le: „Uite! Nenea ăla a pariat cu noi că vine să vă vadă”, şi continuându-şi drumul, nu mult, s-au oprit cât să-şi mai tragă sufletul şi să nu piardă „spectacolul”. Ce a urmat nu se poate spune în cuvinte. Soferul, alungat şi „spurcat” cum le-au venit la gură s-a întors în apa, în care, de-ar fi stat şi-o lună tot n-ar fi putut … să se mai spele.
C-o moarte toţi suntem datori
Nu mă poate contrazice nimeni
Toţi oamenii sunt trecători
Nu toţi trecătorii-s oameni
Aron after 65 