Auto-stopiştii

Ieri, venind de la serviciu, n-am ce face, deschid televizorul şi după ce-mi văzură ochii şi ce-mi auziră urechile mi-am băgat mâinile, până la cot, în bugetul familiei, strâns în frigider, de unde am scos vinul, pus la rece. L-am băut şi m-am făcut mangă (îmi place cum sună). Constatând că s-a dat liber la infracţiuni, am făcut o probă. M-am urcat beat la volan şi când am ieşit la drumul mare, eu stau la sat, tot auzeam clacsoane din spate şi din lateral de-am crezut că am nimerit la vreun carnaval. Cred c-aveam o mica problemă la direcţie, maşina nefiind prea nouă, schimba cam des banda de mers. Undeva pe dreapta, doi oameni, aşa se vedeau de departe care, după haine mi se păreau figuri cunoscute, îmi faceau semne să opresc.Auto-stopişti, mi-am zis. Incetinesc, trag pe dreapta cu gândul să-i iau că, poate mai fac un ban cu care să micşorez consumul de benzină de la maşină.
– Poftiţi pe bancheta din spate, le-am zis, N-am pretenţii, daţi şi voi cât vă lasă inima, măcar de-o ţuică.
Când au deschis gura şi-au vorbit în cor, mi-am dat seama că nu suna cum ştiam, lipsea vocea-a doua. Aveam halucinaţii, mi-au vorbit la singular.
– Prezentaţi-mi actele dumneavoastră.
Ooops, mi-am zis, sunt intelectuali de-ai mei. Vor să citească ceva pe drum şi cum aveam în portieră o carte care, chiar că li se potrivea, “Lowside of the Road” a lui Barney Hoskyns, le-am întins-o.
– E-n engleza, le-am zis Dacă nu-ntelegeţi vreun cuvânt, mă întrebaţi. Hai, urcaţi. Eu o citesc că vreau s-o bag în “sivi”, dă mai bine la hoby decât “innot” şi baschet, am continuat eu scoţând “glonţ” din gât un hâc.
Au insistat şi sincer să fiu, n-am înţeles de ce doreau să citească nişte acte când, oferta mea era altceva. Au întors capul şi am crezut că vor să-şi citească ceva din priviri, nu-şi vorbeau dar, amândoi au întors capul în aceiaşi parte. Ciudaţi oameni, cred că erau gemeni, semănau leit.
– Lăsaţi maşina aici şi mergem la secţie.
Ooops or fi de la audit sau de la Garda Finaciară
– Stiţi suntem în criză, le-am zis Abia ce am plecat de la secţie, nu lucrăm decât într-un schimb. Veniţi mâine dimineaţă. Acum, sun secretara să pregatească mâine cafeaua, pachetul şi plicul. O să fiţi mulţumiţi.
– La secţia de poliţie, mi-au strigat într-un glas ce-a sunat groaznic, de parcă eram la dracu-n praznic.
Atunci mi-am amintit că după hainele bine umplute îmi erau figuri cunoscute încă de pe vremea lui “nea” şi mi-am zis c-ar fi cazul să schimb şi eu macazul, să scot din gât, un sunet groaznic ca şi cum ei ar fi la dracu-n praznic
– Băi, voi ştiţi cine sunt eu !?
Asta, pentru că în abureala mea care, pentru un minut s-a rispit, mi-am amintit de reclama ce-mi sparge timpanul pe tot programul de la teve. Bine că mi-a venit un hâc, oprit s-o continui cu eu sunt cetăţean european că m-ar fi persiflat ce băi, esti ca el, vi de la Bruxelles (nici-o aluzie, aşa mi-a ieşit rima). Au tăcut de parcă le-aş fi întins un evantai. Era cald afară. Formula a dat roade, i-am văzut întorcând capul să-şi citească în priviri dar, ciudaţii au întors capul în aceiaşi parte, de parcă unul avea ochii la spate. In timp ce ei se consultau eu mă gândeam că poate am fost confundat cu vreun ţigan, plecat la “munci” în Franţa şi plătit de Sarkozy să-şi petreacă concediul acasă. Nu. Locuiesc pe litoral şi am pigmenţii buni. Atunci m-am gândit la ce pile aveam. Puteam spre exemplu să-l sun pe multpreacinstitul Ponta, să dea o Ordonanţă de Urgenţă, şi s-o publice imediat, în Monitorul Oficial, să desfiinţeze secţia de poliţie. N-avea cum să mă refuze, că vorba aia, cum să refuzi un găinar de-al tău. Dacă cumva ajung la tribunal, îl sun pe Corlăţean, să-i dea în gât pe judecători la ANI. Nu. Asta nu se poate, se supără vecina mea, pe care-o cheamă Ani, e focoasă şi nu suportă s-o deranjezi pentru orice fleac. Tin minte, în toamnă, se plângea de frunzele ce cădeau, fiind obligată, zilnic, să le măture. S-a dat la bărbat-su care-i spusese tandru ce vrei fă, e toamnă. Aş putea apela la Pop, ăla de la Educaţie, să numească o comisie de analiză a situaţiei. Nu douazeci, nici patruzeci ci cu vreo câteva sute de mii de membrii care, dacă-i anunţă azi se vor aduna-ntr-o sută de ani. Atunci voi fi la braţ cu “măi dragă” undeva în Cişmigiu, bând bragă. Aburii beţiei se risipeau când, privindu-i pe cei doi, mi-am amintit de-o vorba românească. Dacă imi spun cei doi că sunt beat, mă duc să mă culc. Vă daţi seama, dacă erau treisprezece, puteau să mă facă prost şi aş fi sărit la gâtul lor, ca şi Pop, că nu e statutar, lipseşte al paisprezecelea care, are drept de veto. Tare. Doamne ce m-am bucurat, că sunt numai beat. Beţia trece, prostia rămâne chiar dacă unii spun c-ar fi numai un simplu plagiat, un fel de atât de prost eşti că nici să copiezi nu şti.
Auto-stopiştii mă preveau de parcă-i făceau radiografia lui Năstase şi umăreau, cu groază, glonţul cum intră-n gât, deviat de mărul lui Adam, ricoşat în omoplat de unde , pe blat, o ia în jos, printr-un corp frumos, atinge în treacăt ficatul şi razant cu splina, intră-n stomac, de-acolo mai jos, până-n maţul gros. Parcă-i îi văd pe specialişti cum, îl pun pe oliţă şi-aşteaptă cuminţi ieşirea, pe cale naturală. a glonţului care, i-a scos din minţi. Chestia asta, vă spun cinstit, m-a mişcat. Nu asta, ci nevasta m-a miscat Scoală, e gata masa. Ce-i cu tine, erai agitat.