http://www.youtube.com/watch?v=0WgSOvsOIHc&feature=player_embedded

Naţiune! S-a mai pus de-o moţiune

“Jos guvernul şantajabil” si discursul lor…abil, va suna cam aşa:
Cu afirmaţii:
Guvernul e deplorabil, e culpabil, e indezirabil, e insuportabil, e intolerabil, e vulnerabil, e nefavorabil, e mizerabil, e lamentabil, e iresponsabil, e detestabil, e dicutabil, e incapabil, e reprobabil.
Cu negaţii:
Guvernul nu e abil, nu e rentabil, nu e sociabil, nu e remarcabil, nu e preferabil, nu e plauzibil, nu e onorabil, nu e agreabil, nu e caritabil, nu e confortabil, nu e convenabil, nu e favorabil, nu e functionabil, nu e impecabil.
Mă rog la Cel de Sus să treacă moţiunea. Să pice guvernul şi să-i văd pe ponta şi crin cum vor schimba din dicursul lor…abil, tot ce e negaţie cu afirmaţie.

Cu ciclu la patru ani

Politica e curvă şi curva asta are-un ciclu, la patru ani. La început de mandat, prima zi în parlament, numai feţe zâmbitoare. Au câştigat, au intrat, aici sunt banii de mâncat, ăsta-i locul mult visat. Dar ce-şi doresc ei cel mai tare, să pună laba şi pe guvernare şi-ncep mişcările. Unii care-şi simt frustrările pun de-un nou partid, zic ei că nu ar fi perfid şi se declară dornici de o alianţă, tot de circumstanţă, cum s-a dovedit, să apuce de ciolanul mult dorit. Alţii mai puţin vânjosi dar la fel de păcătoşi, migrează la partidul care are şanse să le satisfacă visele încinse de înavuţire o milostivire c-au mărit procentul celor ce în parlament îi vor susţine. Rămaşii pe dinafară formează opoziţia, figurile triste care nu mai fac altceva decât să stea la pândă, să boicoteze, să strige „jos”, să facă grevă remunerată că unii mai au şi de plătit o rată. Ei sunt aceia care se bucură de eşecurile puterii, îşi doresc s-o ducem prost şi fac toate cu un rost să pună mâna pe putere, pentru ei afacere, pentru noi durere şi-un vot negativ, pentru ei pozitiv.. Vine sfârşitul de mandat, feţele zâmbitoare sunt ale opoziţiei şi parlamentarii încep migrarea dându-şi cu părerea că au greşit şi ar vrea să construiască ce nu au reuşit când au fost la putere, probabil n-au strâns destulă avere, c-a fost criză şi vor să mai ramână patru ani în priză. Se duc la partidul cu mai multe şanse la vot şi negociază cu ei, bot în bot, revenirea în parlament, locul mult visat cu bani de mâncat. Ne trezim dupa vot c-am luat-o-n bot. Aceleaşi feţe ne vor râde-n nas. Noua ce ne-a mai rămas? Să gândim cu tristeţe. Politica e curvă şi curva asta are-un ciclu, la patru ani.

Baba

Amintiri din copilăria lui Nicu Constantin şi ale socrului meu

Trăia odată, undeva, în Eforie Sud, într-o casă gătită pentru oaspeţi de ocazie, o babă, care vara primea turişti, ce veneau la mare să-şi petreacă concediul binemeritat, după un an de construcţie a socialismului şi de pe urma cărora îşi ducea viaţa ei liniştită, până în anul următor, când se bucura de aceiaşi situaţie. Casa, dealtfel primitoare, era împrejmuita de un gard din lemn ce forma o curte destul de mare, cât să mai încapă şi un şopron, construit tot din lemn, putrezit de aerul umed şi sărat al mării, în care stătea toată vara, oferind turiştilor, inclusiv camera unde obişnuia să locuiască în extra sezon. Sopronul se sprijinea, obosit de-atâta stat în picioare, de un corcoduş, încă în putere şi roditor de fructe roşii şi cărnoase, care faceau cu ochiul trecătorilor pofticioşi. “Drăcuşorii” de copii îi spune-au baba desi, nu era o femeie prea în vârstă, totuşi, trecută de a doua tinereţe şi foarte evlavioasă. Cunoştea pe dinafară şi pe dinăuntru, cum le placea lor să spună, toate cele zece porunci, de care se folosea adesea pentru “liniştirea drăcuşorilor” puşi pe şotii, în întâlnirile lor, seară de seară, “în colţ la baba”. Işi păzea cu străşnicie corcoduşul din fructele căruia punea de-o ţuică, mai slabă, cu care se mai cinstea din când în când şi-şi omenea turiştii.

Nicu-albanezu si Sandu, prieteni nedesparţiţi, puseseră gând rău corcoduşelor dar, fără un rezultat concret, până la culesul lor de către baba ce le păzise cu atâta straşnicie. Totuşi, într-o după amiază, în timp baba, ne mai fiind stresată de “averea” care-i oferea, an de an licoarea ce-i îmbujura obrajii şi-i înroşea nasul, dându-i un “aer” mai vesel, îşi vedea liniştită de siesta ei în şopron, la o examinare atentă a corcoduşului “chelit” de fructele roşii şi cărnoase, o ramură ce se întindea deasupra şopronului, legănându-se în bătaia brizei fierbinţi din vara aceea, le “zâmbea”, celor doi, plină de fructe, ispitindu-i.

Nu au stat prea mult pe gânduri şi ne-având încă, cunoştinte despre calculul la rezistenţă a materialelor, în speţă a unei ramuri încastrate în trunchiul îmbătrânit de vreme al corcoduşului, s-au avântat cu elan şi poftă să culeagă fructele imbietoare. N-au apucat. Sarcina fiind prea mare, ramura s-a rupt şi trecând prin acoperişul subred al şopronului s-au trezit… în pat cu baba.

Primii care şi-au revenit au fost ei, şi fără să acuze vreo durere, alta decât părerea de rău ca n-au apucat să se înfrupte din corcoduşe, refuzând o staţionare prea îndelungată pe canapeaua “primitoare” au sărit ca arşi, ţâşnind pe uşa deschisă. După câteva cruci şi o scuipare în san, cu ochii, rămaşi priponiţi în gaura din acoperiş, privind înmărmurită cerul senin printre frunzele ramurei rupte a “trimis” un prim apel Celui de Sus pentru “revenire”. Totuşi cel ce o trezeşte la realitate a fost curentul de aer provocat de cele două deschideri, dându-i puterea să se “repeadă”, cu gândul să-i prindă pe derbedei. Ajunsă în pragul usii şi-a dat seama ca n-are şanse şi aflată, înca, sub influenţa apelului mistic are puterea să le strige Aţi încălcat una din cele zece portunci. “Drăcuşorii” se depărtasera binişor. Baba care, oricum nu-i vedea cu “ochi buni”, mai ales că era şi mioapă, n-a putut să-i recunoască dar a auzit răspunsul albanezului Iartă-ne mamaie, n-am văzut-o.