Așa se joacă pe la noi, când pe stânga când pe dreapta, un pas înainte, doi pași înapoi. Am dat zile de la mine (așa mi s-a părut că se cuvine), cu gândul să las să se mai limpezească apele, să se dezmeticească lumea și ca nu cumva să asist la o împrietenească adunare în Piața Endependenți „noă’șpe”, cu bis. Nu! E pe bune și m-am liniștit. Deși nu i-am înghițit, i-am „cinstit”. Am asistat la o „Țiganiadă” de toată frumusțea, cum n-a mai fost și sper să nu mai fie deși. am o bănuială, nu încape nicio îndoială. Personajul principal, Kyr Kaloș de Căcăreaza, cu teama în suflet de a juca, pe veci, rolul de viitor Președinte al României și de frică să nu-i treacă cuiva prin cap să-i înmâneze premiul de „cel mai bun președinte” în rol secundar, a rupt prietenia cu Născocor de Târgu Jiu. Și-a luat „berbecii” și l-a lăsat numai cu „oile”.
Acum, din dorința de a pune capul pe Dulcineea (așa alintă el pernuța din patul de la Cotroceni) caută sprijin. Deocamdată a ajuns la Ploiești. Să ne trăiești!
Născocor de Târgu Jiu, rămas cu „turma” pe jumate, s-a gândit să apeleze la baciul ungurean, Becicherec Istoc de Tărgu Mureș. Ultimul care neuitând că inițial n-a fost dorit (ridica pretenții și impunea condiții), a afirmat că „recunoaște șansele momentului”. Credeți c-o să-l învețe pe premier să joace ceardaș ?
Arhivă pentru februarie, 2014
(După George Topârceanu)
Purtătorul de cuvânt:
Nu-i gata! Jos cortina!
Antonescu:
Lăsați-o ridicată! (spre ziariști)
E foare greu s-acoperi ce-ai dezvelit odată…
(în fața microfoanelor)
Frumoase jurnaliste și tineri jurnaliști…vă rog
Să suportați, din treacăt, un inocent prolog…
Aș fi venit în fața dumneavoastră îmbrăcat cu fracu’
Dar domnul Gușă mi-a sugerat c-aș arăta ca dracu’
Ne-am coiorovăit cu Ponta. Useleu-i un Infern
V-o spun eu, Antonescu, un liberal modern.
Asemeni lui Brătianu, cu Sturza sunt identic
Aveți în fața dumneavoastră, liberalul autentic
Dacă n-am putut să fac lucruri vizibile-ndeajuns
E pentru că plagiatorul la telefon nu mi-a răspuns
Puteți vedea văpaia ce-n juru-mi se revarsă
Nu simțiși deja, mirosul de doctrină arsă?!
Habar n-aveți, prin spate, căte-am îndurat
Să n-o luați în glumă: sunt liberal adevărat
Format-am useleul cu gând să guvernam pe veci
Ne săturasem de-opozitie, eram că într-un beci
Am născocit cu Ponta o mie de tertipuri
Să-l dăm pe Băse jos și să guvernăm de-apururi
Am învățat pe oameni cum să ne voteze bine
Apelat-am și la morți, nu ne-am putut abține
Am instigat „antenele” să spună adevărul nost.
Stimat auditoriu, toate fost-au fără niciun rost.
Sub masca uselistă de câțiva ani, eu mă strecor
Pe „scena” României, am fost mai mult actor
Am „jucat” un timp chiar și la Cotroceni
Mi-au ieșit vorbe că-s ca o glugă de coceni.
Cunosc atâtea trucuri, pot să trag mai multe sfori
De-acum m-aștept să am mai mulți admiratori
Pesdeul s-a aliat cu partide de o șchioapă
Le cunoașteti,… mie, numele lor îmi scapă.
Cum bine știți, liberalii ar trebui să fie
Pentru dumneavoastră, un leac de insomnie
Va rog să-mi spuneți, cu gândul în trecut
Câți dintre guvernanții de azi (de când au început)
Au învățat din guvernările mai rele
Să nu mai fure și să facă toate cele?
Aș mai putea continua dar, ca orice om cuminte
Rezum, în ale mele, câteva cuvinte
Fiindcă cu o săptmână sau două mai-nainte
Situația de la guvernare a devenit pe ne-așteptate
O chestiune gravă de actualitate
Ma simt dator, înaintea acestui interviu
Cât este încă vreme deși e prea târziu
Diseară vom asista la o nouă abureală
Iar „piesa” ce se joacă e-o „piesă” imorală
Victor Ponta a demis-o pe Ștefania…Duminică. Greșit, a demis-o luni, duminică a fost zi nelucratoare. A fost prinsă cu mâța-n sac. A plagiat. Băi, tovarășe Ponta! Nu cumva Băsescu ți-a zis s-o revoci din funcție? Pe asta de ce n-o aperi sau ție iți plac băbăciunile? Ah…a apărut dovada! Păi, la tine cum a fost. Asteptăm cu interes auto-demiterea. Nimeni nu este mai presus de lege. Nu-i așa domn’ procuror ?!
Ieri am fost la Dedeman. Am făcut cumpărături masive. Ai mei vor să zugrăvească și să îmbunătățească atmosfera conjugală. Vai ce-mi place mie! Totul este ca lucrările să se desfășoare între orele opt și șaptesprezece, când eu sunt la serviciu. Am alergat prin Dedeman de-am făcut febră musculară. La culori am stat cel mai mult: „E prea deschisă”, „E prea închisă”, „E prea pală”, „E prea acră”, „E prea ca la țară”, „Eu vreau ceva pe verde”, „Renunță că-ți pun un pom în cameră” și le-am lăsat pe fete să se certe. M-am dus să caut o chiuvetă, mi-a spart-o Veta și am dat de un scaun de WC. Arăta ca un fotoliu cu „telecomandă” și avea un preț…! De aveai plombe, le pierdeai, de nu, măturai pe jos cu fața. Să dai atâția bani ca să te caci în el? „Da’ ce mama zmeului face ?”… l-am întrebat pe un lucrător din zonă. A început o discuție ca la culori: „Spală”, „Da’ de călcat, calcă?!”, „Nu, dar face clismă”, „Unde-i clistirul?”, „Nu știu la ce va referiți dar, se modelează după utilizator”, „Se poate transforma și în niște buze cărnoase, așa, să ne dea și-o satisfacție anunțându-ne… sunt buzele lui…?”. „Ăsta-i scaun pentru boieri”. Glumeam amândoi.
Astazi, citind mesajul postat pe facebook de acest Domn Goe al politicii românești pe care îl transcriu: „Am un mesaj pentru toți alegătorii PNL și USL: vreau ca PNL să rămână pe toate funcțiile pe care le deține, vreau să fie alături de mine, să îl dăm jos pe Traian Băsescu și să guvernăm țara”, mi-am dat seama că a fost scris pe scaunul de WC descris mai sus, în timp ce-i făcea clismă. Când s-a ridicat de pe scaun a constatat, cu satisfacție, („un mic detaliu, nu de orgoliu”) că se modelase sub forma buzelor lui Antonescu apoi,… a tras apa. Ce-nseamnă să fii boierI
I-a furat somnul
Alina Gorghiu: „…în cazul în care USL devine istorie, PNL se va simți, în opoziție, ca peștele în apă…” Fata are dreptate. Opoziția e un acvariu cu „peștișori”. PNL-eul va fi un „pește” răpitor,… „peștișorii” vor dispare și…de ne vom întreba unde-s, vom avea un singur răspuns: i-a furat somnul.
Suntem o echipă
Ponta cu referire la ministrii PNL: „…Nu sunt oamenii mei, în Guvern suntem o echipă”. Probabil de baschet cu performanțe uimitoare…multe aruncări la coș.
Margareta de Romania
Nu este nici mama domnului Moldovei, Petru Întâiul, nici Pâslarița, este o planta cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central și din flori marginale cu o corola lungă, albă. Prima petală din corolă a rupt-o Crin spunând: „se rupe useleul”. Ponta a rupt-o pe-a doua „nu se rupe useleul”. In corola au mai rămas două petale. E rândul lui Ponta să rupă.