Cetaţeanul turmentat

Nu sunt pedelist, am mai spus-o şi de-aceia nu insist. Azi noapte mi-a apărut în vis cetăţeanul turmentat cel cu întrebarea clasică Da eu cu cine votez? Prea multe n-am să comentez. Cine-i frunzăverde? Ma-ntrebat, cetăţeanul turmentat. Un traseist politic, n-am de ce să-l critic. Acest frunzaverde simte că va pierde de rămâne cu ai lui. Se făcu al dracului, a venit cu acuze să se scuze şi s-a dus la cei ce în sondaje îi ofera numai avantaje. Asta am aflat şi din ziare. Acum crinul devenit-a plantă-nfloritoare. De frunzăverde-i foarte onorat, după toate câte el ne-a declarat, despre politicienii traseişti, niste jalnice figuri de-afacerişti.

Am dat timpul înapoi, m-am întors în vis, că mi-a zis să mă uit mai atent la ce-l ce ma-ntrebat şi am constatat că nu era Ceauşescu, nici Iliescu, nici Constantinescu, nici chiar Băsescu. Cetăţeanul turmentat era un alt candidat la cea mai înaltă funcţie din stat, Antonescu.

Nicu-albanezu

In vara, la Eforie Sud, chemat la o întâlnire de Dl. Profesor Neştianu, (nu ne mai văzusem de aproape douazeci de ani) un neurolog renumit din Craiova, pasionat de tot ceea ce înseamna unde alfa, beta şi delta, emise de creerele noastre, ajuns la venerabila vârstă de 85 ani, cu care colaborasem intens pe cand studiam comportamentul omului la presiuni ridicate. Am depănat amintiri din vremurile bune, la o masă pregătită pentru oaspeţi, în curtea singurei vile din piatra a oraşului.

Vila, moştenită de la tatăl sau, tot medic, medicul personal al Mareşalului Ion Antonescu, naţionalizată după…, transformată în “Hotel” şi redobandită după ’89. In timp ce-mi povestea despre prima şi singura bombă căzută în Eforie Sud, în apropierea vilei lor, în curte intră un domn, de vreo 70 de ani, bine legat, fără să-şi arate vârsta, despre care aveam să aflu că este administratorul vilei şi întinzându-mi mâna mi se adresează direct Ce mai faceţi D-le Aron?. Răspunzându-i la bineţe cu bineţe, dar cu privirea blocată pe faţa lui care nu-mi spunea nimic, mă dumireşte. Am lucrat în marină. Eraţi o “figură” cunoscută. Mie mi se spune Gică-albanezu. Dupa un bla, bla, bla prelungit îi spun că şi socrul meu este născut în Eforie Sud. Aşa am aflat că se cunoşteau foarte bine şi că, el socru-meu, fusese coleg de clasă cu fratele lui.

Am revenit la masa pregătită pentru oaspeţi şi într-un târziu ne-am despărţit cu promisiunea revederii. Am urcat în maşină, mai grabit ca niciodată şi ca din totdeauna, spre casa, unde aflându-l pe socru-meu i-am spus de Gică-albanezu. Il ştiu foarte bine, îmi spune Cu fratele lui, Nicu-albanezu, am fost coleg de clasă. Aşa-i ziceam noi lui NICU CONSTANTIN, “haiosul” care v-a distrat pâna la sfârşiul vieţii.

N-a trebuit să aştept mult şi poveştile din copilaria lor, au început să “curgă”….Asta da “bombă”