Un “ciob” de oală spartă, de la liberali, spunea că “nu mor caii când vor câinii” și aș continua cu…cei care latră, nu mușcă mâna stăpânului care, le dă apa la moara unde, vrea nu vrea, bea Crin (un fel de Grigore) aghiasmă și cu un ochi râde și cu altul se uită ca vițelul la poarta nouă. Cel din urma vrea să fie cel dintâi și tânjește la ”cioara” de pe gardul de la Cotroceni, uitând că nu tot ce zboară se mănâncă. Deocamdată, are in meniu răbdări prăjite și scade numărul celor ce-l îmbie cu ovăz. Tara “arde” și el se uită ca mâța când vede zburând porcul. Doarme pe-o ureche și uită că atunci când doi se ceartă, al treilea, mare ca prăjina și înalt ca…cine are urechi de auzit, nu va da vrabia din mână pe principiul că, mai bine să plângă mă-sa. Lui Crin nu-i va rămâne decât să se plângă lui Mutu.
Arhivă pentru august, 2013
Noul meu şef este un englez. Mike, din Manchester. L-am întrebat, insinuant:
-Manchester United ?” şi mi-a răspuns:
-Of course, Manchester United.
Lucrăm împreună într-un şantier naval cu două secţii, una la Midia şi una la Agigea. Intr-o zi m-a rugat să-i dau un însoţitor până la secţia din Agigea. L-am întrebat:
-Do you speak Chinese? A zâmbit şi m-a întrebat:
-No! You?
-I know one or to words: “cam bei”.
-What you said? îl aud, arborând acelaţi zambet, nedumerit de întrebarea mea iniţială.
-In Romanian it means “drink too much”, in Chinese means “good luck”. A râs cu poftă dupa care, m-a întrebat:
-Why you asked me if I knew Chinese?
-I wanted to see a resemblance between you and my colleague who will accompany. A ridicat mirat din umeri şi am continuat:
-As like you, my colleague, doesn’t known Chinese, but speaks English as well as Chinese. A râs şi mi-a spus:
-No problem. We have two hands each.
Au plecat şi după ceva timp primesc un telefon de la colegul meu:
-Sefu’! Care este prima ieşire de pe autostrada A2, “Autostrada Soarelui” ? Nu mai avem prea multă motorină.
Pentru cei care nu ştiu, la ieşirea din Agigea începe autostrada A4 şi când vezi scris, cu litere de-o şchioapă, “Tulcea 138 Km” vei simţi o mângâiere pe creştet. Să vă fie clar, este mâna lui Dumnezeu. Cum bucuriile “lungi” dăuneaza grav sănătăţii, asta este scurtă. Autostrada A4 se termină după opt minute. La un moment dat se intersecteaza cu A2 şi cum colegul meu care, nu prea ştie geometrie (nu, n-am gresit), pentru că dacă te uiţi pe harta din cui, autostrada A2 este pe direcţia lui “doi pi” în timp ce A4 este pe direcţia lui “pi pe doi” , el a luat-o pe “doi pi”. Colegul meu este tulcean de origine şi are o orientare deosebită în spaţiul geografic. Deosebită de cei care se orientează. Mai mult, este marinar, deci are Roza Vânturilor în ADN, precum Ponta legile. Din păcate, în ziua aceia nu bătea vântul, aşa că, i-am transmis prin telefon următorul răspuns:
-Dacă ratezi ieşirea de la Murfatlar, fost Basarabi, mai ai la Medgidia, la Cernavoda…şi dacă, Doamne fereşte, Ponta nu ne-a dus cu zăhărelul (nicio legătură cu diabetul), după vizitele în ţările cu “Stan” (mă refer la fizic) până la ţara cu “Bran” (tot fizic) şi cele zece miliarde, de nu ştiu care monedă (de un ban sau de “doi lei”), pentru investiţii, au intrat în ţară iar chinezii s-au apucat, ieri noapte, de lucru, la autostradă, s-ar putea ca singura ieşire să fie undeva pe la Oradea.
Cum este să te ratăceşti pe autostrăzi în România? Bine că am apucat s-o trăiesc şi pe asta.
Scrisă de fiică-mea Miki
A fost odată ca niciodată, un împărat Alb pe nume Sebicus care, făcea parte din Neamul Nostru cel Harnic şi Frumos, un neam destoinic ce îşi avea regatul pe un tărâm îndepărtat numit Oraşul Trandafirilor. Imparatul era un cetăţean destoinic al patriei sale, el muncind de zori şi până în seară, pentru binele semenilor săi.
Intr-o zi, la curtea împăratului Alb s-a răspândit zvonul cum că urmează să vină pe lume o mică prinţesă. Impăraţi şi prinţi de pretutindeni s-au strâns la palat şi, la aflarea veştii, s-au bucurat, care mai de care, cum ştiau mai bine. Impăratul din neamul Finilor, a fost primul care a chiuit de bucurie la aflarea veştii. Impărăteasa din neamul Naşilor, a început să plângă, la aflarea veştii. Chiar şi prinţul lor, din Neamul Nostru cel Harnic şi Frumos a înţeles ce se întâmplă şi s-a bucurat că o să aiba o surioară – nume ce îl dădea, de obicei, verişoarelor sale.
Vestea naşterii micutei Alessia s-a împrăştiat cu repeziciune, la curtea împăratului Alb. Bunicuţa, a fost prima care a sosit la pentru a ajuta la pregătirile pentru sosirea micuţei prinţese. Ea facea parte din Neamul Nostru cel Harnic şi Frumos, motiv pentru care, încă de timpuriu îşi făcuse bagajul pentru plecarea la curtea împăratului. Nici împărăteasa Miki din Neamul Ameţiţilor, nu avea bagajul aşa de bine pregătit precum Bunicuţa.
Zilele treceau rapid unele dupa celelalte, micuţa creştea văzând cu ochii, Bunicuţa ajuta cu destoinicie la treburile casei. Muncea într-o zi cât alţii în zece, astfel că într-o săptămână reuşea să muncească cât aproape pentru două luni jumate. Spăla, gătea, ştergea praful si aspira mai abitir decăt toţi supuşii din neamul Firmelor de Curăţenie, renumiţi pentru eficienţa lor. Reuşise să ardă priza de la baie, lucru care se mai întâmplase la curtea regelui doar o data în 15 ani, de cănd locuia acolo. Până şi seniorul din Neamul Vandrocilor, a fost uluit de cum s-a topit de tare priza, anunţând-o pe Bunicuţa că trebuie să reducă numărul de spălări pe zi. Bunicuţa a fost tare tristă la aflarea veştii, dar harnică precum o ştim a găsit imediat soluţia: ce nu intra în maşina de spălat se putea spăla cu mâna. Astfel că ea a putut să îşi continue, cu repeziciune, programul de curăţenie pe care, în mod obişnuit, îl avea.
Intr-o noapte, pe cand Bunicuta era mai obosita si dormea adanc in asternuturile proaspăt spălate, micuţa Alessia s-a trezit plângând, ceva moale, maro şi urât mirositor se simţea în scutecelui ei. Cum împărăteasa Miki nu era încă deprinsă cu ingrijirea micuţei prinţese, a chemat-o rapid pe Bunicuţa, să vadă minunaţia.
Harnică precum o ştim, Bunicuţa a sosit imediat la faţa locului, deşi era obosită tare după ziua ce abia se incheiase. Cu ochii îngustaţi de somn, ea a rezolvat rapid problema, spălând-o pe micuţa prinţesă cu o cârpicică înmuiată în ceai de muşeţel. Maroniul de pe scutecel (un vrăşmaş din Neamul Căcărăilor) a dispărut ca prin farmec, astfel că micuţa prinţesă a adormit, pe loc, liniştită.
Ceva mai târziu, fericită că totul s-a terminat cu bine, împărăteasa Miki, a băut din compotul pregătit special de Bunicuţa pentru aceasta ocazie şi a adormit şi ea la loc. Compotul era chiar bun, deşi la prima degustare părea să aibă cam prea mult rabarbar la cantitatea de lichid prezentă în cupa din care, aceasta obişnuia să bea. Abia de dimineaţa constatase că acel rabarbar din cupă era chiar cârpicica folosită de Bunicuţa la spălatul printesei Alessia, de caca. Dacă Bunicuţa a spălat prinţesa la fundulet cu compot în loc de ceai de muşeţel, asta nu vom şti niciodată dar, cu siguranţă, gustul compotului a fost bun chiar şi cu un pic de aromă de răhăţel.
Morala:
Dacă îţi place să mănânci rahat, amestecă-l bine cu ceva dulce. Te poate păcăli, şi poate chiar să îţi placă.
Intr-o știu eu care țară, nu prea știu în care sat dar, sunt sigur, nu sub pat, doi bătrâni stăteau…de vorbă, nu l-a sfat, pe o laviță, la poartă, ținând, de toartă, câte-o cană cu jinars.
-Ț-am zâs ieri sară de pită.
-Zâs.
-Îi groasă.
-Șine mă ! Pita ?
-Nu mă ! Ț-aduci amninte cum era pe vremea lu’ Ceaușăscu. Ține-l Doamne, acolo unde-i ! N-aveam probleme cu aprovizionarea. Nu găseai ninica. Deschideai televizorul, el. Inchidea-i televizoul, el. Aista ce-și zâce „primu” musai că-i țâne locu’. Îi numa el. Îi șod tare. Spune nește glume de să râde numa el. Da’, la aiasta cu pita, am râs sângur, ca prostu’.
-Șe era dă râs ?
-Cum șe? Auz mă ! Aista, ce țâne boldă, lângă tătăișa. Aista de la care căpătăm pita. Gata ! Pune drug la poartă. De la întâi a lu’ septembre să interzâce pita lângă budigai șî alte cele.
-Da ce mă ! Budigaii era folosâți?
-N-ai înțălăs. Dăunează grav sănătățâ șî governului. De nu mai vinde pită, cine dracu, Doamne iartă-mă, îi mai calcă pragu’? Așe, te mai uitai după câte șeva, mai luai un blid, nește bumbi de chimeșă, o cutâe cu moșini, o sticlă de lampă, da’ amu…Gata, tre să meri în țentru, la prăvălia lu’…Șci tu…Să nu ne-auda dracu, Doamne iartă-mă, vr-un oareșcine. De-amu, pita mă costă dublu, că-l trimit pe ăla micu a lu’ vecinu șî jmecheru nu mere dejaba.
-Pă-i nu-i bine.
-Am zâs io că-i bine ! Șci, trecut-a anu de când mi-am pierdut muierea. Dumnezău ierta-o. Io am scăpat, tu tre c-o să plătești pentru muierea ta.
-Șe tăt vorovești, mă !? Șe să plătesc ?
-Șica, aista,… „primu” o trimăs o țidulă la „femei”. Amu nu șciu dac-a ta o primit or ba. Așe că, dă vrei s-o țî,… tre să plătești.
-Ești bolând or sucit ? Șe să plătesc?
-Un fel de asâgurare.
-Șî de nu plătesc ?
-Aci n-o fost pre clar, da’ io, dupe cum îi dușe mintea,… crez că ț-o ie.
Intr-o știu eu care țară, nu prea știu în care sat dar, sunt sigur, nu sub pat, doi bătrâni stăteau…de vorbă, nu l-a sfat, pe o laviță, la poartă, ținând, de toartă, câte-o cană cu jinars.
-Fost-ai la câmp ?
-Ie. O vint ginere-miu să m-ajute la cosât. Șci…, profesoru. A fost musai să mer, că de nu, mă făce de tătă ninunea. L-am trimăs să pună apă în ciurgău șî el, o udat tătă grădina. După cum le șcie el, meream la cosât cu sapa.
-Ii bine că mai poți. Io-s beteag, o țâră-s bgirgoș șî nici nu mai auz pre bine. M-am beleuzât tătă zâua la televizor. Te-oi pune la corent, ghe vrei.
-No zâi.
-O ieșit iară, ăla ce-i zice „primu” ș-o zâs că reduce pita cu cinșpe la sută.
-Tulai ! Car’va zâcă, îi mai nică.
-Așe am înțălăs așe-ț zâc. Da’ nu-i pe veci. Ii numa pâna-l prinde pe brutaru nost. Auz mă ! O zâs că fură. Da nu-i bai mare, ci-o luat din pită bagă în jinars.
-Ioi.
-Bistoș.
-Dacă nu-l prinde, ni-o zâs c-o bagă la loc.
-Ce mă ?
-Pita. Ne-o dă tătă.
-Și jinarsul ?
-Rămâne cum o vorovit. Da’l șci pă ăla cu mustață ? Îmi scapă numele. Olteanu cela găzdos. Ăla ce vrea să ne împrăștie iară. Sci că nu stau pre bine cu auzu. Da’, era cam negru.
-Șine?
-Ecranu. N-am contrastu bun la televizor. Nu mi-o fost pre limpede. Îl verifică „deneaul” or își verifică, el, „adeneul” ? Da’ cred c-o perdut la loto, că l-am auzăt spunând că a pus șaizăci ș-o ieșit pașopt.
Intr-o știu eu care țară, nu prea știu în care sat dar, sunt sigur, nu sub pat, dup-un timp, cei doi bătrâni vor sta…de vorbă, nu l-a sfat, pe o laviță, la poartă și n-or mai ține iar, de toartă, câte-o cană cu jinars.
Aron after 65 