Rău şi bine

Am învăţat să deosebesc răul de bine, încă de la naştere când am început să “socializez” cu maică-mea (tata, îşi găsea, întotdeauna, ceva mai bun de făcut). Când plângeam, era de rău, o avertizam că ceva nu este în regulă cu mine. Neuroni-mi încolţiseră în cutia craniană şi ştiam totul despre colicii intestinali.  Râgâiam cu plăcere dup-un “sân’ de lapte şi adormeam liniştit,…era de bine.