Bunicuţa şi răhăţelul

Posted: august 21, 2013 in Scrierile mele

Scrisă de fiică-mea Miki

A fost odată ca niciodată, un împărat Alb pe nume Sebicus care, făcea parte din Neamul Nostru cel Harnic şi Frumos, un neam destoinic ce îşi avea regatul pe un tărâm îndepărtat numit Oraşul Trandafirilor. Imparatul era un cetăţean destoinic al patriei sale, el muncind de zori şi până în seară, pentru binele semenilor săi.
Intr-o zi, la curtea împăratului Alb s-a răspândit zvonul cum că urmează să vină pe lume o mică prinţesă. Impăraţi şi prinţi de pretutindeni s-au strâns la palat şi, la aflarea veştii, s-au bucurat, care mai de care, cum ştiau mai bine. Impăratul din neamul Finilor, a fost primul care a chiuit de bucurie la aflarea veştii. Impărăteasa din neamul Naşilor, a început să plângă, la aflarea veştii. Chiar şi prinţul lor, din Neamul Nostru cel Harnic şi Frumos a înţeles ce se întâmplă şi s-a bucurat că o să aiba o surioară – nume ce îl dădea, de obicei, verişoarelor sale.
Vestea naşterii micutei Alessia s-a împrăştiat cu repeziciune, la curtea împăratului Alb. Bunicuţa, a fost prima care a sosit la pentru a ajuta la pregătirile pentru sosirea micuţei prinţese. Ea facea parte din Neamul Nostru cel Harnic şi Frumos, motiv pentru care, încă de timpuriu îşi făcuse bagajul pentru plecarea la curtea împăratului. Nici împărăteasa Miki din Neamul Ameţiţilor, nu avea bagajul aşa de bine pregătit precum Bunicuţa.
Zilele treceau rapid unele dupa celelalte, micuţa creştea văzând cu ochii, Bunicuţa ajuta cu destoinicie la treburile casei. Muncea într-o zi cât alţii în zece, astfel că într-o săptămână reuşea să muncească cât aproape pentru două luni jumate. Spăla, gătea, ştergea praful si aspira mai abitir decăt toţi supuşii din neamul Firmelor de Curăţenie, renumiţi pentru eficienţa lor. Reuşise să ardă priza de la baie, lucru care se mai întâmplase la curtea regelui doar o data în 15 ani, de cănd locuia acolo. Până şi seniorul din Neamul Vandrocilor, a fost uluit de cum s-a topit de tare priza, anunţând-o pe Bunicuţa că trebuie să reducă numărul de spălări pe zi. Bunicuţa a fost tare tristă la aflarea veştii, dar harnică precum o ştim a găsit imediat soluţia: ce nu intra în maşina de spălat se putea spăla cu mâna. Astfel că ea a putut să îşi continue, cu repeziciune, programul de curăţenie pe care, în mod obişnuit, îl avea.
Intr-o noapte, pe cand Bunicuta era mai obosita si dormea adanc in asternuturile proaspăt spălate, micuţa Alessia s-a trezit plângând, ceva moale, maro şi urât mirositor se simţea în scutecelui ei. Cum împărăteasa Miki nu era încă deprinsă cu ingrijirea micuţei prinţese, a chemat-o rapid pe Bunicuţa, să vadă minunaţia.
Harnică precum o ştim, Bunicuţa a sosit imediat la faţa locului, deşi era obosită tare după ziua ce abia se incheiase. Cu ochii îngustaţi de somn, ea a rezolvat rapid problema, spălând-o pe micuţa prinţesă cu o cârpicică înmuiată în ceai de muşeţel. Maroniul de pe scutecel (un vrăşmaş din Neamul Căcărăilor) a dispărut ca prin farmec, astfel că micuţa prinţesă a adormit, pe loc, liniştită.
Ceva mai târziu, fericită că totul s-a terminat cu bine, împărăteasa Miki, a băut din compotul pregătit special de Bunicuţa pentru aceasta ocazie şi a adormit şi ea la loc. Compotul era chiar bun, deşi la prima degustare părea să aibă cam prea mult rabarbar la cantitatea de lichid prezentă în cupa din care, aceasta obişnuia să bea. Abia de dimineaţa constatase că acel rabarbar din cupă era chiar cârpicica folosită de Bunicuţa la spălatul printesei Alessia, de caca. Dacă Bunicuţa a spălat prinţesa la fundulet cu compot în loc de ceai de muşeţel, asta nu vom şti niciodată dar, cu siguranţă, gustul compotului a fost bun chiar şi cu un pic de aromă de răhăţel.

Morala:

Dacă îţi place să mănânci rahat, amestecă-l bine cu ceva dulce. Te poate păcăli, şi poate chiar să îţi placă.

Comentarii
  1. Aglaia Dimofte spune:

    Foarte tare! BRAVO!

  2. Angela Maria spune:

    Bravo!!!! Imi plac toate scrierile tale!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s