Pălmaşul – 1

Tăran sărac care, neavând vite de muncă şi inventar agricol îşi întreţine existenţa muncind la alţii sau angajat, retribuit de la buget, este explicaţia din DEX. Eu făceam parte din cea de-a doua categorie, angajat şi retribuit de la buget. In aproape întreaga mea carieră, am fost un fel de pălmaş. Asta a fost norocul meu în viaţa deşi, munceam pe brânci iar, de efortul meu beneficiau cam mulţi. Era, aşa cum circulă azi pe net, povestea cu profesorul ăla care, le-a demonstrat la elevi sau studenţi, cum este comunismul, notele de la teste le aduna şi media clasei era nota lor. Aşa au apărut primele nemulţumiri, şi nemultumiţi erau pălmaşii. S-au născut expresii noi „las’ să tragă ăia, că sunt boi”, „mamă, mamă, ce mişto de noi” (mă refer la adevăraţii boi), „pauzele lungi şi dese, ne aduc numai succese”(pe atunci, varianta cu succesuri nu se cunoştea), „fie munca cât de grea, tot mai bună-i lenea mea”, şi aş mai putea continua. Astfel, parte din pălmaşi au descoperit o nouă poziţie în somn, culcatul pe-o ureche. Finalul a fost cel scontat, la ultimul examen au picat. Aşa s-a dus dracu’ comunismul iar, eu mi-am propus să scriu întâmplări din viaţa mea şi multe din acele timpuri.
Imi aduc aminte de-nceputuri când, mi-am dat seama, pentru prima dată, că eu eram pălmaşul dar, îmi plăcea, nu puteam să stau fiind pornit să fac ceva, binenţeles, ce trebuia. Sefii s-au prins şi unde li se parea mai greu eram trimis chiar şi când venea cineva în control, eu îl însoţeam, să dreg busuiocul. Mi-aduc aminte de o perioadă mai critică, care n-a fost critică?. Se punea, pentru prima dată problema crizei energetice. Era pe vremea lui „nea”. Am început serviciul c-un control când, am însoţit un şef mai mare, de la comandament, trimis în contol pe probleme de „management”. Tocmai terminasem cu controlul şi ne pregăteam de analiză când, i-au căzut ochii, şefului, pe-o priză şi l-am văzut, de-odată, luminat la faţă, ca o veioza ce era băgată-n ea.
– N-are. Mi-a spus în timp ce îşi nota în carneţel ceva. M-am aplecat spre priză şi am examinat-o mai atent. Nu era ca una „proaspătă” de pe tijjghea, n-avea „maţele” ieşite-afară, avea împământare şi era bine-nfiptă-n tencuială.
– N-are tabel, a continuat, explicându-mi cum trebuie să fie „capul” din care să rezulte cine, când, de ce a băgat în ea ceva, când a scos-o, (dac-afost satisfăcut, asta-am spus-o eu în gând) şi toate astea pentr-o analiză pentru fiecare priză.
Mi-am dat seama unde bătea şi-n gând mi-am spus că e tâmpit dar în faţă i-am zâmbit
– Mă scuzaţi, n-am ştiut că pe piaţa socialistă de stat, a apărut un nou tip de priză, nu cu împământare ci cu tabel
Am văzut pentru prima dată, cum arată, de-adevărat un om ofuscat. Enervat m-a dus la comandant. Comandantul l-a ascultat întâi pe ofuscat apoi pe mine m-antrebat dacă am ceva de contestat. Si am replicat.
– Eu pot să vă spun, la câte prize avem, câtă hartie se consumă lunar sau pe an, câţi metri pătraţi din pădurile patriei dispar, câtă energie se consumă la fabricarea hârtiei, câte cuie consum să atârn de ele cu aţă, creioane si ascutitori şi la toate astea să adun salariul unei noi dactilografe şi să trag o linie finală şi să scriu egal: consumul energetic anual necesar pentru realizarea economie de energie. Dacă dânsul, îmi va demostra, măcar la fel, că tabelul lui face economie de energie, voi tace şi imediat m-apuc de lipit „afise”.
Comandantul cu nume din pădurea bradului, om şcolit, şi-a ascuns faţa-ntr-o batistă mimând o tuse, m-a dat politicos afară ramânând doar cu “energeticianul”. Aşteptând afară, l-am văzut ieşind pe “controlor” şi cu raţionamentul, dedus, din privirea lui, mi-am dat seama că am contribuit la falimentul noului tip de prize.