Entorsa

Posted: mai 23, 2012 in Scrierile mele

Am scris odată despre o “entorsă” de drept, la piciorul drept, gândidu-mă la Justiţia de la noi şi mi-am adus aminte de decizii aiurea, funcţie de zonă; funcţie de cine-i anchetat, dacă e parlamentar, adică demnitar, întotdeauna procesul e politic; dacă are sau nu cohones; dacă sunt bani de muls; dacă e ceva de câştigat şi am constatat că legea la noi e făcută pentru căţei şi boi, vorba românească, “dacă eşti bou, plăteşti”. Aceiaşi cauză este judecată după bunul plac, la unii li se dă dreptate, la alţii nu, şi vin parlamentarii să rezolve problema dând amnistii fiscale pentru funcţionarii publici ce au primit ilegal banii. Daca le-aş analiza o să v-apuce râsu-plânsu, vă dau numai un graphic să vă distraţi ca la un film cu Stan şi Bran, aştia parc-ar lupta-n Afganistan. Nu ei, ci noi care stăm la cozi, culmea, să plătim taxe şi dări, ar trebui să primim spor de stress, spor de loialitate faţă de statul care nu merită, spor de condiţii deosebite, înghesuială, căldură mare, stări de lesin şi de suspin. Mai sunt şi cazuri când Justiţia a spus într-un fel iar pe Guvernul din trecut la durut în şezut (vezi recalcularea pensiilor militare).
Procese amânate, luni şi ani, ca lumea să le uite şi când dau decizia, să nu mai ştie de ce a fost anchetat inculpatul. Politicienii şi cei cu bani, primesc pedepse, dacă primesc, cu suspendare, restul pentru chestii similare, la-nchisoare. Mă întreb dacă avem vreo lege clară că până şi Constituţia e interpretabilă. La chestia asta mă contrazice, unul, Hrebenciuc:”Constituţia este foarte clară, dar cred că putem interpreta astfel încât să facem alegerile în octombrie. Dacă suntem toti oameni cu capul pe umeri, e un bine pentru Romania”. Voi aveţi capul pe umeri doar să nu vă ploaie-n gât. Aşa sunt toate legile la noi, făcute de ei, să le interpreteze cum vor, pentru binele lor şi uneori să ne scoată ochii, că interpretarea lor, este spre binele României. N-au pic de ruşine. Cine le dă lor dreptul să decida ce este spre binele nostru?
Aşa mi-am adus aminte că oricine, în ţara asta, pe drumurile, sau mai bine zis pe cărările patriei, oricum, toate-s pline de gropi, poate călca, odată, strâmb şi să facă o entorsă “de drept” la piciorul drept, ce-l poate duce în situaţia de a fi pus în “gips” între trei şi şapte ani.
Unii, mai robuşti, scrâşnind din portofel, dând senzaţia că şchioapătă puţin, sunt examinaţi “ambulatoriu”. Alţii, mai firavi şi cu sistem financiar (imunitar am vrut să spun) mai scăzut sunt internaţi douăzeci şi nouă de zile, timp în care se cercetează cu atenţie călcătura, gravitatea entorsei “de drept” de la piciorul drept, în vederea unui diagnostic, tot “de drept”.
Odată “fişa medicală” întocmită “entorsele” sunt prezentate “medicului de specialitate” care, după ce-i ascultă pe asistenţi, dă verdictul aşteptat de toata lumea. Pentru “pacientul” mai robust care a scrâşnit…constatandu-se o ameliorare a efectelor călcăturii, şchiopătând din ce în ce mai puţin vizibil, se hotărăşte o “gipsare” formală, cu suspendare (să nu vă gândiţi la “gipsare” în pat, cu suspendare la 45 grade, ci la ce mă gândesc eu, încă de când am început să scriu aceste rânduri…). “Pacientului” mai firav şi cu sistemul…”imunitar” scăzut i se hotărăşte o “gipsare” pe termen lung, ceea ce face ca asitenţa să exclame “Uite cum îşi târăşte piciorul…Săracul !

Comentarii
  1. TZE spune:

    Eu am fost mai norocos. Am beneficiat de cate trei entorse pe fiece glezna; doar una a fost mai
    aproape de ipsosare; entorsele mele nu pot fi puse în ghilimele;au fost cât se poate de
    durerose,de reale.
    „Entorsele” tale ghipsate sau ne-ghipsate, îmi reamintesc de-un gând ,idee mai veche a mea,demult pusă la naftalină,ce-i drept cam utopică: să avem un parlament ,omnipotent,cu eligibilitate continua,cu putere legislativa pentru intreaga legislatie(inclusiv CONSTITUTIA) ,constituit din cei mai competenti reprezentanti ai societatii civile, nearondati politic,desemnati de forul academic al tarii.Un astfel de legislator nu trebuie sa reprezinte mai mult de 200000 de locuitori indiferent de etnie. Pentru stabilirea regulilor necesare oricarui domeniu de activitate se va tine seama de rezultatele unor dezbateri politice;activitatea politica sa fie desfasurata din initiativa personala , de orice cetatean roman , sa nu fie finantata(sustinuta) din bugetul statului;un partid politic se va putea organiza si activa doar dupa reguli democratice.Probabil, in urmatorii 5(cinci) de ani vom putea avea o legislatie aplicabila oricarei situatii, din orice domeniu de activitate;legislatorul roman poate si trebuie sa tina seama de legislatia existenta in alte tari ,cat si de dinamica modificarilor sociale.Gata cu utopia!
    Revin la „entorse” si depun si eu toate sudalmele de rigoare ăstor nenorociti de politicieni ai
    vremii , care cum se vad in pozitie de sut nu scapa ocazia sa execute numai palituri de osândă si alea doar cu călcâiul,spre deliciul” imunitarilor”Totul porneste de la lacomia ancestrala a bolsevicului dement si puturos,care tot timpul nu s-a gandit decat la stabilirea unor legi care sa-l avantajeze in activitatea sa permanenta de jefuire a creatiei celor multi si cinstiti.
    Trebuie modificata intraga legislatie începând cu CONSTITUITIA!
    „Imunitarilor” zilei, chiar daca le dam votul in proportie de peste 75% tot nu vor clarifica
    textul constitutional , pentru că „nicicând bogatul nu-l va crede pe sărac” etc.,etc.Interesul
    (financiar,funciar si câte altele) poartă fesul.Cât despre legi si aplicarea lor …numai cu sistemul judiciar actual să nu te întâlneşti!
    Atât, deocamdată.Bagă cărbuni !

    • aronpetru spune:

      Ce ma deranjeaza este ca multi spun ca orice Guvern va veni in locul celui care-a fost este mai bun. Daca spui ceva depre unul din acest Guvern cinstit, esti repezit, da ailalti cum au fost? Ailalti pentru mine sunt istorie si daca vin altii ii vreau mai buni si daca nu este asa inseamna ca ne meritam soarta si noi putem sa ne consideram PROSTI.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s