Aveam întâlnire într-un parc cu un prieten ce venea de departe și întârzierea lui m-a „trimis” la plimbare și pe scurt:
Copii cu „motorizate” de unul sau două picioare putere cu bunicii (parinții erau la „produs”), puseseră de un raliu.
Un bunic cu Jurnalul Național în mână: „Dumnezeii mătii!”,il aud si după direcția privirii mi-am dat seama că înjurătura n-avea nicio legătură cu lectura sau cu Tucă ci c-o fătucă, nepoata lui care, se depărta de banca pe care ședea.
Înhămați la o bunicuță, gemeni sau gemene, nu mi-am dat seama, învățând să meargă, trăgeau de bunicuță ca de-o caruță.
Desi scria „Interzis câinilor” dacă-i adunai puneai de-o „haită”. Un tânăr își antrena „odrasla” c-o minge pe iarbă, asta mi-a adus aminte de câinele meu, un Airedale Terrier pe nume Rulf care, dacă i-ar fi prins mingea nu-i mai dădea drumul decât la masa de seară, acasă. Apostrofat de paznic tânărul s-a ștrofocat, ofuscat, „Ce bă, te-a trimis Băsescu!?” Câinele, nevinovat, și-a ridicat un picior ușurându-se pe o plantă și la cât de „bine” văd în depărtare mi-ar fi plăcut să fi fost o „mazăre”.
Pe o bancă, cât era de lungă,culcat pe-o dungă, un tănăr de varsta lui Romeo visa la o saltea Dormeo. Adormise pe o „melodie” ce se auzea, un zornait de zaruri din Clubul Pensionarilor, singurul loc unde se putea citi cu litere de-o șchioapă „Interzis accesul copiilor”. Oare ce făceau pensionarii între două jocuri de table?
Comentarii
Buna dimineata!
Despre tara lui Mr. Pea sau daca-s mai multe boabe Mr Pease,nu am de unde sa stiu, va propun sa cititi ce scrie si aici:
http://tarotpolitic.wordpress.com/2014/07/20/despre-kitsch-mine/#comments
Credeti ca se asteapta cineva, in tara lui mazare la ceva de soi. El se da cu zmeul si face pe bufonul, de rade lumea de constanteni. Am o strangere de inima ca va ramane primar, pe veci.
Mda,totul se cumpara si se vinde pe un bol de supa si se prea poate atata timp cat a face ceva iti trebuiesc o mie de aprobari pe bani de la o mie de …….
I-am propus ficei mele, student la ASE, sa se gandeasca daca ar avea 20.000E la o investitie legala cu toate taxele platite si sa obtina si un profit de min.400E/luna.
Grea tema am dat.
Fiica mea, cea mica, a terminat ASE, n-am indrumat-o spre o afacere. este expert in fonduri europene. Tot despre Euro e vorba dar, nu pentru ea.
Super! Domnule Aron ati terminat la Galati navele,tcm sau frigotehnia intre
1968-1970? De ce intreb? Pentru ca am terminat chimia alimentara in 1969 si mi pare numele cunoscut.
Am terminat la Galati, Navele in 1971.. Mi se spunea „baronu'”. Cu stima