Puneţi o dorinţă

Zilele trecute, fiică-mea m-a “ameninţat” cu vâsc, dacă treci pe sub el ţi se îndeplineşte o dorinţă:
-Ai o dorinţă? M-a întrebat.
-Am una la care nu-mi trebuie vâsc.
-Eu pot s-o ştiu?
-De ce nu! N-am secrete. Imi doresc să merg la măcelăria lui Cinzeacă şi să cumpăr un kil de carne de vacă. După care mi-a spus franc:
-Cu tine nu se poate vorbi serios!

Ce ştie ea?! Imi aduc aminte de biata maică-mea care, m-a rugat, într-o zi, să mă duc la măcelaria lui nea Cinzeacă (aşa era poreclit,…cinziaca-l făcuse renumit) să cumpăr un “kil jumate” de carne de vacă, “să fie a-ntâia şi fără os”, mi-a zis, “c-avem musafiri la masă”. Măcelaria lui Cinzeacă, era numai pentru carne de vacă şi cum intrai, în dreapta, era o tijghea, pe tijghea un cântar din ăla cu limba de-o jumatate de metru şi un maldăr de hartie de împachetat, fiecare cam de o jumatate de metru pătrat, în spate, nea Cinzeacă cu şorţul pătat de sânge, stătea lâng-o buturugă cu-n satâr înfipt în ea şi atârnate, lipite de-un perete cu faianţă albă, pulpele de vacă. In faţă, tot atârnată, da-ntr-un cui, o planşă c-o pulpă de vacă în formă de hartă, pentru documentarea cumpărătorului, specificându-se, funcţie de zonă, de ce calitate, carnea era. Ca şi acum, pe vremea aceia, oamenii erau apropiaţi şi asta, se vedea mai bine, când stăteau la coadă. Erau mai ataşaţi, mai perseverenţi, rar îi trecea vreunuia prin gând să iasă din rând. Iarna se-ncălzeau, vara năduşeau şi toţi aveau acelaşi ţel, s-ajungă-n faţă. Aşa era şi la nea Cinzeacă, oricine ajungea în faţa lui, îl vedea încruntat şi ocupat cu cuţitul pe care-l ascuţea şi ce puteai să-i spui, când îl auzeai, “de unde să-ţi tai?” La el toată carnea era a-ntâia şi fără os iar, osul îl ascundea, cu îndemânare, sub carnea pe care ţi-o prezenta, apoi o punea pe hârtia de-mpachetat. O lua cu vreo patru coli şi făcută “ghiveci” o trântea pe cântar. Acul vibra de la stânga la dreapta şi dacă-ncercai să-l urmăreşti, ameţeai. Nu l-am văzut să se fi oprit vreodată dar, de auzit îl auzeam pe Cinzeacă “ai aici un kil juma”. Hârtia de împachetat, cântărea ceva, era un fel de “tevea” de care dispunea, numai, nea. Dacă încercai să mârâi ceva, ieşea în evidenţă solidaritatea de care dădeam dovadă, că nea Cinzeacă era pâinea lui Dumnezeu, nu se certa niciodată, lua, pur şi simplu, pachetul, îl aşeza pe tijghea şi striga să-l audă tot poporul de la coadă: “următorul”. El, următorul era solidar, dar cu nea: “iau eu pachetul ăla”. Si nea Cinzeacă, zâmbea pe sub mustaţă, lingea un creon chimic, făcea un calcul şi-i spunea pe dată cât are de plată. Dacă astazi, m-ar întreba cineva, ce-mi doresc, i-aş răspunde, făra să stau prea mult pe gânduri. Aş vrea s-o aud pe biata maică-mea: “dragă, dute la nea Cinzeacă, cumpără un kil juma de carne de vacă, avem musafiri la masă”. Aveţi cuvântul meu că m-ar durea în cot de calitate iar lui nea Cinzeacă i-aş zâmbi frumos chiar de-mi va pune numai os.

Vă “gut în morgăn”.

După noaptea de Crăciun am plecat cu gândul bun, aleşilor să le urăm, în speranţa să-i mai activăm. Fără a ne ţine prelegeri, nu le ieşeau din cap rezultatele ultimelor alegeri. Antonescu, scos din “aparate” ne-a declarat, lăsându-şi capul pe spate: “Nici pentru un sfanţ nu l-aş fi votat pe neamţ.” Vadim, săracul, arăta ca dracul. Ne-a spus pe ungureşte să nu îl deranjăm că el munceşte. Blaga, ca de obicei, rămas în urmă, o ţinea tot într-o veselie, nu inchisese nici o geană, încă mai râdea de Geoană. Ponta, tânărul prim ministru zglobiu ce se vedea câştigător de “raliu”, ca şi Geoana, altădată, îşi oblojea buza umflată. La Tariceanu, tristeţe mare, cu semn de exclamare(!). SMURD-ul îl  căuta cu tot ce-avea în dotare, chiar şi Arafat fusese sculat din pat. Dulcea şi suava lui soţie, de-atâta plâns se plictisise. Se pare că soţul ei iubit se rătăcise, undeva, pe podul din Agigea. Oprea ieşit pe “sticlă” se plângea anunţând “minut cu minut” rezultatul, deja cunoscut. Desi a fost, în final, găsit, unii îl consideră tot “rătăcit”. Băsescu îşi savura “bilanţul”, după ce-i luase locul neamţul şi  primul “lucru bine făcut”, a plecat cu Elena Udrea la băut.

Aici ne-am oprit pentru că de cum i-am găsit, ne-am lipsit şi le-am strigat într-un glas:Vă “gut în morgăn”.

 

„Puie Monta”

De bine, de rău, Ponta a renunţat la doctorat şi „Dincolo de bine şi de rău” m-am gândit la filozofia lui Nietzsche, prin comparaţie cu filozofia lui Ponta şi la nişte legi matematice, prin comparaţie cu filozofia lui Pop şi chiar a „Abramburicăi”, miniştri care s-au dat peste cap pentru al salva de plagiat pe tovarăşul lor de „breaslă”. Fi-le-ar breasla lor a dracului! Cum pot fi atât de josnici, ambi profesori, să nu recunoască un furt intelectual. Pop ne tot aminteşte de legea lui Arhimede şi sunt convins că habar n-are cum se preda această lege în facultate şi dacă-l întrebi, nu cred că ştie la ce materie. Îi spun eu, la Mecanica fluidelor în subcapitolul „Acţiunea fluidelor în repaus pe suprafeţe curbe închise” unde, sfârşitul demonstraţiei se încheie cu propoziţia „Aceasta este legea lui Arhimede”. Toţi, şi mai ales Ponta, ne spun că pe vremea când şi-a scris teza de doctorat nu era regula cu citarea autorului. Există în matematică o metodă simplă de rezolvare a acestei probleme, metoda reducerii la absurd. Să presupunem că ei au dreptate şi nu exista metoda cu ghilimele şi citarea autorului de drept. Exista, în schimb, regula bunului simţ. Nu trebuie să fi doctor în drept să-ţi dai seama că Ponta a plagiat, copiind zeci de pagini fără a cita adevăratul autor. Degeaba l-a trecut în bibliografie (aşa cum a încercat să ne demonstreze. Prea ne crede proşti!) dacă cel „citat” nu se regăseşte în lucrare. Este regula bunului simt care-i lipseşte cu desăvârşire. N-are! Nici chiar acum când renunţă la titlul luat prin fraudă cu ajutorul celui mai mare borfaş, ajuns ulterior în puşcărie. Ruşine! Vorba lui Nietzsche „Cum? Acesta-i un om mare? In el, eu văd doar pe comediantul propriilor sale idealuri.” De bine, de rău, Ponta a renunţat la doctorat şi „Dincolo de bine şi de rau” am să-l parafrazez pe Nietzsche: nu că m-ar fi minţit şi că eu l-aş fi poreclit „Copy-paste” sau „Pinochio” ci că nu-i voi mai putea, în veci, să-i dau crezare, iată, acesta este motivul pentru care mă cutremur, şi mă întreb, cum dracu’ mai are tupeul de a rămâne la conducerea guvernului. Le dau dreptate celor ce i-au dat, deja, verdictul sub forma: „Puie Monta”!

Ce mai pot să spun?!

Ce mai pot să spun?! M-a cutremurat accidentul de pe Siutghiol dar şi mai tare m-au cutremurat autorităţile. Am auzit-o pe purtatoarea de cuvânt al ministrului Oprea. A început cu caracteristicile lacului: lungime, lăţime, adâncime, temperatură şi ce s-a omis, ca să avem un tablou complet: densitatea, greutatea specifică, fauna, flora că despre natura fundului s-a spus. Apoi ne-a prezentat acţiunile, pe ore şi minute (au lipsit secundele de care oamenii aceia aveau nevoie). Cum s-au adunat comandamente: la mal, la primărie şi la minister; cât de bine s-a acţionat conform regulamenelor şi planurilor; că motorul de la barcă nu pornea la cheie ci la sfoară (cheie n-avea dar nu ne-a spus dacă avea sfoară din cânepă, bumbac sau sintetică, daca avea sau nu avea). Cu tristeţe în suflet pentru cei ce au pierit, ce mai pot sa spun?! Prin declaraţia ministerului s-a întărit, pentru a câta oară, vorba românească: „Operaţia a reuşit dar pacientul este mort”.

La mulţi ani!

După o idee a lui Ion Pribeag

Mi-am zis aseară pe la nouă: „Nici nu ninge, nici nu plouă!” Fetele-mi împodobesc moliftul, nici prea mic dar, nici înalt să ajungi în vârf cu liftul. Semn că vine în curănd Crăciunul şi cum nu îmi place să trag, nici cu arma, nici cu tunul, am să scriu un mic colind, nici prea trist, nici chiuind. Mi-am propus întâi să trag o duşcă, să nu-l scriu nici ca Fuego, nici ca Hruşcă. M-am gândit, stând pe canapea, să dau la gioale, nici prea tare, nici prea moale şi-am luat la ţintă nişte inculpaţi, nici liberi, nici condamnaţi, ăi de-i doare de DNA şi DIICOT, nici în fund şi nici în cot. Nişte politruci nu fite-cine, nici cu case multe, nici puţine dar, cu conturi pline de „furnici” având nici salarii mari, nici mici, de nu pot justifica cu anii, nici prestaţia, nici banii. Nebăgaţi în seamă nici de tată, nici de mamă. ne-au furat de-mi vine să mă-nchin, nici mai mult, nici mai puţin. Pentru ei am o urare, nici prea mică, nici prea mare. Adunaţi ciorchine, nici prea multe, nici puţine să petreceţi la răcoare în cantina minunată. nici murdară nici curată şi să vă uraţi în parte, după fapte şi păcate, nici prea prea, nici foarte foarte: „La mulţi ani!”