Despre pesimism şi optimism

Posted: Aprilie 16, 2012 in Scrierile mele

E sâmbata mare. Pentru mine tot douzeci şi patru de ore are. M-am sculat mai de dimineaţă şi cu ochii încă-n ceaţă am coborât în bucătărie, unde pe o farfurie m-aştepta cafeaua. Era zarvă mare, nevastă-mea prepara pasca, socru-meu tranşa mielul, fiica-mea bătea ouă cu telul. N-am apucat bine să sorb din ceaşcă, nevastă-mea a renunţat un timp la pască şi s-a aşezat pe scaunul din faţa mea. Avea privirea aceia care-mi aminteşte de toate necazurile. Mă gândeam că poate a uitat să cumpere ceva şi mă va trimite, iar eu deja mă gândeam la bancul acela cu bărbatul trimis de nevastă să ia o sticla de vin şi dacă are şi ouă, să ia zece. S-a dus, vin era şi văzând că are şi ouă a luat zece sticle.
M-au luat gândurile înainte şi nu asta doream să vă povestesc. Revin, de unde-am rămas. N-am apucat bine să sorb din ceaşcă, nevastă-mea a renunţat un timp la pască şi s-a aşezat pe scaunul din faţa mea. Avea privirea aceia care-mi aminteşte de toate necazurile. Mă gândeam că poate a uitat să-i cumpere un cadou lui socru-meu, mâine e ziua lui şi mi-am adus aminte de-o întâmplare de pe vremea lui “nea”. Eram în Bucureşti, în delegaţie, şi am aflat că la un magazin cu articole sportive s-au “băgat” adidaşi. Am zis să-mi fac o surptiză şi m-am dus să-mi fac un cadou. Aglomeraţie mare, ca la cumpărăturile de Paşte. Când am ajuns acasă m-am dat mare la nevastă, cu ce cadou mi-am luat. A desfăcut cutia cu adidaşi şi s-a uitat la mine cu aceiaşi privire care-mi aduce aminte de toate necazurile. Erau amândoi de stângul.
M-au luat gândurile înainte şi nu asta doream să vă povestesc, Revin de unde-am rămas. N-am apucat bine să sorb din ceaşcă, nevastă-mea a renunţat un timp la pască şi s-a aşezat pe scaunul din faţa mea. Avea privirea aceia care-mi aminteşte de toate necazurile. Nu te-ai tuns. imi zice, tăindu-mi pofta de cafea, dar cum gândurile mele încă zburau, m-am bucurat că urmatoarea tunsoare va fi la Paştele cailor, adică peste vreo patruzeci de zile. Asta e frecvenţa mea la tuns. Cum nici socru-meu nu era tuns am plecat amândoi. Si-acum pe scurt. Ne-am tuns. Am plătit. Am ieşit. Socru-meu încă mai traieşte cu nostalgii de pe vremea lui “nea” şi mereu face comparaţii când e vorba de bani, parcă are-n faţă un pahar cu vin pe jumatate plin şi priveşte numai partea goală. Il aud “Pe vremea mea, un tuns costa mai puţin decât o pâine. Azi plătesc cât cincisprezece pâini. Uite unde-am ajuns”. Eu, care sunt încă optimist il contrazic şi-i zic. “Cred că nu gândeşti prea bine. Dacă pe vremea lui “nea” ai fi renunţat la tuns. ţi-ar fi rămas bani abia de-o pâine, în schimb azi iţi rămân pentru cinsprezece.”
A mai bombănit ceva. Am urcat în maşină şi a tăcut tot drumul. Cred că ştiu la ce se gândea. La un pahar cu vin…dar plin.

Comentarii
  1. Ladzi Beretz spune:

    Ha ha ha …Tareee !

  2. Așa e. „Toate necazurile” se duc printr-o întorsătura de frază sau de idee… Surse de inspirație sunt din plin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s