Jurnalul unui rebel

Posted: Ianuarie 26, 2015 in Scrierile mele

Partea a I-a

Ianuarie 2012. Normal, e iarnă. Stau la masă şi scriu. Iau litere şi le pun în cuvinte pe care le descânt. Le aşez în rânduri, ca-n nişte straturi în care am de gând să plantez flori pe care vi le ofer, să vă desfete.
E iarnă şi de felul meu sunt cam distrat, uit mereu unde-am parcat maşina. Azi dimineaţă am ieşit mai devreme din casă, ninsese toată noaptea şi ca să n-am suprize m-am gândit bine, îmboldit de nevastă, să iau cu mine o lopată, că-l văzusem şi pe premier, undeva pe centură, cum dădea la lopată ca pe vremea când purta o curea lată şi m-a impresionat de câte maşini a scos din zapadă în cele câteva minute câte-a stat în stradă. A plecat foarte mulţumit după un ceai îndulcit şi fierbinte care l-a-ncălzit până şi la minte.
Mă întorc la mine pe stradă. M-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta, numai zapadă. Căutându-mi disperat maşina, prima de care-am dat era o camionetă şi m-am bucurat. Mi-am amintit. Aseară când am parcat eram cam ofuscat că locul meu fusese ocupat. Am dat la zapadă pân-am transpirat şi în sfârşit pot să vă spun că n-am reuşit. Am dat telefon la serviciu şi le-am spus că sunt transpirat şi luat de frisoane, am pus pe mine cinci paltoane ca să-mi treacă, măcar oleacă, frigul ce l-am tras afară şi arăt ca o gaină bolnavă de gripă aviară.
E vreme de stat în casă cu o ţuică fiartă pe masă, să uităm de criză, de alte impuneri precum o acciză şi să uităm de necazuri. Aşa mi-am adus aminte de iarna lui ’54. Sunt braşovean şi iarna era cel mai frumos anotimp.Terenurile de handbal, în aer liber, erau transformate în patinoare iar dealurile din împrejurimi ne ofereau pârtiile de schi. Nu se statea la coada la teleschiuri. Nu erau.Urcam dealul cu schiurile pe umăr. Nu ne deranja.
Aveam aproape nouă ani. Îmi aduc aminte ca şi-acum când, într-o dimineaţă, mama m-a rugat să merg după lapte. Locuiam pe strada lui Ţuţuianu, aşa-l chema pe proprietarul caselor. Parte din averea lui erau casele de pe strada Ion Slavici din Braşov. Scăpată de furia lui Ceauşescu strada a rămas dar, e înconjurată de blocuri mari şi greu mai recunoşti locul copilăriei. Lipsesc maidanele, ruşii au plecat, cazematele dărâmate şi nu se mai aud exerciţiile lor cu alergări pe străzi si nici focurile de armă cu gloanţe oarbe, iar la ferestre copiii cu nasurile turtite urmărind spectacolul, acum sunt mari sau nu mai sunt.
Casele erau construite pe acelaşi „calapod” cu demisol. Noi locuiam sus şi ca să ajung la intrare urcam vreo zece trepte din piatră. De la acele trepte mi se trage problema cu dintele din faţă. Aveam o colegă de clasă din vecini, cu ciupituri de vărsat pe care eu le vedea gropiţe. O plăceam. Un copil din vecini a bruscat-o şi eu l-am pocnit. Când a apărut fratele său, mai mare, am fugit cu fata, am urcat scările şi întocându-mă să-i fac un sâc, am dat cu capul de piatra aruncată spre mine. M-am trezit la spital. Căzusem pe scări şi unul din cei doi dinţi din faţă s-a spart. L-am înlocuit de vreo două ori, ultimul a fost din „faianţa” dar nici de ăla n-am avut noroc c-am căzut în bot şi l-am spart. M-a sunat soţia tocmai când mă oblojeam şi i-am spus că mi-am spart chiuveta. Râde şi-acum când îşi aduce aminte. La re-refacerea dintelui doctoriţa mi-a recomandat să-l protejez. I-am răspuns că nu va fi nicio problemă, cum ajung acasă am să-i fac o husă.
O singură casă de pe strada aceia nu era a lui Ţuţuianu, era a unui particular care creştea animale. Curtea era păzită de un căne rău, şi-n lanţ fiind, îţi dădea fiori de felul cum se zbătea să te prindă, măcar de picior. La el eram abonaţi pentru lapte.
Am ieşit cu oala de lapte. N-am putut să fac niciun pas era numai zăpadă, casele nu mai aveau demisoluri, parcă erau făcute pentru pitici, adică pentru noi ăia mici. Mi-am luat gândul de la vaca vecinului, m-am întors sfios şi i-am spus mamei că atâta zăpadă n-am văzut de când m-a făcut. Cred că era duminica, tata era acasă şi s-a mobilizat cu mama, a ieşit cu lopata la curăţat zăpada, să-i scoată pe cei din demisol care erau blocaţi în casă şi nu mai puteau să iasă. A început o forfotă mare pe stradă, toţi ieşiseră la zăpada şi până seara strada era un labirint , transformat apoi, de noi, în loc de joacă.
Nu existau mijloace de informaţii. Aveam un difuzor, un fel de cutie ca de colivie pentr-o păsărică nu mai mare decât o rândunică, care-avea o limbă cu care reglai sonorul şi l-a care ascultam piese de teatru, îmi plăceau şi nu ştiu de ce, acum îmi vine-n minte o piesă la care-am plâns. „Zăpadă-n toiul verii” se numea.
Astazi, avem la dispoziţie toate mijloacele de informaţii. E suficient să deschizi televizorul. Unora le place să-i zică „sticlă” şi afli tot ce se întâmplă pe o „rază” egală cu raza pământului. Cel mai des vezi politicieni. Mă uit la ei şi mă crucesc cum gândesc. Mă-ntreb ce şcoli au, câte clase au trecut, câţi de patru au avut si dacă au fost la meditaţii măcar de-alea în spirală. Parcă-l văd şi-acum pe ăla, în FSN, ce-şi făcuse partid cu măsa şi-o mătuşă ce stătea cu ei, uşă în uşă, când a fost întrebat de meserie, s-a deşirat din scaun cât era lung şi cu ochii pe sus de uitase unde-a ajuns, cu o faţă de om luminat şi-nvăţat…de măsa acasă, ce repetase, de-aproape căpiase, în faţa oglinzii ce avea de spus, scoţând din puţul gândirii măselei de minte doar patru cuvinte „De azi sunt politician”. Două zile m-am tratat cu triferment. Mă balonasem de atâta râs. Mi-amintesc şi de poetul care arunca cu sare pe foc de ieşeau scântei, mai mare hazul, erau ca nişte artificii ce dădeau o stare de veselie rară, până l-au dat afară, sau a plecat el, nu contează, mi-a plăcut cum rimează.
De-aş avea televiziune aş face o emisiune, un fel de „Serviciul român în politică”, să nu vă gândiţi la critică ci cu episoade reale de la şedinţele FSN pân-la PDL. Vă promit distracţie mare, iar în loc de reclame il rog pe Bendeac să vă spună glume de la Bac. Va avea un “reiting” de invidiat, chiar sută la sută, de-o să plângă Antenele şi o sa oblig OTV s-anunţe în disperare, din lipsă de audienţă, c-a găsit-o pe Elodia pe spate şi cu faţa-n jos de supărare şi cum o duce Cioacă la-nchisoarea de maximă siguranţă dotată c-o clanţă.
Deschid televizorul. Pe „sticlă”, Ponta, unul dintre şefii opoziţiei, propune să se voteze alături de putere, în parlament, declararea stării de urgenţă pentru unele zone “inundate” de zăpadă. Crin Antonescu rămane în grevă, cum s-a stabilit. adică undeva la căldurică c-o ţuică de prună pe masă, nu „doi ochi labastri” că-i are de la natură, ci de-aia bună şi fiartă.
La Antene va fi distracţie mare, vin analiştii. Imi place de unul, mare filozof, fost prin multe partide, şef de campanii electorale, şeful unui partid cu nume de copac, nu-mi vine-n cap. Om mare dom’le, a carui nume-mi scapă da-mi stă în guşă. M-aştept chiar să-l roage pe Domnul Preşedinte, care uneori mai plânge, să se-abţină, să nu mai „ninge” că ne ajunge.

Comentarii
  1. Apostol Gheorghe spune:

    Imi place !

    • GP spune:

      Aroane-Rebelule,
      Cumva m-ai impresinat, desi am citit doar primele cateva randuri…
      Precis revin si citesc TOT.
      Raspunsul meu, sek, ad-hoc este in spiritul celor ce le comentam,
      atunci cand suntem Vivo..

      Din pacate … pt mine aceasta ocazie / placere esre, obiecviv, Rara
      Stiu precis ca ma / ne vom revansa !
      Cu drag si pretuire (pt scrierile tale dar nu numai)
      G.P.

  2. naramza02 spune:

    Imi place,Doamne ce-mi place!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s