Circ sau…ţigănie

Mă aşteptam la o manevra din partea lui Năstase, să acuze ca scuze, mai degrabă, nişte boli mai lumeşti, dacă te gândeşti la prostii, greşeşti:
De nervi, nevoit s-aleagă una din rezervi, auzi „măi dragă” la puşcărie, ce-o să i se pună lui în farfurie, că îşi pierde locul de pe canapea, cu cine va mai bea cafea sau ciaiul de la ora cinci, dimineaţa, nu-l mai scoală soaţa, cum se va descurca partidul, trebuia demult să cheme sanapidul să facă curat la Palat, la Justitie mă refer şi tocmai el, un bugetar prosper
condamnat la pârnaie să stea cât un cincinal de-al lui „nea” făcut în patru ani, jumate, cu abilitate.
De stomac, c-or să-l indoape cu spanac, o să bălească la ouă ochiuri, câte două, va primi doar o papară în fiecare seară, la prânz cu verzi „alice” ce greu o să-i pice, orez, făcut balast şi cafeaua din năut
De inima, este pur şi simplu victimă, procesul lui a fost politic, condamnat în unanimitate de jurişti, după el băsişti
Ce să mai lungesc pelteaua, de ficat, de claustrofobie, de rinchi, de splină şi de fiere, de hemoroizi c-a auzit de indivizi periculoşi şi focoşi, de alte organe de partid şi de stat. Si-aş mai putea continua dar, m-a luat prin suprindere, vorba celor de la anetene „ce bărbat adevărat !” sau a celor de la televiziunile adverse, „iar a ratat”, când am aflat c-a atentat la viaţa lui. Cică s-ar fi împuşcat. La demnitatea lui, putea să facă un gest mai acătării şi contra firii, făcându-şi harakiri.
Câtă demnitate? Nici nea Nicu, în faţa plutonului de execuţie n-a fost aşa bărbat. Au început bocitoarele de la pesede, vaiete la penele, scâncete la cei de la pece. Cel ce a-ndrăznit, va fi afurisit, o să vadă el că noi, dacă furăm, nu furăm politic ci in spirit civic.Românie, ăsta-i mesajul care-l dăm Nu trebuie să fim anchetaţi, nici condamnaţi, că doar nu suntem găinari, suntem hoţi scoliţi, doctori în ştiinţe, cu expertize şi mai terminaţi cu analize, aleşi pe sprânceană, întrebaţi-l şi pe domnul Geoană. Cum să condamnaţi pe cel mai bun premier, un adevărat bărbat şi om de stat.
Chiar, suntem nesimtiţi. Ar trebui să-i ridicăm statuie şi s-o-nălţăm cât mai sus, să vadă tot poporul unde ne-a dus când era el sus.

Inchei spunându-vă că vom afla cândva, nu ştiu când, dar sigur, precum am aflat de -un plagiat, dintr-o nu ştiu care ţară , dintr-un nu ştiu care sat, de sub nu ştiu care pat, că totul a fost aşa cum vă spun eu acum, şi circ şi ţigănie. Si asta nu e tot, să vedeţi ce ţiganie va urma. Circul dracului.

Intărâtâ-i drace poate scăpăm de ei.

Pălmaşul…şi frumoasa

Este postarea 250. Nu pot sa postez decât o poveste, pentru mine, frumoasă.

Divorţul pronuntat cu ceva timp în urmă mi-a permis să mă refugiez în ceea ce ştiam să fac cel mai bine, în muncă. Dacă eu, am încercat să uit femeile, ele dimpotrivă. Reîntors la burlacie, devenisem “o partidă”. Am înţeles asta de la o colegă de seviciu care, mi-a dat un bileţel. Era un număr de telefon. Nu l-am folosit nicidată. Nu era genul meu de abordare. Dar nu a fost si ultimul. Eram într-un şantier naval, n-are importanta care. Recepţionam o “navă”. O fată frumosă, nu exagerez, cu părul prins coc la spate, în practică cu studenţii, capta privirea şi ne abătea atenţia de la “ceea ce ştiam noi să facem cel mai bine”. O curtau mulţi. Eu, cu stilul mai putin ortodox, cred că i-am atras atenţia. Intr-o dimineaţă, un coleg mai insistent a agasat-o şi ea, i-a tăiat respiraţia “mie nu-mi plac decât bărbaţii gen… ” şi a arătat cu degetul spre mine, ieşind, apoi, grăbită din birou.
Câteva zile mai târziu mi-a întins un bileţel. Eroare. Mi-am adus aminte de episodul descris anterior. L-am băgat în buzunarul salopetei. Nu aveam de gând să-l deschid. In ziua aceia, ne-am mai întâlnit, în trecere, de vreo două ori. In ochii iei se putea citi dorinţa de răspuns. Eu nu citisem biletul. Inainte de a ieşi cu nava în probe, mi-am călcat pe suflet şi l-am deschis. Am simţit sângele cald cum îmi inundă tot corpul. Era o întrebare. “Ce faci când nu te gândeşti la mine?”.
Nava se desprindea uşor de mal.. Toţi muncitorii care lucraseră la ea, erau pe cheu. Era şi ea acolo. Am strigat cât am putut de tare. “De fapt, nu fac numic altceva.”
Ne-am întors tarziu. Porţile şantierului se închiseseră în urmă cu câteva ore. Doi paznici ne-au luat parâmele să ne ajute la acostare. Nu trebuia să fiu foarte atent, pentru că pe cheu am vazut o silueta cunoscută. O fată cu părul prins coc la spate.

P.S. Cine mă cunoaşte ştie că n-aş fi deschis bileţelul niciodată. Dar..

lipsisem vreo două zile din şantier. Mă plimbam abătut într-un mic părculeţ amenajat în incintă, frământat de gânduri şi mototolind un petec de hârtie în buzunarul salopetei când, a apărut Ea. Femeia care, picatură cu picatură, mi-a umplut golul rămas în suflet, cu mulţi ani în urmă. Cu un zâmbet, mai degrabă trist, mi-a zis “Spune-mi ceva frumos.” Cu ghemotocul de hartie ce îmi ardea în palmă şi amintirile neplăcute ce mă bântuiau i-am raspuns sec “Nu pot.. Am visat urât azi noapte” S-a îndepărtat. Nu mult. Doi paşi. S-a întors, jumătate spre mine şi cu acelaşi zâmbet, mai degrabă trist, “Eu am să-ţi spun ceva frumos. Ti-am simţit lipsa.”
Am rămas mut, împietrit, interzis sau cum vreţi. Nu-mi mai funcţionau decât ochii, urmarind-o cum se departează şi degetele de la mâna dreaptă care, febril, netezeau un ghemotoc din hârtie din buzunarul salopetei.