Iubirea este o poveste veche, de când lumea pe pământ, ne-a fost dată ca descânt, un sentiment fără pereche. Iubirea e ca beţia rară ce ameteşte şi fiinţe delicate, cu simtiri în buze-nfierbâtate, un sentiment ce te-nfioară. Iubirea-i un miros de floare, miros de crin ce te îmbată, e ca o boală adevarată, o simţi şi doare. Iubirea e un cântec ce sufletele ne străbate, e inima care se zbate de parcă-i pusă pe jeratec. Iubirea este-un scâncet al copilului adus pe lume dintr-un ţinut al cărui nume este pântec.
Arhivă pentru martie 6, 2012
Am să dau spargere la o bancă, acolo unde-şi ţin banii cei de la stat, mai corect şi mai concret de la buget. Am să fur cât pot duce, după care-i donez fără să înstrăinez un leu, nici chiar un bănuţ deşi am o familie de întreţinut şi datorii la bancă, la spitale să aibe de toate să fie cele mai dotate, la CNAS pentru compensate, la azile pentru cei cu zile mai puţine şi la şcoli pentru profesori. Aş mai da la mulţi, la oameni desculţi, la familii cu copii mai mulţi, la bătrâni uitaţi prin sate la toţi care mai au nevoi dar, nu pot căra atâta bănet în spate.
Am să ies imediat pe post, prefer la antene şi ca să mă recunoaşteti vă vând un pont…am să am la butonieră un crin. Acola am să declar donaţia. Până să-şi dea seama poliţia, am să stârnesc admiraţia că mi-am adus contribuţia la rezolvarea multor probleme ce-au fost pentru partide dileme.
Şi pentru că este donaţie, n-au cum să m-aresteze pentru furt. Ce dracu? In ce ţară trăim?
E iarnă şi lumea s-agită
Puterea-i pe gânduri, oftează
E plânset pe străzi
Şi lumea vibrează
Politicienii de la putere
Tac, tot tac, ascunşi în palate
Parcă n-au cădere
Să-şi dea c-o părere
Ce mă-ntristează tare
Că nu le pasă şi nu contează
Că-i plănset pe străzi
Şi lumea vibrează
Antonescu intră-n acţiune cu-n proiect pentru naţiune. Cred că n-are minte. A declarat în presă un program în cinci cuvinte cu gândul că ajunge preşedinte: depolitizare, descentralizare, debirocratizare, reprezentativitate şi asocierea elitelor. I-auzi brâul. Sunt tare curios cum va face de va fi, Doamne fereşte şi ne păzeşte, într-o zi, preşendinte. Ce puteri va mai avea? El, Antonescu, nu va fi Băsescu că aşa a declarat. Cu ce argumente va veni să ne spună că nu se mai poate, oricât ar da din coate ca propunerile asumate prin programul lui în cinci cuvinte să se-aplice, ceea ce nu-l va face să abdice, la guvernare fiind o alianţă care are un program mai tare. Ce-o sa facă? Soarbe o cinzeacă şi-o să-i treacă, pune-apoi capul pe pernă şi-o să doarmă liniştit că deja a obosit, şi mâine va fi o nouă zi de găndit. L-aş vota numai din curiozitate să văd eu, cu urechile mele, cum va depolitiza mass media, de restul nu mă interesează că-s vrăjeli, abureli si pentru mine, mari indoieli. Antonescu visează la locul lui Băsescu, se şi vede preşedinte şi încearcă să ne ţină într-un foc fierbinte.
Somn uşor, vise plăcute şi purecii să vă sarute, Domnule Antonescu.