SOS…Salvaţi învăţământul!

Ieri am dat un test la Mecanica fluidelor şi i-am întrebat pe studenţi cum ţi l-ar dori:
-Ca-n viaţă sau ca la şcoală?
-Explicaţi-ne! I-am auzit exclamând.
-Presupun că şeful vostru v-a dat să rezolvaţi o problemă într-un anumit termen. Nu-l interesează cum. Deci, puteţi reveni la birou, puteţi lua legatura cu NASA, să accesaţi, pe net, toate siturile de specialitate, să vă uitaţi pe notiţele din facultate, să mergeşi la biblioteca comunală sau municipală. Chiar să sunaţi un prieten. La termenul scadent trebuie să aveţi problema rezolvată. Degeaba îi veţi spune şefului: „Ştiţi v-am măturat curtea, v-am făcut ghetele, v-am luat toate scamele de pe haine. Am rezolvat, totuşi, ceva!”. Nu, problema dată nu e rezolvată. Cum se dau testele la şcoala? Cred ca stiti. Cum preferaţi?
-Ca-n viaţă!… au exclamat.
-In aceste condiţii nu există decât două note, zece sau patru, adică, rezolvi problema sau nu. Deci, măturat curtea, făcut ghetele şi luat scamele, nu ţin!
S-au acceptat condiţiile şi am pus problema pe tablă. Pe o scară de la unu la zece, problema era de unu, ridicol de simplă. Un student trecut corect prin şcoala ar fi rezolvat-o în maxim cinci minte. Problema necesita doar cunoştinte elementare. Le-am acordat o oră în condiţiile „ca-n viaţă”.
La terminarea orei, fără să mă uit pe lucrări, le-am arătat, în cinci minute, cu explicaţii cu tot, soluţia problemei şi i-am întrebat:
-Cine a făcut aşa (altă soluţie nu era) să-mi arate lucrarea.
In sala de curs s-a aşternut tăcerea. Nu se mai auzea decât „clipocitul” celor ce dădeau mărunt din buze.