Rutina

Scrisă de Miki, fiică-mea

Aveam impresia că rutina e ceva așa, o chestie în care intri, ca pe o ușă, dai de un hol lung și îngust și tot mergi pe el de nu se mai termină.
Până să apară Georgiana, ne-am considerat niște oameni activi, cu mulți prieteni, cu multe direcții, cu multe rutine, așa cu holuri mai scurte. Ba o excursie cu fetele 3-4 zile, ba un concediu în 2 de 15 zile, ba luni dansuri, joi dansuri, școală joi, și vineri, și sâmbătă. Două ore cu fetele la cafea în weekend (respectiv cu baieții la o tablă). Două ore la bazin, marți și vineri. Suprapuse, școala cu bazin, dansuri cu școala. Sâmbăta, mers la cafea la câte o mamă. Câte un gratar duminica și aniversări aproape weekend de weekend. Prieteni în vizită, în weekend. Bașca, ni se mai spunea să mai stăm și noi liniștiți pe-acasă…. Asta era „rutina” noastră până să apară Georgiana.
Sarcina ca sarcină, am renunțat la dansuri, la bazin și la cafeaua cu cofeină că, în rest, faceam față.
Acu stau și mă întreb cum de zicea lumea că stăm prea puțin pe-acasă și, vezi Doamne, suntem cam agitați. Noi, agitați? Ardeleni sadea?
De când a apărut printesa, timpul nu se mai măsoară așa larg. 15 zile, 3 zile, 2 ore? Care ore? Timpul pare că se poate măsura și în minute. Pac, ora de alăptat (scuze aici am vorbit de oră) apoi 10 telefoane, câte un upload de poză pe facebook (ca da, existăm, deci avem facebook), verificăm likeuri și gata, vine altă oră de alăptat după care, nu, nu e cum credeți, rutina se schimbă: schimbat, spălat copil, aerisit, n-a că s-a mai dus o rutină, iar vine alăptatul. Mâncat, lucrat la referate sau învățat, iar alăptat…. mai are rost să continui? In 2-3 fraze și faze din astea se face iar seară. Mâine o luăm de la capăt: alta zi (altă ușă) alt fel de rutină. Reîncepe sezonul de nunți, de cafea cu fetele, de aniversări.
Să mai zică cineva că programul nostru inițial era încărcat.

Stresul și depresia

Odată cu fiică-mea, iese din spital și ardeleanca. A doua zi, când îi vine bărbatul de la serviciu, îl așează la masă și începe discuția:
– Ce m-i da să mânc? , începe el.
– Gătit-am o zamă, lușcoș. Ți hanză de ea? Puiu-ț?
– Doară cinaș. Pune două găvane. Era măi bună o leveșă că, dor avem galițe. Sucitură făcut-ai.
– Ba, dară am un înțiguș fain. Auzi tu! Vorovita, veșina me de pat, dăspre străs și dăpresie.Apăi, amu, te-o aldui Dumnezău de m-i lămuri, cum îi. No ni, mă mânie o boarză.
– M-oi căzni. Iacă că cum îi străsu: să zâc că-s scăpat din dăpleie și dau fuga la făgădău și m-oi dreojdi bine di tăt. In ăst timp, mă vorovește o veșină. Aista însamnă că nu ști ce s-o întâmpla că când m-oi înturna. Apăi, mă-i videa vinind pe legheleu cam nătrăfos, numa oblu, nu. O să gânești c-oi duhănii a jin, or a jinars, or a horilcă ș-a băgău. Nu ști dac-oi fi mergheș or molcom, că te-oi îmbăla or ba, c-oi pune mâna pe arșeu or pe scorbaciu și te-oi păli, ca te-oi lua di cap șî ți l-oi vâră în hălău, c-oi lua jiritoru șî te-oi altoi. No, aista-i străsu’. Dăprasia îi sara, când ne punem la durnit, tu ii vre iară io, m-oi întoarna cu schinarea cătră tine.

Stresul și depresia

Scrisă de Miki, fiică-mea

Nu înțeleg de ce zice lumea că totul se schimbă o dată cu venirea unui copil. Oare zic ăia cu copii ca să se dea mari sau cei fără, că sunt strugurii acrii…
Aseară Sebi era (am uitat să precizez că el este acela ce a debutat în depresia post natală, pe linie paternă… Nu știu dacă termenul există dar, o să mă interesez și îl vom patenta repede…. Am vreo 3 patente în casa, unul tot o fi bun) …. Aseară, Sebi era apatic, a recunoscut chiar și el….
-De când mi-ai dat trezirea aia, la 24 noaptea, s-a schimbat totul. Mame, soacre, soră-mea. Dute acolo, vino încoace, ia aia, de ce n-ai luat ailaltă…. Plus că o lună, poate doua, tot așa va fi. Cum să nu intri în depresie. Corect? Corect!
Doar totul începuze frumos. Stresul era controlabil: parcă ieri l-am prins venind de la serviciu cu bluza pe dos. „Ioi, am stat toată ziua așa și nimeni nu mi-a zis nimic”. A doua zi la sosire (că no, la plecare am uitat) l-am verificat iar: “azi ai mai fost cu bluza pe dos?” Mi-a răspuns mândru, “ nu, dar să vezi ce șosete mi-am luat”.Una bleu (bleu ciel așa, pentru cunoscători) și alta neagră. Oricum mi-a declarat fericit “măcar erau de aceiași firmă”.
După alte câteva zile, l-am verificat iar. E bine să mergi așa, prin sondaj. să nu pară controlat (asta. ca un sfat, feminin, pentru a avea o căsnicie fericită).
-Ei acum cum stai, cu bluza, cu șosetele?
Mi-a răspuns mândru.” Nici o problemă, șosete am uitat să- mi pun”.
Aș putea să comentez, acum, un pic, sarcastic că măcar erau la fel dar, nu comentez.
Ăsta e doar stresul. Controlabil. N-a plecat nici în șlapi, nici fără pantaloni sau în pijama. Asta ca să gândim pozitiv.
Cu depresia e, parcă, acum altceva. E așa, ca și când ai alege între psihiatria de pe Eminescu și cea de pe Timiș. Diagnosticul, tot Oana l-a dat
– Ai gânduri de suicid?
– Nu !
No, atunci e sufi și la Timiș.
Incă stăm bine. Depresia pare, așa, o sora mai mare a stresului. Sora depresiei (că d-aia este și de gen feminin) se poate trata (când e în fază incipientă) prin shopping, sau alte chestii din astea feminine: un bilet la meci (asta a fost unul din tratamentele anti depresiei prenatale. Noroc că a bătut Steaua pe Ajax)
Merg așa, mână în mână, ca fratele mai mic care, își ia sora să traverseze strada. Aia, prenatală e ,așa ,ca și când ai traversa strada Republicii ( pietonală), cea postnatală a debutat așa, cu traversarea prin sens giratoriu la oră de vârf: cumpară aia (ferești o mașină), ai uitat ailaltă (întoarce-te că vine autobuzul) du-te și acolo, dacă tot ești în drum (ocolești unul blocat în sens) și tot așa, cu stresul de mână (că nu-i dai drumul fiind frate-tău mai mic) și când crezi că ai traversat…. Păi, de ce mi-ai luat asta, nu e bună, du-o înapoi..!.

O altfel de logică

N-am putut să mă abţin să nu-i răspund fiicei mele. Cu drag. Un zâmbet.

Relatez din cele povestite de fiică-mea, care tocmai a născut. O altfel de “puţină logică”, urmare a vizitei făcută de soţul ardelean, soţiei sale, ardeleancă, vecină de pat cu ea. Dacă voi aţi înţeles ceva, atunci şi eu.
-Zâua bună la tăte. Işi face intrarea ardeleanul şi se duce către patul soţiei care, tocmai născuse.
-No, vină să te ţuc. Apoi se intră direct în subiect
-Da ce-ai în cotarca ceia?
-Bucate. In blidul ahela cu fedeu e ceva zamă. Acilea un dărab de sămătiţă, scoacă, cum îi zâci tu. Faină, de la vaca lu’ tetea. Un dărab de călbaj. Îi rămas de la Crăciun, da-i bun. Două ţitroame de te-i ciumurli. Doi ţubaci, fripţi la grătar. Ceva ciureghe şi iaca, două cogeacuri, în loc de ţucăr, jimble cu dublete, de la tătăişă-ta. Ai ş-o ţâră de apă, de la noi, din vizitic, că ţ-o şi dor, şî neşte mizilic pentru uăjină.
-Da’ acilea ce-ai?
-Pentru tine un chişchinău, o buică, o chemeşă cu cipcă şî niste budigăi. Pentru pruncuţ, o ceapşă cu cipcă, ca chemeşa ta, da’ cu un ţocroş roşu să-i ţie de deochi. Vazut-am că-i fain.
-Avut-ai destui bani?
-Avut-ai dară, c-am prăpădit zongora.
-Duche tu ! Ioi da’ bolând ieşti. Nu puteai să-i cei de la tătăişa ?
-Ba, o fost mare năcaz. Auz tu ! Şina noastă s-o prins c-un ţiflinger, cu doi ai mai mic. Ii cam drojder. Il văz mereu cum mere la făgădău.
-Dute-n dubală !
-Ie zo. O bidigană. Crez că-i şi cam terchedeu. Umblă dezmăţat. Aşe-s pruncii în zăua de azi. La zoală îi diug rău. Alt nacaz. O murit a lu Ion, tu !
-No ni ! Vai doamne! Da, ce-o avut ?
-S-o suit în coştei şi s-o ţâpat de sus. Oi doamne! O murit sănătos, tu!
-Fost-ai la comândare?
-Fost. D’apăi cum nu ! S-or şi văitat dar, s-or şi râs. Tocma treceam cu copârsău şarampău’ când s-o auzât cum bucină cigatău de la ghezăş. Dumnezăule ! Alergau dă pă şarampău, ca orătăniile către cătreţ când jine vulpea. Tătăişa o căst în jenunchi şi s-o chilăvit bine. O fost singura chilavă, de-amu se cântă şî de şele. Şogoru o nimerit într-un ciurgău cu apă. Nu s-o chilăvit dar, s-o udat tăt. Mâncat-a pruncu?
-Un fârtai de lapce. D-ăla făcut colb.
-Gălbinare făcut-a?
-Făcut. Ii galben ca ţitroamelele aistea.
-No, îi fain. C-o să merg.
-No, meri !, da să-mi capeţi neşte ţiţere că mi-o crescut chieptu. Nu uita să tomneşti ticlazău. Ii musai. Te ţuc.

Putina logica

Scrisa de fiica-mea, dupa ce a adus pe lume o fetita, Georgiana

Logica este o gandire a gandirii, zicea Aristotel, tatal logicii. Nu prea stiu cine a fost mama ei, mama ei de logica, dar cert este ca un grup de fete pot demonstra relativ usor ca logica poate fi si o razgandire a gandirii sau invers.
Pana la urma vorba aia: mama-i mama!

Ce poate fi mai logic decat sa deviezi in, maxim, maxim (aici trebuia accentuat) 20 de minute de la o discutie despre nastere la una despre inmormantari. Pana la urma pe una o primim gratis (asta imi aminteste de reclamele la tigai , iei una si primesti bonus pe a doua gratis). La fel de logic si aici: una e gratis, cu cealalta ramai dator. Cam ca la cardul de credit, ca sa fiu mai explicita. Deci logic, nu?

Azi au venit fetele in vizita la spital. Ne-am bucurat cateva minute de vestea cea noua: avem o noua gagica in gasca.

In paranteza fie spus, suntem o gasca de fete care ne-am propus sa vedem lumea. Cate un oras european pe an (teoretic). Teoretic ca practic vedem vreo 2-3. La capitolul asta baietii sunt mult mai pragmatici. Ei vor sa vada unul si bun: Amsterdam. Pragmatici si constanti cu accent pe VOR. Trebuie sa recunoastem, ca reprezentante a sexului slab, ca ei, sunt mult mai hotarati decat noi: vor de vreo 3 ani si nu s-au razgandit, vor in continuare. Noi fetele, clar, suntem altfel: vrem , vedem, vrem altceva, vedem altceva si tot asa. Trebuie sa recunoastem ca nu suntem constante.

Anul acesta Georgi teoretic, pur teoretic, ne-a dictat orasul Brasov. Frumos oras. Am facut cateva city breakuri in centrul istoric unde am savurat cate o cafeluta la terasele cu specific local: pizza Roma, Cafe German Baker Come Back, Cafe du Paris… Weekendul asta am avut in plan vizitarea maternitatii orasului, una dintre cele mai vechi cladiri din oras.

Si uite asa, ne-am dat intalnire pe terasa insorita si colorata de „bronzati” naturali ai maternitatii. Am studiat 2-3 minute poze cu Georgiana dupa care, am alunecat (logic) spre noile provocari care ne asteapta, de fapt il vor astepta pe noul tatic: depresia postnatala si eventual furia laptelui. Ca sot model, trebuie sa recunosc ca am impartit impreuna, in mod cinstit, atributiile sarcinii: eu cu ingrasatul, el cu poftele. De greturi a trecut relativ usor. La fel si de depresia prenatala. Acolo a descoperit ceea ce noi fetele stiam de mult: remediul prin shopping. Mai ales online. El comanda, eu plateam, ca le trimitea pe adresa mea de birou. Egalitate totala, mai ales ca ne pusesem de acord, ca eu, n-are rost sa imi iau ceva ca si asa nu-mi vor mai fi bune.
Dar, sa revenim. De la depresie la reactiile fiecareia la depresie n-a fost decat un pas, si el evident logic. Cum reactionam cand ni se intampla ceva rau, de exemplu cand mergem la inmormantare. Am ajuns tot logic la concluzia ca uneori si razi si plangi in acelasi timp. Se poate intampla. Experta in domeniu, Oana a dat diagnosticul corect. Nu avem nevoie de internare la ea pe sectie, inca suntem pe partea corecta a liniei ce ne separade cei dusi. Dusi asa, putin, in lumea lor dar pe lumea asta.

Am descoperit intre amintiri unele dintre cele mai „reusite” inmormantari.
Vi s-a intamplat vreodata sa stati tristi in convoiul funerar si in linistea deplina a comemorarii sa se trezeasca unul in spatele vostru…. (Nu stiu cum se nimeresc din astia tot in spatele meu… Am impresia, uneori, ca stau la coada si… parca in cazul asta nu e bine sa fi in fata)…. Si respectivul individ sa sopteasca (incet si trist): „ma intreb. oare cine prinde coroana”?

Sau sa deveniti unul din „responsabilii” care sa fie nevoit sa sparga ghinionul (a se citi o cana) la iesirea mortului din casa. E destul de… interesant cand reusiti sa o dati de covor si ea sa va sara inapoi ca o mingie. Oricum si mai fain e cand, hotarati sa o spargeti ca lumea (ca doar o treaba vi s-a dat) sa dati apoi cu ea de perete si sa reusiti sa dati si tencuiala jos.Ca sa nu lungim suspansul, ne-am dus sarcina la bun sfarsit dand cu ea de soba. E drept ca s-a ciobit un pic si soba dar, macar manerul la cana tot l-am spart. Si ca orice treaba bine facuta, am iesit si cu ochii plini de lacrimi din casa (acu ca erau de ras, e doar un mic detaliu)

Ca sa incheiem ziua intr-un mod optimist, Georgiana, are un inceput de icter. La cat de frumoasa e, ii sta bine si in …. galben.

Pe scurt, logica asta e destul de… logica daca stam sa ne gandim mai bine.