Arhivă pentru martie 14, 2013

Rahat cu perje

Posted: martie 14, 2013 in Scrierile mele

Rămaşi singuri, eu şi socru-meu, vreo câteva zile, mie mi-a revenit sarcina să fac cumpărături pentru “habemus” papa. Aveam o listă la mine. Eu, care de obicei, mă opresc la primele rafturi şi umplu căruciorul, de data asta am fost mai atent.
M-am oprit întâi la carne. Porc nu mănânc, am colesterolul mărit, vita nu iau, nu sunt sigur, puii am auzit la ştiri că n-ar fi recomandaţi, la pieptul de curcan m-am uitat mai atent să văd dacă are vreo contraindicaţie pentru diabetici (socru-meu are diabet). N-avea, aşa că, m-am gândit să iau, l-am auzit că se plânge de dureri la picioare, probabil reumatism. M-am răzgândit. Dacă la casa îmi vor cere reţetă? Curcanii, care nu sunt buni sunt pe rafturile de sus, precum “curcanul” şifonat de Justiţie, avansat pe un “raft” superior de domnul Goe, pardon Stroe, cică ar fi ministru la interne, şef peste organe. Organe n-am găsit, aşa că, am plecat la un al raion.
Lapte. Doamne ce-mi plăcea laptele! Am auzit că dăunează grav sănătaţii, că ar putea fi cancerigen şi m-am mirat, nevăzând pe niciun ambalaj scris “laptele poate să ucidă” sau “consumatorii de lapte mor mai tineri”. Sunt fumător şi dacă mai beau şi lapte îmi diminuez considerabil şansele la o viaţă mai lungă. De laptele de iapă încă n-am auzit nimic, poate doar în derivate. Nu este exclus sa aud despre el in zilele urmatoare, chiar de la cercetătorii britanici. Totul este posibil şi imprevizibil. Am renunţat şi la derivate.
Sunt ardelean şi mâncărurile cu peşte nu fac parte din preferinţele mele culinare. Mi-am adus aminte de canadienii care au lucrat la Cernavodă, nu mâncau peşte din Dunare şi aveau dreptate. Peştele oceanic era congelat şi am auzit că ar fi, şi el, “defect”.
Am trecut prin raionul de legume şi fructe. Turcisme, pline de pesticide. Se zice. Am găsit şi un raft cu “bio”. Scump. N-am luat că nu ştiu să se fi făcut analiză la îngrăşământul folosit. Dacă era baligă de vacă?
In timp ce mă plimbam, printre rafturi, mi-am adus aminte de ministrul Sănătăţii şi reforma lui. Cică va pune accent deosebit pe pacient. Il asigur că nu va duce lipsă.
Mai aveam pe lista şi hârtie higienică. Am renunţat. Mai avem un sul acasă, care ne ajunge până se schimbă Guvernul ăsta.
Să nu plec, din supermarket, cu mâna goală, am luat o cutie cu rahat şi nişte prune uscate. De astăzi voi mânca numai rahat cu perje.