Arhivă pentru mai 3, 2013

Max

Posted: mai 3, 2013 in Scrierile mele

Lucrez la o carte şi după atâtea ecuaţii diferenţiale de ordinul întâi, de ordinul al doilea, integrale şi alte chestii matematice, am tras o singură concluzie: dacă azi este vineri, mâine este sâmbătă. Sunt născut în zodia taurului, de aceia, poate, sunt sensibil la culoarea roşie şi îmi place să “împung”. Imi aduc aminte că spunea cineva, nu mai ştiu cine, “oamenii nu pot fi făcuţi buni de către stat dar pot fi înrăiţi”. Aşa mă simt eu acum, un înrăit, şi vreau să ies din starea asta. De fapt pe cine critic? Eram un înrăit şi pe vremea lui “nea”. Eram membru de partid, dar n-am fost niciodată comunist, deşi eram convins că dacă se va ajunge vreodată la societatea spre care ne-am fi îndreptat, după spusele celor ce ne conduceau pe atunci, prima ţară care ar fi reuşit, ar fi fost Statele Unite ale Americii. China încă nu ridica “pretenţii”. Criticam şi-atunci. Imi aduc aminte de un raport făcut la o şedinţă de partid. A fost şi ultimul. Nu mi-au mai dat sa fac rapoarte. Făcusem un raport, n-are impotanţă despre ce, dar înainte de fiecare subiect dădeam un citat, mai mult sau mai puţin orthodox, dar la obiect cu ce urma, din scriitori, în general americani. Raportul, de altfel critic, trebuia aprobat de biroul de partid, înainte de prezentare în adunarea generala. Supriză, secretarul de partid mi-a spus “nu putem aproba acest raport, să vedem ce spun şefii?”. M-a chemat şeful dar, înainte de a ajune la el l-am întrebat pe secretar dacă a citit raportul (şeful). “Da l-a citit şi l-am văzut punându-şi mâinile pe cap”. Din fericire pentru mine, şeful avea cap… şi diplomaţie. Nu mi-a zis nimic despre conţinutul raportului, făcând doar cateva remarci despre faptul că aş fi omis unele chestiuni. “Nu-i nimic, am să le atac şi pe acelea”, i-am răspuns. Cert este că la acea şedinţă toţi şefii, inclusiv cei ce ne conduceau pe linie de partid, nu au participat. S-au dat loviţi, aşa cu se dau şi cei de astăzi.
pozaAm acasă un prieten foarte bun. Un câine (pe el mă pot baza oricând şi sunt sigur că nu mă va trăda niciodată). Il cheamă Max şi o să mă întrebaţi ce legatură are cu cele ce am scris şi vreau să scriu. Are. Max este un câine maidanez (cel din poză). Eu il văd ca fiind frumos. Când a intrat prima dată, la mine în curte, venea după un tratament şi medicul veterinar i-a dat zile, de la el, vreo treizeci, ca să nu zic o lună. După el, Max, n-avea nicio şansă. De atunci au trecut patru ani. Max s-a vindecat şi este bine merci dar, are o “boală”, latră la aproape toata lumea ce trece prin faţa curţii. Pe cunoscuţi nu-i bagă în seamă dar, pe străini şi dacă sunt, cumva, ţigani sau gunoieri, se repede la gard de parcă ar vrea să-l rupă. Latră degeaba, nu poate muşca pe nimeni din spatele gardului de fier forjat al curţii. Dacă uit poarta deschisă, Max nu iese în stradă. Cine ştie ce amintiri neplăcute are, de pe vremea când era hoinar ? Când vin de la serviciu, se aşează în faţa mea, aşa cum îl vedeţi în poză. Aşteaptă să-l mângâi pe cap, măturând, cu coada, pavelele din preajmă. După mângâiere pleacă fericit.
Eu, ca şi Max, “latru” pe un blog, un fel de “curte”, prin faţa căreia trec cunoscuţi şi necunscuţi. Unii trec nepăsători, dând clik din întâmplare, alţii poate chiar mă citesc şi fac comentarii, alţii se întreabă cine-o mai fi şi nebunul ăsta (poate îşi scuipă şi în sân), alţii sunt indiferenţi la tot ce se întâmplă, alţii sunt pe altă baricadă iar, cei care ar trebui să citeasa nu trec prin faţa “curţii” mele. Să fiu cinstit, ca şi Max, nu prea îmi dă vreun ghes să mai ies “în stradă”. Mi-a mai rămas să-l parafrazez pe Andrei Pleşu, acordându-mi, cât mai am de trăit, un răgaz, să pot aunca o privire odihnită împrejur, cât încă lucrurile mai funcţionează. “Trăim într-un sos toxic, dar el conţine, încă, mirodenii subtile, cu efect anesteziant…Se poate trăi (încă) frumos” şi nu vreau să mă compar cu Max.