Ca să-nțeleagă tot neamul românesc ce vreau să vorbesc, până am fost contrazis, am crezut că sunt singurul șăgalnic, prujalnic sau snovelnic, șăncăleț sau solomeț, hazliu sau zefliu, poznaș sau potcaș, șodoș sau zgondoș, din familie.
Am doi nepoti mai mari, (sunt la școală) și o nepoțică, e mai mică. De câte ori mă întâlnesc cu nepoții îi întreb (deformație profesională) despre școală. Inainte de ultima întâlnire, la tăierea moțului celei mici, o aud pe nevastă: „Nu-i mai întreba pe nepoți despre școală!”. Așa că m-am conformat „Nevasta mi-a spus să nu vă mai întreb despre școală”. Au răsuflat ușurați dar, și-au adus aminte c-au uitat ceva în mașină cănd am continuat „Nu vă întreb. Spuneți voi!”
Sunt cu…minți. Dacă-l dezbraci, pe cel mic, zici că-i tatuat cu semne de bună purtare, unele „tatuaje” prezintă copci. Să nu vă-nchipuiți că mănâncă bătaie, sunt alintați dar, zburdalnici. Sunt cei din poză, haioși dar atât de frumoși (c-așa-i vede bunicul) încât am o îndoiala c-ar fi fost concepuți într-un pat ci mai degreabă pe o planșetă,…desenați.
Fiica mea cea mare a fost cu toată familia, scurt timp la mare. I-am invitat la o masă de pește. Despre pește pot să spun, cu siguranță, sunt singurul din familie căruia nu-i place. Când s-au împarțit „bucatele” am spus „Mie,…puțin!” „Așa-mi spune la fiecare masă” o aud pe nevastă. „Capacul” la pus ginerele: „Femeile l-au ales (adică pe mine) cum aleg eu mașina…consum mic la suta de kilometri”.
Aron after 65 