Arhivă pentru august, 2014

Sunt prea bătrân…

Posted: august 5, 2014 in Scrierile mele

Am trăit în socialism, sub Dej și nea Nicu, îndoctrinați cu o democrație originală și de spuneai că-i dictatură erai săltat chit că te aflai refugiat la Calafat sau în alt stat. Una centralizată. Ei centrau iar noi dădeam cu capul (sau eram dați)… de toți pereții. Acum, în democrație, ne-am câștigat dreptul să spunem că trăim într-o dictatură. Suntem programați în așa fel încât să nu mai înțelegem nimic. Dacă fac haz de necaz de situația în care ne aflăm, pentru unii, trebuie să subtitrez textul (să inteleaga că e un pamflet) iar ironia, neînțeleasă, devine o chestiune serioasă. Suntem atât de încrâncenați încât l-am uitat pe Bulă sau îl folosim, politic, fără niciun haz. Aproape că nu mai știm să râdem. Spunea cineva că râsul e ca stergătorul de parbriz, nu oprește ploaia dar, îți permite să mergi mai departe. Politica ne împiedică să ne ocupăm de treburile noastre și „trăim pe o insulă de suferință într-un ocean de indiferență” (Freud). Repetăm greșelile guvernărilor anterioare cu costuri din ce în ce mai mari și politicienii pierd, cu bună știință, legătura cu cei care îi reprezintă deși îi aud că fac din asta un caz (dă bine la electorat). Sunt capabili să spună mâine despre tot ce nu s-a întâmplat azi ceea ce au prezis cu o zi înainte. Ne mint cu bună știință iar mulți dintre noi își pun aripi să „zboare” din țară. Sunt prea bătrân s-o iau de la capăt.

„Pâinea noastră cea de toate zilele”, eu mi-o câștig singur. Dacă m-aș lăsa în seama lui Doamne-Doamne aș muri de foame. „Greșiții noștri” sunt politicienii. „Greșiții noștri” de astăzi discută de greșelile „greșiților noștri” de ieri. Repararea lor costă scump. Fac aceleași greșeli, materie primă pentru „greșiții noștri” de mâine. Nu știu cum este în cer dar, pot să spun „Precum în cer așa și pe Pământ”. In cer e „Impărăția Lui” pe Pământ „Impărăția lor”.

Sunt în grafic

Posted: august 4, 2014 in Scrierile mele

Se zice că oamenii ar fi creația lui Dumnezeu. Ne-a setat prin „adene” sau mai știu eu ce, să fim noi înșine. „Norocul” l-a trimis pe pământ să ne bată la ușă. Cine a avut ghinionul să fie plecat de-acasa…a rămas să „dea cu cuțitu-n piatră” seacă?! Oamenii erau la grămadă, abia începuseră să se cunoască. După ce au făcut imprudența de a se cunoaște mai bine s-au despărțit. Dumnezeu, dovedind că are simțul umorului, i-a chemat în orașul Babel adică, la Poarta Lui, și le-a „impleticit” limbile. Marea minune se făcuse și restul a fost foarte ușor. Ne mai înțelegându-se s-au dușmănit până la prima bătaie când au văzut și moartea cu ochii. Ca să echilibreze situația cei mai puțin vânjoși au luat săbii în ambele mâini. Odată cu prima bătaie a început, de fapt, existența noastră că nu degeaba se spune „n-ai dușmani, nu exiști”.
Reducând situația la scară, va pot spune că am dușmani autentici deci, exist. Mi-am propus să trăiesc o mie de ani. Ii anunț că sunt în grafic.

Programul „Casa”

Posted: august 3, 2014 in Scrierile mele

În casă, cu coatele pe masă, căzut pe gânduri după ce-am citit câteva rânduri, culese, recunosc, pe alese, din discursul „primului” candidat la președenție, mi-am aruncat ochii-n tavan dupa modelul aceluiași cârlan. Nu căutam niciun răspuns, îl aveam. Așa am aflat de aliatul lor principal, Biserica. Dacă aștia ne vor conduce împreună programul lor va fi „Ultima casă”. Casa mamii lor de casă și am început să gândesc precum tânărul ardelean plecat la pețit o fată ce statea la două case de casa sa. Primit cu bucurie în casă l-au așezat la masă. Un pahar de jinars, slănină cu ceapă, în prima „etapă”, apoi friptane, cât capacul de la „vece”, stropite cu vin rece să nu li se aplece. La final s-au pus pe vorbit. În timp ce tatăl își lăuda fata, cât este de brează și noaptea e trează, spală, are chibzuială, gătește și muncește de se spetește, că-i plac mititeii…nu la tigaie ci la grătar…tânărul ardelean își lipise ochii de tavan, apoi lăsându-i să „curgă” pe pereți o aude și pe viitoarea soacră lăudâdu-se că i-a fătat o scroafă. „Să șci că-s cu cultura la zi (n-a specificat care), tăți porcii mei îs patrupezi”. Numai fata, nerăbdătoare la oprit din privit pe tânărul ce venise la pețit. „No zî șî tu oarece! La șe gândeșci?” Ardeleanul care, după atâta mâncat și băut, uitase de ce intrase, a grăit „ Mă gândeam că de-o lua foc casa aista ce jar mare s-o face!”

Vă doresc sănătate

Posted: august 2, 2014 in Scrierile mele

La alegeri, politicienii ne fac cele mai frumoase daruri și nu se zgârcesc deloc, uită de prezentul nostru, plin de datorii. Dacă nu ne-am fi obișnuit cu promisiunile lor, viața noastră ar fi fost un coșmar și astfel ne-am perfectionat în practica resemnării. Dacă în România (spunea cineva) s-ar construi o „Casă a Fericirii”, cea mai mare încăpere ar fi sala de așteptare. Prostia este legalizată, dar sunt mulți în politica noastră care, abuzează de acest privilegiu și vorba lui Moisil „nu există lege care să pedepsească imbecilitatea”. Nu-mi rămâne decât să vă doresc sănătate că a mea îmi ajunge până la sfârșitul vieții.