Arhivă pentru aprilie 10, 2012

Unui politician

Posted: aprilie 10, 2012 in Scrierile mele

Poate fi Ponta, poate fi Crin sau cine vreţi dumeavoastră

Multă vorbă seacă
Nu-i politician adevărat
Să vorbească a-nvăţat
N-a-nvăţat să tacă

Paradox-6

Posted: aprilie 10, 2012 in Scrierile mele

Degeaba ne prefacem
Hai s-o judecăm la rece
Nu timpul este cel ce trece
Noi ne trecem

Gâsca

Posted: aprilie 10, 2012 in Scrierile mele

Din copilaria actorului Nicu Constantin şi a lui socru-meu

Nu, nu este vorba de una din acelea care au salvat Capitoliul, ci de una sortită sacrificării pentru petrecerea la terminarea primilor şapte ani de şcoală ce urma să se organizeze, cu oarece fast, în curtea lui Nicu-albanezu (Nicu Constantin, pentru aducere aminte). Socru-meu, Sandu, urma să facă rost de bani pentru băutură şi ţigări iar Nicu-albanezu, gazda, trebuia să se ocupe de “masa festivă” ce urma să fie onorată de cel puţin o friptură din ceva animal sau pasăre, sau ce-o pica. A picat o gâscă, pe care Nicu-albanezu a făcut-o “rost” cu mari sacrificii, după o alergătură în care era să-şi dea sufletul, urmată de o tuse tabacică prelungită. Cum mai erau trei zile până la petrecere, gâsca a fost “priponită” sub o aplecatoare în curtea albanezului.

Sandu, recunoscut ca un băiat îndemanatic şi descurcareţ a cumpărat, din nişte bani “economisiţi” din timp, tricouri albe, pe care le-a pictat, “împodobindu-le” cu teme exotice, palmieri, soare şi ce mai văzuse el prin cărţile răsfoite pe timpul şcolii, pentru a fi valorificate, prin vânzare, la turiştii naivi care, fără să le treacă prin cap că la prima spălare devin cârpe de sters, erau dornici de amintiri de la mare.

A venit ziua petrecerii când, Nicu-albanezu face o manevra greşită şi scapă gâsca. Văzând cum ii fuge “friputura” de sub nas îşi încordează toţi muşchii de la picioare şi începe alergarea, ca o înviorare de dimineaţă, cu hotărârea fermă că niciun efort nu este prea mare pentru o cauză atât de “nobilă” cum era petrecerea plănuită. Gâsca, ca toate gâştele se îndrepta legănându-şi corpul dolofan spre suratele ei, tânjind să servească “micul dejun” în familie. Sandu, în poarta casei vede o gâsca venind spre el şi pe Nicu-albanezul, cu un roşu excesiv în obraji, gâfâind în urma ei, prinde, fără prea mare efort, gâsca şi i-o dă albanezului. Scena este văzută de la fereastra de sora lui, la început părându-i-se ca o joaca de copii “necopti” dar, spre seară, când a auzit-o pe maica-sa, un fel de stră-soacră-mea. că de vreo trei zile, o gâscă nu mai răspunde la “apelul de seară”, aceasta o dumireşte.

Petrecerea conformă cu planul, reuşită, era spre sfârşite. Pe masă se mai vedeau încă urmele “sacrificiului” sub formă de oase lustruite, câteva pahare goale şi, în aer, încă mai “pluteau” aburii alcoolului consumat şi fumul ţigărilor aprinse când, în curte, îşi face apariţia stră-soacră-mea. Nici n-au apucat bine să-şi palmeze ţigările că vocea ei stridentă, alimentată de “pierderea” suferită îi trezeşte la realitate. Sandu, rămas cu fumul de ţigară în gât şi ţinându-şi respiraţia să nu-şi agraveze, mai mult, situaţia, o aude în timp ce fugea spre casă. Săndeleee ! Mi-ai mâncat ficaţii.