Arhivă pentru mai, 2013

Eminentul conducător al PNL, acest Căcărău von Isaccea, o mândrie a neamului românesc, de-a stânga-dreapta peşicherului eşichier, omul care, ce visează ziua nu-l lasă să doarmă noaptea, a urmărit cu viu interes şi multe pauze pentru reanimare, un “congres”, sau cam aşa ceva, al tineretul studios al PNL. La final, le-a vorbit, despre elite, folosind, ca de obicei, cea mai fina scala de masurare a realitatii, paranoia (unde dracu’ a fost Socaciu? Probabil, o regretabilă scăpare). Nu l-am ascultat până la capăt dar, fiind vorba de elite sunt convins că l-a amintit pe Vosganian (un vizionar,…cu înclinări spre literatură şi declinari spre economie. Pe unde trece el, acum, creşte iarba, pe care o subvenţionează Constantin), pe Fenechiu (omul care a egalat o performanţă istorică. Se poartă, deja, discuţii cu cei de la Guiness Book. Viteza trenului pe ruta Bucureşti-Constanţa a egalat performanţa de acum 24 ani, din ’89. Guiness Book aşteaptă să se demostreze că performaţa este valabilă şi retur ca, recordul egalat să fie omologat), pe Nicolaescu (ce om? O binecuvantare! Cu el, la Sănătate, vom avea cei mai sănătoşi morţi din Europa), pe Barbu şi pe Marga (oameni mari şi de cultură,…il concurează pe Constatin la agricultură), pe Rovana Plumb, nu, n-a pomenit-o c-avea gaze la stomac, in schimb l-a laudat pe Ponta şi cand îl laudă pe Ponta e ca şi cum s-ar lauda pe sine (un exemplu pentru studenţi. Unde pot ajunge chiar şi repetenţi. Uitaţi-vă la noi şi daţi un copy-paste). La final şi-au ales, aleasa.
Aleasa, aleasă, evident, pe baza unor difinitorii competenţe, o fătucă fără absenţe, vestimentare şi sulemeneli, şi a unui concurs, la care s-a dat startul pe ultima sută de metri, deşi n-a ajuns la linia de sosire, (deocamdată-i numai logodită cu un ministru. Un mariaj bun este acela care permite promovarea), cu emoţiunile adânci, de şcoler a lui Mariu Chicoş Rostogan şi cu sufletul încărcat de privirile Brătienilor, atârnaţi pe “peretele” partidului, de la înălţimea sa (adaugaţi şi tocurile cui), a dat drumul gândurilor sale, un torent de epitete înălţătoare, cu speranţa penetraţiunii în sufletul tineretul penelist.
Vorba lui Bill Vaughn : “Invatam cate ceva in fiecare zi si, de cele mai multe ori, este acel ceva despre care am invatat cu o zi inainte ca ar fi gresit”.

Politicienii români

Posted: mai 13, 2013 in Scrierile mele

Ce le-am cerut noi? Să trăim decent, zilele care ni s-au dat. Câte ni s-au dat. Să trecem prin toate stările sufleteşti, că de-aia ni s-au dat, să le simţim pe toate, bucurie – necaz, victorie – înfrângere, iubire – divorţ,…Un fel de “a fi sau a nu fi”, “a avea – a nu avea” şi cel mai trist este când ajungi să tragi o linie şi să faci socoteala: tot ce ai fi vrut să fii nu eşti, (nu încapi de neamurile lor) şi tot ce ai fi vrut să ai, nu ai, pentru că ei te-au furat.

Cinci bani…zece bani

Posted: mai 13, 2013 in Scrierile mele

A trecut un an de când ne guvernează Multpreacinstitul Ponta şi se laudă cu câţi bani a dat, la bugetari şi pensionari şi ce o să mai dea la asistaţi, la asistaţii asistaţilor fără să nu spună ceva despre ce ne luat, prin taxe şi impozite, prin accize, prin creşterea preţurilor la energie şi la alimente, la câte şi mai câte. Au inagurat cu fast un lift şi o fântână. Vă daţi seama ce tam-tam se va face la prima autostradă, construită de uselişti? Eu sunt prea bătrân s-o mai apuc iar, Ponta va avea vârsta lui Iliescu ? Cred că va fi taiată câte o panglică la fiecare metru. Nici n-au început s-o construiască şi ne-au şi anunţat o taxă. Eu le propun să înceapă să ne-o ia de-acum şi s-o numească “taxa pentru autostrada virtuală”.
Când eram mai tânăr, la chefuri, aveam câte un solist, iar ceilalţi îl acompaniam, în cor, cu “cinci bani-zece bani”. Se pare că acest acompaniament a revenit la modă, numai că se practică pe dos. Acum corul “cântă” şi soliştii acompaniază. Corul suntem noi şi soliştii sunt guvernanţii. Noi “cântăm” lansarea economiei, locuri de muncă, autostrazi, spitale, cât de căt…spitale,…o viaţă, cât de cât decentă, iar ei, ne acompaniază “cinci bani-zece bani”. Cinci bani pentru noi, zece bani pentru ei.

Hristos a inviat !

Posted: mai 5, 2013 in Scrierile mele

Picture1

Max

Posted: mai 3, 2013 in Scrierile mele

Lucrez la o carte şi după atâtea ecuaţii diferenţiale de ordinul întâi, de ordinul al doilea, integrale şi alte chestii matematice, am tras o singură concluzie: dacă azi este vineri, mâine este sâmbătă. Sunt născut în zodia taurului, de aceia, poate, sunt sensibil la culoarea roşie şi îmi place să “împung”. Imi aduc aminte că spunea cineva, nu mai ştiu cine, “oamenii nu pot fi făcuţi buni de către stat dar pot fi înrăiţi”. Aşa mă simt eu acum, un înrăit, şi vreau să ies din starea asta. De fapt pe cine critic? Eram un înrăit şi pe vremea lui “nea”. Eram membru de partid, dar n-am fost niciodată comunist, deşi eram convins că dacă se va ajunge vreodată la societatea spre care ne-am fi îndreptat, după spusele celor ce ne conduceau pe atunci, prima ţară care ar fi reuşit, ar fi fost Statele Unite ale Americii. China încă nu ridica “pretenţii”. Criticam şi-atunci. Imi aduc aminte de un raport făcut la o şedinţă de partid. A fost şi ultimul. Nu mi-au mai dat sa fac rapoarte. Făcusem un raport, n-are impotanţă despre ce, dar înainte de fiecare subiect dădeam un citat, mai mult sau mai puţin orthodox, dar la obiect cu ce urma, din scriitori, în general americani. Raportul, de altfel critic, trebuia aprobat de biroul de partid, înainte de prezentare în adunarea generala. Supriză, secretarul de partid mi-a spus “nu putem aproba acest raport, să vedem ce spun şefii?”. M-a chemat şeful dar, înainte de a ajune la el l-am întrebat pe secretar dacă a citit raportul (şeful). “Da l-a citit şi l-am văzut punându-şi mâinile pe cap”. Din fericire pentru mine, şeful avea cap… şi diplomaţie. Nu mi-a zis nimic despre conţinutul raportului, făcând doar cateva remarci despre faptul că aş fi omis unele chestiuni. “Nu-i nimic, am să le atac şi pe acelea”, i-am răspuns. Cert este că la acea şedinţă toţi şefii, inclusiv cei ce ne conduceau pe linie de partid, nu au participat. S-au dat loviţi, aşa cu se dau şi cei de astăzi.
pozaAm acasă un prieten foarte bun. Un câine (pe el mă pot baza oricând şi sunt sigur că nu mă va trăda niciodată). Il cheamă Max şi o să mă întrebaţi ce legatură are cu cele ce am scris şi vreau să scriu. Are. Max este un câine maidanez (cel din poză). Eu il văd ca fiind frumos. Când a intrat prima dată, la mine în curte, venea după un tratament şi medicul veterinar i-a dat zile, de la el, vreo treizeci, ca să nu zic o lună. După el, Max, n-avea nicio şansă. De atunci au trecut patru ani. Max s-a vindecat şi este bine merci dar, are o “boală”, latră la aproape toata lumea ce trece prin faţa curţii. Pe cunoscuţi nu-i bagă în seamă dar, pe străini şi dacă sunt, cumva, ţigani sau gunoieri, se repede la gard de parcă ar vrea să-l rupă. Latră degeaba, nu poate muşca pe nimeni din spatele gardului de fier forjat al curţii. Dacă uit poarta deschisă, Max nu iese în stradă. Cine ştie ce amintiri neplăcute are, de pe vremea când era hoinar ? Când vin de la serviciu, se aşează în faţa mea, aşa cum îl vedeţi în poză. Aşteaptă să-l mângâi pe cap, măturând, cu coada, pavelele din preajmă. După mângâiere pleacă fericit.
Eu, ca şi Max, “latru” pe un blog, un fel de “curte”, prin faţa căreia trec cunoscuţi şi necunscuţi. Unii trec nepăsători, dând clik din întâmplare, alţii poate chiar mă citesc şi fac comentarii, alţii se întreabă cine-o mai fi şi nebunul ăsta (poate îşi scuipă şi în sân), alţii sunt indiferenţi la tot ce se întâmplă, alţii sunt pe altă baricadă iar, cei care ar trebui să citeasa nu trec prin faţa “curţii” mele. Să fiu cinstit, ca şi Max, nu prea îmi dă vreun ghes să mai ies “în stradă”. Mi-a mai rămas să-l parafrazez pe Andrei Pleşu, acordându-mi, cât mai am de trăit, un răgaz, să pot aunca o privire odihnită împrejur, cât încă lucrurile mai funcţionează. “Trăim într-un sos toxic, dar el conţine, încă, mirodenii subtile, cu efect anesteziant…Se poate trăi (încă) frumos” şi nu vreau să mă compar cu Max.