Arhivă pentru iunie 20, 2012

„Marş de adio” 1)

Posted: iunie 20, 2012 in Scrierile mele

Scris să înveţe şi multpreacinstitul „COPY-LOT”2) cam cum se face.
De câţiva ani încoace, gura lor nu tace, sunt în război, n-au pace, numai hărmălaie, o bălăcăreală de te cruceşti şi te-ngrozeşti. Trăim într-un „teatru de razboi” între voi, oamenii politici, isterici făcuţi parcă din chirpici ce se dărâma la prima ploaie, rămânând doar zoaie. Sunteţi oameni de nimic (nu toţi dar, mulţi), vă gândiţi numai la ciolan, n-aveţi în cap alt plan. Vă războiţi între voi şi uitaţi de noi. Aşi promis lapte şi miere, aţi uitat imediat ce v-aţi instalat c-aţi avea şi pentru noi ceva de rezolvat. Este aşa cum am gândit, daţi vina, ca şi foştii, pe guvernarea anterioară, v-au lăsat drept moştenire o nenorocire. Nu poţi să spui ceva despre unul de-acum, c-ar fi prost, că se sare de cur în sus „da şi ăla care-a fost, n-a fost prost?”. Adică noi, trebuie să vă-nghiţim şi pe voi, proşti cum sunteţi, numai că sunteti nişte proşti mai noi. Păi de-aia v-a votat lumea, să aduceţi la putere tot proşti, tot hoţi, tot golani, tot mârlani, tot manglagii, tot plagiatori, tot fără bun simt. Tot de-ăştia s-avem parte? Dar până când ne păcăliti cu specialiştii voştri? Până când ne umiliţi în întreaga lume, acuzaţi că suntem proşti, că furăm, ca n-avem onoare vezi Severin, vezi Mang, vezi Ponta, vezi Năstase, vezi Diaconu….O să m-acuzaţi că nu zic nimic de cei care-au fost. Aia sunt istorie, ăştia au venit că noi i-am vrut (sincer eu, nu) dar minoritatea se supune majorităţii şi s-au declarat din start „cel mai cinstit Guvern care l-a avut vreodată România”.
Cine i-a pus să facă o astfel de declaraţie? Dacă tacea „COPY-LOTUL” mai avea o scuză. N-am să repet ceea ce deja se ştie. Mă opresc la Diaconu, fostul ministru de la Cultură care, e prima data cand se da jos dintr-un tramvai, avea un bilet mai vechi, compostat. N-am nimic cu Diaconu dar, îmi pare rău că n-a ştiut să stea de-oparte fiind anchetat pentru incompatibilitate ca să nu mai pun la socoteală problema cu drepturile de autor, pentru ciripit, lătrat, grohăit, mers pâş-păş, chiar târâş, râs, răsu-plânsu, răsu-curcii, sughiţat, fluerat, sforăit şi alte onomatopee ce încă n-au fost brevetate la OSIM. Repet, n-am nimic cu Diaconu dar, auzindu-l pe crin, m-am neliniştit. L-a făcut „naiv”, un termen atat de larg încât, între „credulitate” si „prostie”, într-un dicţionar 3), este doar o virgulă. De vină n-ar fi Diaconu ci ziariştii, aceşti nenorociti ce n-au ce face şi-i atacă pe politicieni. Ei, asta, m-a neliniştit, că va ajunge crin preşedinte şi va cenzura presa.
Sunt doctor în ştiinte, am lucrat la doctorat 12 ani dar, am o satisfacţie, după un procedeu de-al meu se lucrează de vreo douăzeci de ani. Părerea mea, despre Ponta, este clară, e un plagiator, mai exact un hoţ şi nu mai spun mai mult. A vrut sa aibe o notorietate şi a obţinut-o, chiar pe plan mondial. Ne-a facut de râs iar, el va fi ultimul om pe care aş vrea să-l aud sunându-ne cum au furat cei ce au fost înaintea lui la guvernare. Un hoţ, n-are dreptul să vorbească despre hoţi. Dă vina pe „ciripitori”. E ridicol, o să scriem, noi ăştia care-am muncit pentru doctorat la Nature sau la FAZ să ne autodivulgăm, noi l-am turnat. El este mârlanul care ne-a bagat, pe toţi, într-un căcat. Sloganul „ieşi afară, javră ordinară” ţi se potriveste şi ţie, ca o manuşă. Sfătuiţi-l „măi dragă” să lase locul unuia cinstit, poate găsiţi vreunul în ditaimai useleul, şi el „COPY-LOTUL”, recitând „Marş de adio” să plece „la muncă, la bătut ţăruşi cu curul”4)

Bibliografie

1) Ultima poezie a lui Adrian Păunescu
2) Autor necunoscut, supranume găsit pe net.
3) Dictionarul Explicativ al Limbii Romane
4) Fanuş Neagu, citat de Adrian Paunescu în „Marş de adio” dedicat colegilor lui mârlamentari