Arhivă pentru martie 6, 2013

Când eram mici ne plăcea o joacă. Cine n-o ştie o amintesc punînd-o în discursul lui Stănişoară la intrarea în PNL

„Vreau să vă spun încă de la inceput că sunt un om fără chiloţi, care nu se uită cu mînie în trecut, cu chiloţi, ci priveşte cu speranîă fără chiloţi şi încredere în viitor, cu chiloţi. Am luat astăzi hotărârea să intru în echipa PNL fără chiloţi, după o chibzuinţă intensă cu chiloţi. Un lucru îmi este extrem de limpede, astăzi, fără chiloţi, şi anume, că singurul partid cu chiloţi. care poate susţine fără chiloţi şi implementa politici cu chiloţi de dreapta în România făra chiloţi este PNL cu chiloţi.

Mă alătur lui Crin Antonescu fără chiloţi şi colegilor liberali cu chiloţi în proiectul de construire fără chiloţi a dreptei în România, cu chiloţi. Am luat decizia fără chiloţi să vin alături de ei cu chiloţi, într-un moment în care PNL, fără chiloţi, are mari responsabilităţi cu chiloţi şi foarte mult de muncă fără chiloţi.

Intru în PNL fără chiloţi, asigurându-i pe colegii mei cu chiloţi că voi fi un coleg fără chiloţi şi un partener onest cu chiloţi, sincer fără chiloţi, corect cu chiloţi, loial fără chiloţi şi performant cu chiloţi Tin să-i mulţumesc domnului preşedinte Antonescu, fără chiloţi şi celorlalţi cu chiloţi, pentru încrederea pe care mi-o acordă astăzi fără chiloţi.

Suntem în martie, anul 2013 şi televiziunile ne-au reamintit de cutremurul din ’77. Atunci n-am simţit niciun pericol şi asta îmi aduce aminte de zilele lui Decembrie ’89, când am ieşit în strada înarmat până-n dinţi. Nici atunci n-am simţit niciun pericol deşi, de felul meu, îl simt.
Pericolul l-am simţit în’94 când mi-am dat demisia din Marină. Da, vremurile erau încă tulburi şi simţeam că se duce dracului tot ce-am clădit. Am plecat şi s-a dus.
Ce-am făcut citiţi aici http://www.scribd.com/doc/27934885/ Din-Istoricul-Scafandreriei-Romanesti, începând de la pagina 30. Nu ştiu cine a scris această scurtă istorie, dar eu ştiu că am “scris” câteva pagini din ea. Ce s-a întâmplat, poate mi se trage de la felul meu de-a fi şi dacă nu vă plictisesc, vă reamintesc o chestie mai veche, de pe vremea când mă ocupam de scafandrerie, o meserie grea, riscantă dar frumoasă, ca o aventură care, pe lângă bucurii şi satisfacţii mai poate aduce şi tristeţi când unul dintre colegi işi pierde viaţa, prilej de plânsete pentru cei apropiaţi şi de panică pentru cei implicaţi, urmând ancheta. Deşi eram considerat, de mulţi, ca un expert, ştiind tot ce-n seamnă “să te rişti” sub apă, nu am fost numit niciodată într-o comisie de expertiză, ci eram consultat, pe la colţuri, să mi se citească pulsul, să-şi facă o impresie, c-aveau o obsesie, şi-un dosar “beton” prezentat la expertiză pentru analiză. După ce se obţinea, cu confort, o vină pe mort, urma o altă analiză, internă, unde cum toţi s-aşteptau, mereu, urma s-o prezint eu. Am luat dosarul “beton” şi l-am făcut “chirpici”, un fel de balegă de cal cu paie, ce la ploaie se înmoaie şi le-am dărâmant “şandramaua”…Na, beleaua… făcând vinovat şeful, că nu l-a antrenat şi a murit într-o apă până-n brâu folosind un aparat, pe care dacă nu-l cunoşti, te omoară şi pe uscat. Ce-a urmat? E simplu de relatat. A venit “revoluţia” şi s-a făcut dreptate. El, imobilizat într-un pat de scânduri, cu mult timp de gânduri, n-a fost mutat. Seful, avansat discret prin decret, ataşat pe profil, undeva în vest, loc mai celest.Eu…am părăsit sistemul…abătut şi c-o durere… ce-o simt şi-acuma în şezut.
Programele mele s-au dus dracului. Nu ştiu ce se mai face acolo, dar este cert, nu mai avem scafandri de mare adâncime. Astăzi îi inchiriem pe bani “frumoşi”.
Pericolul l-am simţit când mi-am făcut prima firmă. O firmă de consultanţă. Am abandonat-o după un an. M-am ales cu o maşina de scris. Nemţească. Nu ştiam, pe vremea aceia, cş voi avea de-a face numai cu oameni “deştepti”. Eu veneam cu pretenţii să le dau o mână de ajutor. Ideea mea s-a dus dracului, şi din păcate, şi economia românească. Astăzi închiriem consultanţi, pe bani “frumoşi”.
Pericolul l-am simţit când, împreună cu căţiva colegi am făcut o firmă de producţie. Am împrumutat bani de la defuncta Bancă Agricolă. Cine avea nevoie de noi? Nimeni. Era pe vremea când “sereleurile” nu contau şi întreprinderile, sută la sută, de stat, refuzau să lucreze cu noi. Deh, directive de sus. Capitalismul lui Iliescu, cel cu faţă umană. Nu Iliescu, capitalismul. Am renunţat, dar nu înainte de a-mi vinde cunoştinţele,(o surpriză pentru mine, c-am găsit cumpărator) cu valoarea împrumutului, nu de alta, dar nu doream să mi se pună în cârcă falimentul Băncii Agricole. Astăzi, întreprinderile de stat, câte mai sunt, sunt vaci de muls pentru politicieni, găuri negre pentru noi, altele, chiar foarte multe, au luat drumul spre Constanţa, încărcate în camione, ca fier vechi, altele s-au dezmebrat şi dacă le cauţi, unele sunt la ruşi.
Pericolul l-am simţit când am intrat în a treia firmă, ca unul din cei şase acţionari. Aici “capra vecinului” a funcţionat ca la carte. Am renunţat şi după doi ani am auzit ca s-a dus, şi asta, dracului.
Mi-am făcut o a patra firmă. A mers bine un timp. Greu se putea pătrunde pe piaţă, dar m-am descurcat. După un timp am simţit pericolul. Simţeam că se va duce şi asta dracului.
Mă săturasem de taxe, de controale, de şpăgi, de tot. Trebuia să fii tare ca să rezişti la capitalismul deşănţat şi la presiunea funcţionarilor de la controlul de stat, deşi am fost un bun plătitor de taxe.
Am renunţat şi m-am angajat la patron. Simţeam nevoia unei pauze, să mai aibe şi altcineva grijă de mine. Eram bine plătit şi pentru că îmi făceam bine treaba, în scurt timp, am ajuns şef secţie la mecanizare.
Dar, pe când eram şef la mecanizare, în acea întreprindere mare, mi s-a cerut o situaţie, fără agitaţie şi cu oarece aproximaţie, despre consumul de benzină şi de motorină la maşinile din dotare, toate foarte atrăgătoare, spunandu-mi-se să iau câteva la întâmplare. Nu eram un expert în maşini şi în consumuri dar ştiam să citesc un kilometraj şi să-l compar, simplu fără un efort prea amplu cu cele scrise şi transcrise în manuscrise şi aşezate-ntr-un dosar de contabilitate. Ce-am găsit? La o singura maşină, fraudă de peste cinci sute de milioane lei vechi, produsă în câteva luni, deci nu multe, atât cât să tresalte spirite. Ce s-a întâmplat este simplu de relatat…el, un sef, cel cu frauda, lucrează tot acolo.
Aşa am ajuns să lucrez pentru un alt patron. De data asta nu mai simt niciun pericol, cum n-am simţit nici la cutremurul din ’77. Atunci, şi îmi aduc aminte bine, urmăream un film bulgaresc la TV, ca toţi românii. Ce puteai să vezi altceva? Abia mai târziu, după ’80, a început “alergarea” după programele bulgăreşti. Locuiam în Mangalia, împreuna cu soţia şi primul nostru copil, într-un bloc la etajul trei. Când a început “dansul” prima, care a tâşnit din casă a fost soţia. Nici acum nu-i înţeleg instictul de atunci sau cine ştie, poate mai trecuse prin astfel de momente. Eu mi-am luat fetiţa în braţe şi m-am oprit între tocurile primei uşi, până a încetat mişcarea blocului. N-am ieşit din casă, dar am ieşit pe balcon şi i-am văzut pe locatari în faţa blocului. Acum imi vine să râd ce i-am întrebat “nici voi nu aveţi semnal TV?”. Eram curios cum să văd sfârsitul filmului.