Arhivă pentru martie 16, 2012

Lui Antonescu

Posted: martie 16, 2012 in Scrierile mele

Stai în pat şi dormi uşor
Deşi nu-mi placi, măi crinişor
Iţi dau un sfat, bătute-ar focul
Nu sta că-ţi stă norocul.

Lui Crin

Posted: martie 16, 2012 in Scrierile mele

Dorm cât vreau, ne spune.
Dacă asta îi purtarea
Ii pun ceasul să îl sune
Când se termina votarea

Nu-l deranjaţi

Posted: martie 16, 2012 in Scrierile mele

El a lansat revoluţia bunului simţ în politică şi pentru ca să nu se dezică, chiuleşte şi doarme, pe unde apucă. De-i vremea bună de e rea doarme cât vrea, iar găinarii îl caută de ouă, simt ei că le cloceşte ceva. Dimineaţa îşi bea gălbenuşul şi la lucru se duce când vrea, cloceşte ceva. Acuma e-n grevă, e altceva.
Pe un om politic de-l întrebi ceva, te ameţeşte, te abureşte până uiţi ce întrebare i-ai pus şi treci la alta. Dar nu-l înţeleg când pune condiţii, cum e cazul la greva la care asistăm, fără să-şi lase o portiţă, ca argument în cazul în care revine în parlament. Păi să vedem ce condiţii a pus crinul:
Jos Roberta. Ii place lui cuvântul “jos”, e cel mai bun din vocabularul lui politic şi nu că eu n-aş fi de acord ca Roberta să fie dată jos. Ii cere lui Ungureganu, mai nou, s-o dea el jos. Cine-i Ungureanu? Ce putere are el s-o dea jos. Acolo a fost pusă de parlament. Deci parlamentul trebuie s-o dea jos. Puterea n-are interes, ba chiar poate să invoce o lipsă de cvorum.
UNPR să nu mai fie grup parlamentar. Ce câştigă? Să zicem ceva funcţii pe-acolo, pentru câteva luni. Altceva nimic. Ei tot cu puterea votează.
Să voteze şi puterea la moţiuni de cenzură. Tu, vorbeşti de votare, Crinule! L-a câte voturi finale ai fost?
Să nu se mai dea Ordinanţe de Guvern sau cam asa ceva.
Domnule crin, dacă cumva te întorci în parlament fără ca măcar un punct de mai sus să fi fost rezolvat, cum iţi justifici greva? Orice-ai spune, n-o să ne dea pe spate. Se pare că lumea s-a săturat.

Domnilor, nu-l mai deranjaţi. Crinule…fă-te că lucrezi şi o să vezi cum scazi în sondaje.

Sloganuri şi răbdări prăjite
Incă ne mai cred veniţi cu plute
Ne vor spune vrute şi nevrute
Promisiuni ce nu vor fi-mplinite

N-am uitat amărăciunile trecute
Ideile slogan vor fi pierdute
Speranţele vor fi răbdări prăjite
Noi, pentru ei, veniţi cu plute

Parcă-i şi văd cu feţe fandosite
Cu acelaşi replici binecunoscute
Vechi acuze la vremile trecute
Sloganurile vechi, răbdări prăjite
Incă ne mai cred veniti cu plute

Tristeţe

Posted: martie 16, 2012 in Scrierile mele

Imi simt viaţa în pericol, îmbătrânind înainte de termen, în lupta mea cu tristeţea ce mi-a inundat sufletul, locul în care îmi ascund, eu, toate necazurile. Am obosit văzând atâta tristeţe în jur. “Terorismul politic în …sufrageria mea” (văzut la TV) de care îmi povestea un coleg al meu de bancă, în casa mea, se extinde în toate încăperile. Numai acolo unde stau pe “tron” am linişte dar şi acolo, îmi aduc aminte,…tot cu tristeţe, ca după “primul aşezat”,…parcă o aud pe mama spunându-i tatii, “a făcut, mânca-l-ar mama”.