N-am urcat milităria în pod !

Posted: iulie 13, 2012 in Scrierile mele

Statutul meu de pensionar militar rimează cu: niscaiva bani de buzunar, aprozar, hoinar, balansoar şi permanent abonat la sistemul sanitar. Azi dimineaţă, de cum m-am sculat, m-am ridicat din pat (şi, cu asta, am terminat gimnastica de înviorare…). Am executat marş forţat (din cauză de anchilozat) spre baie, unde nu m-am uitat în oglindă, să nu-mi strig ziua. Apoi am deschis larg geamurile. La noi e o căldură, că-ţi vine să stai gol în casă şi să-ţi faci vânt cu uşa de la balcon! Bucuros că-s încă viu şi scriu, am dat alarma în tot apartamentul: nepotul, să plece de la calculator şi să mi-l lase mie (Doamne, cu câtă militărie a trebuit să mă impun!). La a mea băbuţă (o drăguţă!) i-am dat ordin (am rugat-o) de-o cafeluţă. E soaţă bună, dar are gura rea, în sensul că e ştirbă. Mama ei (încă trăieşte!), adică a mea soacră, are gura mare, mare de tot. Într-o zi a vrut să mă muşte de deget şi mi-a rupt clavicula! Trei lucruri mă enervează la ea: tot ce face, tot ce zice şi că stă la noi! Dar îmi este muză, că n-aude, în schimb nu tace, nici s-o pici cu ceară (de la o viitoare lumânare, cum singură îi place să spună…). I-am scris şi un epitaf: „Aici a mea soacră zace / Ce-i mai curios, că tace!” De la balconul de vizavi, vecinul Cocârţ îmi face semne, deloc discrete, cu degetul mare spre gură, a „Gâl, gâl!” Îi dau de înţeles că nu. Deocamdată… Sună poştaşul la uşă, să mă anunţe că încă n-a venit pensia. Se pare că sunt întrunite toate condiţiile pentru a scrie un articol de umor, cum m-au rugat cei de la redacţia ziarului, spre a cinsti „Ziua presei militare”. Aşa că iau sacoşa de făcut piaţa, fac un semn milităresc spre vecinul Cocârţ, un fel de „Înainte marş!” şi „Executa-rea!” şi ies la produs. La produs scandal, la birtul din colţ…Când am revenit acasă, oarecum spre fundul sticlei, cu sacoşa goală, soţia era plină. Plină de nervi. Am intrat în pas viu (cum, nu mai ştiu), am ordonat „Linişte!” şi am chemat pe nepot să scrie la calculator ce-i dictez eu:
„Dlagi camalazi, de ziua plesei militale, s-o ţineţi tot aşa, felicităli, la mai male, tlăiască slujbaşii slovelol din almată! Să fiţi iubiţi şi plimăvală veşnică! Hâc! Hai noloc!”
Iubiţi prieteni, dragi foşti colegi de condei, cu onor şi onoare, de Ziua presei militare, a şarjat amical, „amiralul umorului militar”,
al dumneavoastră,
Ananie GAGNIUC

Comentarii
  1. Nicolae Raicea spune:

    Excelent! Umorul ce deverseaza din fiecare fraza a textului de mai sus nu este nici pe departe militar, cu atat mai putin cazon, ci este un umor pur-sange, CONSISTENT. Felicitari autorului!

    Baroane! Ai prieteni grozavi! Personal, as fi onorat sa ii cunosc. Sunt convins ca si lor le-ar place gasca grupei 161. Hai sa facilitam reunirea grupurilor la intalnirea din septembrie! Ce zici? NR

    • aronpetru spune:

      Sunt de acord cu tine. As fi vrut sa-ti trimit si daca te intereseaza parerea lui Cuncev despre scrierile mele. Apar in alte comentarii in discutii pe alte bloguri. Mi-am facut multiu prieteni cu care socializez, Voi…..mai putin desi am incercat sa va incit. Imi pare rau …poate nu va plac sau poate aveti alte preocupari. De aceia, am incercat sa ma las… dar copiii mei m-au rugat sa continui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s