Prieteni şi adevăr

Posted: martie 10, 2012 in Scrierile mele

Primul cerc de prieteni l-am făcut cu compasul. Eram copii, aproape la fel, şi buni şi răi,… şi cuminţi şi zburdalnici, veniţi pe lume în “46, imediat după război, pe timp de foamete. Fără vreo perspectivă şi îngrijoraţi de ziua de mâine, părinţii, spre bucuria noastră, ne “uitau” ore întregi în stradă, la joacă. Seara, intrat în casă, dupa ce-i umpleam coşul cu rufe de spălat şi după o “baie” la lighean mă întreba “Ce năzbâtii ai mai făcut azi?”  De minţit nu puteam din cauza roşeţii ce mi-ar fi inundat obrajii, aşa că spuneam adevarul.. Odată, avusesem o altercaţie cu un băiat ce se legase de o fetiţă, cu ciupituri de vărsat pe faţă, pe care eu le vedeam gropiţe. O plăceam. Mamei, i-am spus, în stilul meu, “Băiatul lu’ vecinu m-am întrebat cum arată stelele verzi şi… i le-am arătat” Avea simţul umorului, am scăpat ieftin, ca deobicei, cu o palmă, fină, dupa ceafă. Eram mic dar, înţelegeam dojana.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s