Arhivă pentru decembrie 19, 2012

Bideu

Posted: decembrie 19, 2012 in Scrierile mele

Tocmai încercam să scriu câteva cuvinte despre “bideu” şi fiind în pană de inspiraţie am căzut pe gânduri. La fizicul meu, nu-mi permit să cad pe altceva. De câte ori lipsesc de-acasă, la întoarcere am surprize. Prima supriză a fost că s-a defectat pompa de combustibil de la centrala termică, iar cei de la meteo au anunţat vizita unui ciclon bulgăresc cu zapădă ce va cădea sub formă de bulgări. A doua supriză a fost că s-a putut repara, dar numai prin înlocuire şi asta m-a costat ceva. A treia supriză mi-a făcut-o Băsescu, l-a numit pe Plagiator Prim Ministru după ce, cum s-ar zice, au semnat un pact de neagresiune. Ca să vedeţi şi voi cum este cu politica asta. Totul este să-ţi vezi caii înhămaţi la căruţă. “In nemernicia mea”, vorba lui Dinică, mă gândeam cu oarecare condescendenţă la cei care au “luptat”, până la unu (noaptea, zile în şir) pentru a-l “detrona” pe Băsescu. Mi s-a facut o milă “incomensurabilă” si de “Adormitul Maicii Domnului” care, va trebui să stea pe tuşă încă vreo doi ani. Săracul! Cum poate el suporta lipsa asta de activitate? Am butonat telecomanda şi absolut din întâmplare, pentru ca era în “drum” spre un canal mai acătării, am nimerit la antena 3 si am apucat să-l aud pe Ciutacu, acest mare jurnalist şi analist politic, un deontolog cu spirit critic, rar întâlnit în media, un adevărat şi neobosit luptător pe baricadele văranului, numindu-l pe Ponta, plagiator. Mi s-a facut milă de ei şi parafrazându-l pe Coşbuc îi întreb “Ce vă doare? La antene l-aţi propus. Acum plangeţi că l-aţi uns cu toată smirna şi tămâia. Liftele ajuns-au sus, iar în vârf momâia”. Nu! N-am la ce să privesc . USL-eul este la putere şi tare mă tem, vorba unora de pe net Urmează Sfârşitul Lumii. Nouă ce ne-a rămas? Il parafrazez din nou pe Coşbuc …Să râdem înjurând/Pe cei ce au votat? De ce pe ei? De ce nu politicieni? Giganţi în drept şi-n suflete pigmei. Si când greşesc să-i palmuieşti, pe-aceşti “domni”, ca pe mişei.
M-am mai răcorit puţin şi pot să revin. Bideu este un tânăr de treizeci, trezeci şi ceva de ani, şcolit pe vremea abramburicăi, care m-a însoţit până la Livorno, plin de el si cu avantaj în faţa omului mai înţelept, avea o faţă foarte mulţumită. Am încercat să-i mai temperez elanul, dar cum din vocabularul meu englez lipsea cuvantul “bideu” (acum sunt documentat “bidet”) n-am putut să-l contrazic când la întrebarea unui sud corean (nu mai vazuseră aşa ceva, este posibil să nu…)“Ce obiect este lângă toaleta din baie” el, nonşalant şi atoate cunoscator i-a răspuns într-o engleză impecabilă “sink for children”, adică chiuvetă pentru copii. Oare cate “bideuri” or fi şi-n Parlamentul ăsta.