Găinarul

Când a citit că vreau să închid blogul, o prietenă m-a sfătuit să scriu romane poliţiste. Cum dracu să scriu aşa ceva? La câte anchete cu morţi am participat, indirect, ca apoi să fiu pus în situaîia de a prelucra cazul, toate s-au încheiat cu concluzia “mortul a fost de vină” deşi prin ce demonstram la prelucrare se deducea cu totul altceva. Dacă voi avea timp am să citez câteva. Să scriu despre un caz soldat c-o crimă, vreo sută de pagini, ca în final, să spun că mortul este de vină? Cine dracu ar citi aşa ceva. Am un coleg care, acum când scriu, îmi amintesc ce mi-a spus. Eu, o carte politistă, o citesc de la final. Aflu întâi cine-i criminalul şi apoi o citesc. L-am întrebat, ce farmec mai are cartea dacă şti cine-i criminalul? Răspunsul lui m-a dat pe spate, cred c-avea dreptate. El urmarea de fapt, cum se comporta criminalul şi cum reuşea scriitorul să-l ascundă printre rânduri, şi să-l divulge, abia la final.
Pentru a scrie o carte politistă, cea mai bună sursă de inspiraţie e tribunalul. M-a pus dracu şi m-am dus, aşa din curiozitate, într-o sală de judecată, poate-mi vine vreo idee. Intru în sală şi m-asez timid lângă un tânăr, care s-a dovedit a fi vorbăreţ. Vorbeam în şoapte, despre fapte şi la întrebarea lui Aveţi pe cineva…? I-am răspuns scurt, nu. Sunt acolo din curiozitate, să mai văd cum merge treaba. Judecator, era o judecatoare, cam tinerică, gesticula mult şi-avea o faţă obosită. Aşa cum era de aşteptat, când îmi propun ceva, o dau în bară. Erau judecate nişte cereri de eliberare condiţionată. Vreo douazeci şi ceva de petenţi dintre care, jumătate erau absenţi, pe motive de boală, de alte dosare în care erau chemaţi ca martori, alţii erau la munci de m-am întrebat, de ce tocmai atunci. Din cei rămaşi, mai mult de jumătate şi-au retras cererea şi tânărul, vorbăreţ, de lângă mine, mi-a explicat o chestie în care fusese şi el implicat. Au renunţat că au la dosar o precizare de la penitenciar cu recomandare de amânare. Mirat că nu se bat până la cap, mi-a explicat: E greu cu judecatoarea, nu se ştie ce-a mâncat aseara, poate are-o greaţă, s-o fi sculat cu faţa la cearceaf de dimineaţă, poate prietenul ei nu i-a făcut faţă. Ce şti matale, aştia au avocaţi din oficiu. Nu e indicat să vi cu avocatul tău, că te bagă la jmecheri şi te mai amână pân’ se termină sezonul estival sau până ieşi la interval. Uite-aşa ajungi să ţi se dubleze amânarea. Aici, nu e nimica clar, fiecare judecă după capul lui. Da, prietenul tau, îndrăznesc eu. E lacrimă, e beton. Procesul era în toi. unul dintre petenţi se mira de ce era acolo, mai fusese judecat şi eliberat, confirmat pe net. Altul nu-nţelegea de ce e purtat dintr-un tribunal în altul, la lamurit judecatoarea Poate ai prieteni pe afară. Cazurile fiind banale, m-am lămurit repede şi-am plecat.
A doua zi m-am întâlnit, întâmplător, cu vorbăreţul şi l-am întrebat dacă prietenul lui a scăpat. Nu stiu, dom’le, de-atunci sunt cu ochii pe net. Nimic. Aştia ne omoară-ncet şi-ţi mai zic ceva, în România toate procesele sunt politice, chiar şi astea, pentru găinari, cum se pune problema pentru cei cu condamnări de la unu la trei ani. De astia prinsi furtişaguri, cu mărunţişuri, la-nceput cu găini, acum, cu prafuri, nu de aruncat în ochi, nici de copt, uitându-se la mine doct, sau cu “iarbă” şi, scărpinându-se în barbă mi-a zis  Sunt politice, băi nene, c-aşa-i politica statului. Ne-am despărţit nu înainte de-a-i ura, după culoare, cunoscuta urare “baftă”.
Logica lui m-a uimit şi mi-am amintit de Nastase, cel cu patru case care, s-a tot plâns că are un proces politic. Acum, îl înţeleg dar, după spusa vorbăreţelui, îmi este tot mai clar …e un găinar.