Intervenţia

Posted: Noiembrie 26, 2014 in Scrierile mele

Nici nu ştiu cum a trecut luna şi sâmbătă, la nouă trecute fix, am sosit la cabinetul medical. Sala de aşteptare era plină. Din ochi, vreo treizeci de pesoane. Pe numărate, peste patruzeci. Bucuros că sunt programat la nouă fix am încercat să mă strecor în faţă. Surpriza a fost ca toţi eram programaţi la aceiaşi oră. Am scos un fâsâit ceea ce a atras privirile spre mine. Începusem să mă desumflu. M-am uitat împrejur. Feţe triste şi singurul venit de pe alta planetă păream eu. Cabinetul, construit pe o suprafaţă mică, era extins pe verticală. Nu ţin minte să fi spus ceva deosebit, cert este că am atras repede „interesul” pacienţilor. Scările de acces, aproape verticale, m-au făcut să fac prima recomandare „ O scară verticală şi coborâre pe o bară de pompieri”, se câştiga mai mult spaţiu.
Cum, vorba lui Moisil, nimic nu costă mai mult decât neştiinţa, m-a dezbivolit un „specialist”, un veteran, care venea a treia oară la aceiaşi intervenţie, injecţie în ochi. Reproduc lecţia cu propriile lui cuvinte:
-Stiţi, vă injectează ceva care diluează altceva ce s-a strîns în spatele a ceva care vă împiedică a vedea.
Simplu, clar şi pe înţelesul tuturor. Cum spaţiul era îngust se auzea tot ce vorbeam.
-Şi v-a făcut bine? Am întrebat.
-După prima injecţie am văzut şi-n spate.
Ceea ce pe mine m-a facut să exclam:
-Tare doctorul ăsta!
Pe feţele oamenilor a apărut primul zâmbet în timp ce „specialistul” mi-a explicat ca „în spate” pentru graiul lui însemna „mai departe”. N-am continuat că am fost chemat în cabinet unde un oftalmolog, altul decat cel ce mă consultase cu o lună în urmă, a început un monolog.
-Dumneavoastră v-aţi pierdut vederea la ochiul stâng şi nu se ştie când. (Cum dracu să pierd ceva ce-aveam. Vedeam. Mi-am spus în gând.). Peste trei zile vă operaţi şi la dreptul unde problema este clară (clară pentru el că eu, singurul personaj cu care m-aş fi putut compara era Zdreanţă, cel cu ochii de faianţă) . Mergeţi la pus picături în ochi!
Am revenit pe culoar unde scaunele disparuseră. Au fost mutate la etaj în holul sălii de operaţii. Am urcat, mi s-a recomandat un scaun şi o asistenta ne punea picături în ochi înmânându-ne şi câte un tampon pentru a şterge eventualele scurgeri pe obraz. După dispariţia din peisaj a asistentei a venit propunerea unui pacient:
-La câţi bani ne iau puteau să cumpere nişte scaune, vă propun să facem o donaţie.
Privirile s-au întors spre mine de parcă se aşteptau la o replică . Aceasta n-a întarziat:
-Să fim optimişti! Bine că au destule tampoane. Va daţi seama, dacă aveau numai unul trebuia să-l dăm din mână în mână.
S-a râs pe înfundate. Primul pacient intrat la înţepat a fost o bătrânică vioaie care, după cum se conversa cu asistentele nu era la prima „abatere”. Când a ieşit avea un bandaj la un ochi, ţinută de mâini de câte o asistentă din care una: „Urmează un prag. V-am pus mâinile pe balustrada scării. Uşor, uşor. Gata, puneţi piciorul pe prima treaptă!” În timp ce cobora, celor rămaşi, ne-a urat sănătate. A venit şi întrebarea mea nevinovată:
-Aşa se iese de-aici?
De data asta nu s-a mai putut abţine nimeni. Incet-incet clubul „ciclopilor” se mărea.
Ne-am întâlnit a doua zi când urma să ni se scoată pansamentul. Intrând pe hol le-am spus „Bună dimineaţa!”. Zâmbeau cand m-au văzut şi asta m-a încurajat:
-Vă urez tuturor multă sănătate! Ieri n-am apucat c-am fost ultimul.
N-aş putea să vă spun ce senzaţie am avut. Erau oameni în vârstă, unii de seama mea alţii mai bătrâni şi de ce să mint am văzut şi o femeie tânără. Nu vreau sa fiu patetic cu acei pensionari (peste 90%) dar, vreau să vă spun că am rămas impresionat (nu de cele spuse de o bătrânica care, mi-a mulţumit făcând-o să uite, o clipă, de ce se afla acolo). Am rămas impresionat că deşi se aflau în pericol să-şi piardă vederea, plătind bani „grei” pentru o injecţie fără ca statul să le acopere prin „casă” măcar o parte din bani, nu-şi pierduseră simţul umorului.

Comentarii
  1. Noni spune:

    Aveţi un mod captiv de-a povesti. Faceţi, cum-necum, ca cititorul să meargă până la final.
    Care final parcă s-ar vrea continuat…Literar, sunteţi de apreciat, a câta oară s-o spun?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s