„Puie Monta”

Posted: Decembrie 20, 2014 in Scrierile mele

De bine, de rău, Ponta a renunţat la doctorat şi „Dincolo de bine şi de rău” m-am gândit la filozofia lui Nietzsche, prin comparaţie cu filozofia lui Ponta şi la nişte legi matematice, prin comparaţie cu filozofia lui Pop şi chiar a „Abramburicăi”, miniştri care s-au dat peste cap pentru al salva de plagiat pe tovarăşul lor de „breaslă”. Fi-le-ar breasla lor a dracului! Cum pot fi atât de josnici, ambi profesori, să nu recunoască un furt intelectual. Pop ne tot aminteşte de legea lui Arhimede şi sunt convins că habar n-are cum se preda această lege în facultate şi dacă-l întrebi, nu cred că ştie la ce materie. Îi spun eu, la Mecanica fluidelor în subcapitolul „Acţiunea fluidelor în repaus pe suprafeţe curbe închise” unde, sfârşitul demonstraţiei se încheie cu propoziţia „Aceasta este legea lui Arhimede”. Toţi, şi mai ales Ponta, ne spun că pe vremea când şi-a scris teza de doctorat nu era regula cu citarea autorului. Există în matematică o metodă simplă de rezolvare a acestei probleme, metoda reducerii la absurd. Să presupunem că ei au dreptate şi nu exista metoda cu ghilimele şi citarea autorului de drept. Exista, în schimb, regula bunului simţ. Nu trebuie să fi doctor în drept să-ţi dai seama că Ponta a plagiat, copiind zeci de pagini fără a cita adevăratul autor. Degeaba l-a trecut în bibliografie (aşa cum a încercat să ne demonstreze. Prea ne crede proşti!) dacă cel „citat” nu se regăseşte în lucrare. Este regula bunului simt care-i lipseşte cu desăvârşire. N-are! Nici chiar acum când renunţă la titlul luat prin fraudă cu ajutorul celui mai mare borfaş, ajuns ulterior în puşcărie. Ruşine! Vorba lui Nietzsche „Cum? Acesta-i un om mare? In el, eu văd doar pe comediantul propriilor sale idealuri.” De bine, de rău, Ponta a renunţat la doctorat şi „Dincolo de bine şi de rau” am să-l parafrazez pe Nietzsche: nu că m-ar fi minţit şi că eu l-aş fi poreclit „Copy-paste” sau „Pinochio” ci că nu-i voi mai putea, în veci, să-i dau crezare, iată, acesta este motivul pentru care mă cutremur, şi mă întreb, cum dracu’ mai are tupeul de a rămâne la conducerea guvernului. Le dau dreptate celor ce i-au dat, deja, verdictul sub forma: „Puie Monta”!

Comentarii
  1. Gheorghe Boros spune:

    Daca nici acum nu sunteti convinsi de faptul ca TUPEUL CELOR CARE SUNT LA CONDUCEREA TARII ESTE NEMASURAT nu stiu ce te-ar mai putea convinge.Si nu cred ca exista cineva care sa eradicheze acest INCOMENSURABIL TUPEU.Daca pana si iohannis a spus „GHINION”,cuvantul corect era TUPEU(Cum v-ati cumparat 6 case si un profesor ca si dvs.nu poate?Raspuns corect:cu TUPEU).Si deci,dupa un presedinte-jucator avem un presedinte-tupeist.Si multi vor lua exemplu de la el si prostimea se va minuna cum cresc averile lor ca Fat-Frumos din poveste(de mandatele sunt numai de 4-5 ani)Si fiindca vine Craciunul si Anul Nou 2015 sa auzim de bine ca de rau mai este loc mult.

  2. Noni spune:

    De data aceasta, spre deziluzia tuturor, un comentariu fără umor…
    Sincer, eu, dacă aş fi mers la vot, l-aş fi ştampilat pe Ponta, pentru un simplu motiv-DEFINITIV:
    mi-a dat înapoi milioanele furate din pensie de Băsescu, Boc, Blaga etc.
    Altceva, nimic nu mă interesează. Pentru mine politica e doar sursă de inspiraţie în umor.
    Poa’ s-ajungă şi Fernando de la Caransebeş preşedinte, mie să nu mi se ia drepturile!

    Legat de plagiat, n-aş înfiera cu atâta ură. N-a pus textele între ghlimele, nu i-a citat pe cei
    din care a citat etc. E o lucrare capitală? Afectează pe cineva? A fost o găselniţă băsistă
    de a-l discredita, la care mulţi s-au ofuscat, nevoie mare.
    90 % din TOATE lucrările de doctorat, ale noastre, de diplomă, de absolvire, de masterat
    şi de orice altceva, sunt făcute din alte cărţi. Spuneţi, o lucrare 100% originală
    ar face noi legi în juridic, în fizică, matematică, chimie, şi oricare alt domeniu?
    Toţi, dar ASOLUT TOŢI, reiau din ce s-a scris şi adaugă DOAR păreri, opinii, iniţiative personale.
    Eu, mi-aduc aminte am avut lucrare de diplomă despre aruncătorul de 82 mm.
    Făceam unul nou, de 89 mm? La ziaristică, am avut ca temă influenţarea cititorilor.
    Am preluat din zeci de cărţi. Cu sau fără ghilimele.
    Cei ce citesc acest comentariu, să scrie aici că n-au preluat 70 % din alte cărţi.
    Sigur, Ponta e de condamnat. Ca noi, toţi.
    Rog autorul textului din site să nu dea „like”, dar nici să se supere pe mine.
    Cu scuze!
    P.S. Comentariu îl postez dar aici.

    • focu grig spune:

      Domnule,esti inconsevent inafirmatii.Se vede de la o posta ca esti un egoist interesandu-te numai ce te afecteaza,fara a avea in vedere in ce lume traim.In legatura cu afirmatiile legate de perfectionarea profesionala(diploma,masterat,doctorat) se vede si aici egoismul si nu cunosti acest proces (cu toate ca ai absolvit o institutie militara care avea recunoscute unele examene din civilie).Iubeste-i in continuare pe Ponta si acolitii lui.Pana cand mai rabdam???

    • aronpetru spune:

      Noni !
      N-a fost nicio deziluzie. Ai dreptate „cărţile din cărti se fac” şi tezele de doctorat au termene de comparaţii cu cărţi sau alte teze la care se adaugă o contribuţie personală, dacă există, (chiar de renumeşti oraşul Băicoi – Măidragă) dacă nu, nu este teza ci o lecţie. Dacă citeai mai atent postarea observai că nu m-am referit la continut ci la regula de bun simţ, de a nu fura zeci de pagini din lucrarea sau scrierea altuia fără a specifica autorul şi astfel cititorul să creadă ca cele scrise au fost o emanaţie a gândirii tale. Asta este condamnabil. Vorba lui Chaplin dupa o prestaţie muzicală: „Nu pot să cânt deloc. L-am imitat doar pe Carusso”-
      No offence.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s