Fiţi ungurenii mei

Pe-un fotoliu mare, aflat într-un palat
Unde curgea miere şi lapte Covalact
Plânge şi suspină blonda pedelistă
Dulcea şi suava-i scoasă de pe listă
Căci în bătălie partidul ei iubit
A pierdut guvernul. Nu mai au venit
Pe obraji îi ard vreo două lăcrimele
Nu mai are ochii, două viorele
Buclele de aur ce-i cădeau pe sân
Par acum, în noapte-o claie de fân
Numai Boc şi Băse-o-mbărbătează
– Ne revenim noi pân’ la bobotează
Cum i-i obiceiul, Băse-i spune-n şagă
Nu mai plânge, că faci riduri, dragă

La partidul lor, ajuns pe jumătate
Se aude-n poartă cum cineva le bate.
– Eu sunt, Ungureanu, fiul vost iubit
Eu, din guvernare mă întorc rănit
Incercat-am să vă scot basma curată
Insă oastea voastră fuse decimată
Deschideţi poarta, nu pot să o sar, e-naltă
Doar nu vreţi să mă lăsaţi acuma baltă
L-au primit, rănit şi fără biruinţă
Spunându-i pe cuvânt că e a lor voinţă
N-a stat mult pe ganduri, s-a pus pe cuvântat
Ar fi şanse să scape, de-o rima, la urmat
Nu ştiu pe ce bază şi pe ce temei
Le-a spus la final: Fiţi ungurenii mei.