Cele trei zile ale mele

Posted: noiembrie 28, 2012 in Scrierile mele

Pe mulţi îi aud, ajunşi la vârste înaintate, că dacă, în viaţă, ar fi să mai aleagă odată, ar urma aceiaşi cale. Să fim serioşi, tot atât de mulţi ar fi curioşi ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi schimbat sensul şi în loc s-o ia la stânga o luau la dreapta. Mi se pare firesc să-ţi fi dorit şi o altă experienţă.
Din ce categorie fac eu parte? Nu poţi să dai timpul înapoi. Este imposibil să nu fi trecut şi prin perioade cu “timp pierdut”. Timpul pierdut este timp pierdut, nu este ceva ce ţi-a scăpat în drum şi ţi-a fost lene să-l ridici. Este un timp care ţi-a plăcut să-l pierzi atunci, degeaba-ţi pare rău acum, chiar dacă vrei să-l reciclezi, n-ai nicio şansă să-l recuperezi. Acesta este timpul pe care-l regreţi, dacă-l recunoşti ca “timp pierdut”. In realitate, nu exista timp pierdut, el trece, iar noi ne trecem.
“Timpul pierdut” este pentru cei care mor de tineri, la propriu şi la figurat.
In viaţă, eu nu cred că tu ţi-ai ales o anumita cale. Nu cred că este vreun copil să nu fi fost întrebat “ce vrei să te faci când vei fi mare?” aşa cum nu cred să fi răspuns vreunul, că vrea să devină “lucrator la spaţii verzi”, deşi este o meserie onorabilă. Nu!, ţi s-a deschis o cale pe care ai păşit cu o anumită încredere şi cu speranţă. Meritul este a celor care, te-au “împins”, dacă te-a împins cineva şi al tău, atunci când ai reuşit s-o “forţezi”.
Ajuns la maturitate, în general, eşti obligat să urmezi un anumit drum, forţat tot de cineva sau de ceva. Este ca în dragoste. Avem senzaţia că noi am ales când, de fapt, am fost acceptaţi, devenind alesul sau, ca la jocul de table, când arunci zarurile. Cât timp zarurile se învârtesc, totul este în regulă, după ce s-au oprit, constaţi ca-i dat o “gherlă”, sau ai dat ceva mai bun, măcar de-o “poartă-n casă”.
Nu ştim niciodată ce ne rezervă viitorul şi dacă mi-ar fi spus cineva că va veni ziua cînd voi abandona scafandreria ca la bătrâneţe, să revin la ce mi-a plăcut odată, nu l-aş fi crezut. Nu eu am ales calea, am fost “împins” pe altele, ca să revin printr-o conjunctură pe care, cum aţi vrea s-o numesc altfel decât “destin”.
Eu, unul, aş da timpul înapoi şi vorba, de-acum desuetă, a cântecului “aş vrea iar anii tinereţii, cu mintea mea de-acum”. Cine ştie, poate viaţa mea alături de fata cu părul prins coc la spate ar fi fost cu totul alta.
Acum, la bătrânete, ne face bine să ne mai uităm, din când în când, în urmă, şi dacă asta ne face bine, să aşternem pe hârtie amintirile, cele plăcute îi cele neplâcute, aşa cum au fost, privind înăuntru-ne, seară de seară, cu gândul să ne oblojim durerile ascunse, stranse-n suflet, locul unde se aciuiară, pentru a fi plânse sau să ne bucurăm de ceea ce am considerat a fi fost frumos că vorba aceea, nici fericirea şi nici necazurile nu apar niciodată decât prin uşa pe care am lasat-o deschisă.
Eu sunt ardelean, mai lent, dar am avut grijă să nu rămân niciodată în urmă. Nu mi-a rămas decât să mă gândesc la cele trei zile ale mele. Ieri, astăzi şi mâine. Pe prima o ştiu, a doua, mai mult sau mai puţin, în timp ce a treia poate fi ca prognoza meteo, după paiul din gura porcului.

Comentarii
  1. Gigi Boros spune:

    Am citit”Un pod prea indepartat”si acolo comandantul,intrebat cum vor cuceri podul,acesta raspundea invariabil:-Vom vedea ce vom face cand vom ajunge la pod”.Asa ca pentru mine conteaza astazi si pentru ca ieri a fost astazi iar maine va fi tot astazi la randul lui,inseamna ca ma
    gandesc tot timpul la astazi.E mai usor sa ai o zi in fiecare zi decat trei.Oricum,LA MULTI ANI tuturor

  2. Gigi Boros spune:

    De mult timp nu mai zic”de maine”.Mai zic,”voi face maine”.Daca e relativ la mine,astazi e termenul, pentru ca nu stim ce ne asteapta a doua zi.(poate apocalipsa-care drept sa-ti spun ma distreaza vehicularea ei).Eu cred ca traiesc fiecare zi ca si cum ar fi ultima si ii multumesc Domnului(desi nu sunt credincios practicant) in fiecare dimineatza ca mi-a mai dat o zi.

  3. Noni spune:

    Omul poate ar alege o altă cale în viaţă, de-ar putea s-o ştie pe cea deja trăită.
    Altfel, tot în necunoscut păşeşte. Eu aş alege aceeaşi cale, măcar să n-am regrete.
    Dar, cum aţi scris, contextul, oamenii din jur, pasiunile te ghidează.
    Trecând de 60 de ani, chiar mă bucur. Dacă muream de tânăr?
    (Apropo de timpul pierdut)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s