Tot la cules…cu unul de ales

Posted: mai 29, 2012 in Scrierile mele

Il urmăresc, de ceva timp, pe acest antonescu şi am încercat din discursurile lui să scot tot ce spunea despre PDL, despre Boc şi Băsescu, chiar şi despre Ungureanu, şi în afară de Doamnelor şi Domnilor nu am reţinut nimic. Toate astea pentru scaunul de preşedinte care-i este aspiraţia, tăindu-i respiraţia, îl face să-şi uite rolul, îi creşte colesterolul şi după ce ia hapul îşi uită deschis prohapul, combate bine fără cuvinte blajine, ştie să bage intrige, jos să strige, să bălăcărească cu figura-i flască, dând atacuri la persoane, unele chiar grosolane, asmute cu privirile piedute înspre Cotroceni, împroaşcă cu dojeni, îi ameninşă pe adversari cu gropari, cu ieşirea din arenă a celor ce au fost pe scenă. Oare ăsta-i topoganul şi sloganul care-l vor propulsa spre preşedenţie. Nu ştiu, dar ăsta este valul şi multora le place scandalul. Ii aud cum spun, că el ar fi mai bun, că vai ce bine vorbeşte, ce spune nu ne citeşte. Normal, înjurătura şi bălăcareala sunt în adeneul lui.

Comentarii
  1. gheorghe i spune:

    Fii bland marite ca-i tulcean de-a neveste-mi!

  2. Sebi spune:

    Oare o sa plecam in congo…..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s