Arhivă pentru martie 8, 2013

Prietenul este şi el, om

Posted: martie 8, 2013 in Scrierile mele

Tuturor cititoarelor acestui blog,   La multi ani.

Mai degrabă aş scrie nişte formule matematice, care ar putea arăta chiar frumos, decat să scriu la fel de frumos despre prietenie. N-am astfel de inclinaţii. Am citit zilele trecute pe un blog despre prieteni şi pritenie. O postare, ca la carte, vorbind, în termini de dictionar explicativ, dar cu mult patos şi de ce să nu recunosc, chiar frumos, ceea ce a atras comentarii elogioase, chiar pioase. Se scria despre simpatie ca un fel de cardiopatie, despre stima noastră şi mândria precum caloria care, ne încălzeşte şi vezi Doamne-Doamne ne păzeşte, despre faptul că ar fi corect să avem respect, despre bunavoinţă ca o cerinţă şi dacă ar fi să facem şi un clasament, să nu uităm de ataşament, despre iubire până la orbire şi câte şi mai câte. Toate astea mi-au adus aminte de bătrânelul acela asimpatic ce stătea la două case de mine şi cu care mă întâlneam, din când în când, la un chioşc, să cumpărăm pâine. Un bătrânel ce dăduse deja bineţe la a doua bătrâneţe, dar se ţinea bine …de gard să nu alunece. Era iarnă. Am vorbit printe altele şi depre prieteni. “Tinere” aşa îmi spunea el, privindu-mă pe îndelete de parc-avea în faţă un oblete. “Apropo de prietenie, unii o confundă cu iubirea. Prietenia şi iubirea nu sunt sinonime, dar dacă în viaţă ţi se întâmplă să le recunoşti pe amandouă în aceiaşi persoană înseamnă că a dat norocul peste tine. Prietenia este ca lumina venită de la un foc viu, sacru, iar iubirea de la o lumânare, care arde cât ţine fitilul şi ceara în care este invelit”.Tocmai când îmi spuneam în gând “vecine, bine-ai venit în coşmarul meu” a continuat. “Prieten? O paradigmă, amic, amant, iubit. După mine amicul este doar amic, un fel de tovarăş de pahar, de grătar, de ce crezi tu, dar nu prieten şi cel mai bine la caracterizat Caragiale, “amice ! Uite vezi! ăsta e cusurul tău – eşti curios, exagerezi…” ca în final după încasarea unor palme, ca de la amic la amic, să auzi. “Uite, vezi! ăsta e cusurul lui – e măgar!… şi violent!… şi n-are manieră!. Aştia sunt de teapa: fereşte-mă Doamne de prieteni că de duşmani mă feresc singur.”
Tocmai doream să intervin şi să-l întreb despre amant şi iubit, când îl aud “Ai copii?” “Am”, i-am răspuns mirat de întrebare. “Vezi vecine!, când sunt la vârsta potrivită, îi întrebăm dacă au sau nu un prieten sau o prietenă, când, mai correct, ar fi să-i întrebăm dacă au, sau nu, un iubit sau o iubită. Cum iţi spuneam, iubirea este ca flacăra unei lumânări. Arde cât ţine fitilul după care, dacă ai noroc, rămâi cu iubita sau iubitul, tovarăş pe viaţă sau, în cel mai rău caz, coleg de apartament, ca-ntr-un târziu să auzi: pa!, dar rămânem prieteni. Cum să rămână prieteni? E ca şi cum a-i căra apă cu ciurul.”
Aş fi vrut să-i dau câteva replici bătrânelului de pe strada mea. Frigul îl simţeam în oase şi curiozitatea m-a făcut să-l las să vorbească.
“Ii mai aud pe unii că spun – prieten adevărat- şi asta ar înseamna că există şi – prieten fals. Lângă prieten nu poţi pune astfel de adjective. Prietenul este prieten şi atât. Uităt-te la fătucile ce umplu televizoarele şi-şi recomandă prietenul. Un sac cu mălai şi când dau de fundul lui, caută altul. La fel se întâmplă şi cu bărbaţii. Asta nu este prietenie. Mulţi, din păcate, folosesc termenul de prieten ca generic. Păi, nea Nicu nu-şi începea discursurile cu – dragi tovarăşi şi pretini? Ce?..Era prieten cu noi?”
Aş fi vrut să-mi spun şi eu părerea, dar m-a întrerupt. Parcă îmi citea gândurile. “Prietenul este şi el om şi oamenii pe lângă calităţi au şi defecte. Prietenii apreciază doar calităţile şi accepta defectele, ba, chiar le înţeleg, ceea ce nu-i împiedică să se comporte ca în vechea zicală românească…la nevoie se cunosc. Nu numai la nevoie ci şi la bucurii.”
S-a oprit. Ne-am privit un timp in tacere, apoi mi-a mulţumit. N-am înţeles de ce? Eu trebuia să-i mulţumesc. Inainte de a intra în curte mi-a spus “Să nu uiţi vecine! Prietenul este si el, om”.