Ce mai pot să spun?!

Posted: Decembrie 17, 2014 in Scrierile mele

Ce mai pot să spun?! M-a cutremurat accidentul de pe Siutghiol dar şi mai tare m-au cutremurat autorităţile. Am auzit-o pe purtatoarea de cuvânt al ministrului Oprea. A început cu caracteristicile lacului: lungime, lăţime, adâncime, temperatură şi ce s-a omis, ca să avem un tablou complet: densitatea, greutatea specifică, fauna, flora că despre natura fundului s-a spus. Apoi ne-a prezentat acţiunile, pe ore şi minute (au lipsit secundele de care oamenii aceia aveau nevoie). Cum s-au adunat comandamente: la mal, la primărie şi la minister; cât de bine s-a acţionat conform regulamenelor şi planurilor; că motorul de la barcă nu pornea la cheie ci la sfoară (cheie n-avea dar nu ne-a spus dacă avea sfoară din cânepă, bumbac sau sintetică, daca avea sau nu avea). Cu tristeţe în suflet pentru cei ce au pierit, ce mai pot sa spun?! Prin declaraţia ministerului s-a întărit, pentru a câta oară, vorba românească: „Operaţia a reuşit dar pacientul este mort”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s