Arhivă pentru ianuarie, 2015

Jurnalul unui rebel

Posted: ianuarie 25, 2015 in Scrierile mele

JURNALUL UNUI REBEL

Cuvant inainte
La fiecare sfârşit de an mă trezesc, parcă, dintr-un somn adânc, o letargie şi mă gândesc cu nostalgie la cei ce s-au scurs. Acum, când mă apropii de un „asfinţit” îi simt cum trec de parcă ieri ar fi fost Anul Nou al anului trecut.
Incă din primele zile, abia născut, mama mi-a spus că eram tăcut. Ce ar fi vrut? Să-i recit din Eminescu ?! Abia cand am mai crescut am auzit-o scuzându-se la un vecin mai cătrănit „aşa e el,… mai zăpăcit!” Asta m-a ajutat în viaţă să n-o iau pe arătură din orice „izbitură”.
M-am uitat pe net şi am dat timpul înapoi. A fost exact aşa cum m-am aşteptat. M-am născut într-o zi de vineri şi nu joi, cum le place unora să spună, „joia ar fi ziua cea mai bună”. Era ora prânzului, medicii la masă şi venirea mea pe lume a fost asistată de o moaşă. Deci, nu barza m-a adus cadou, cu fundă roz, ca pe un bibelou şi pus undeva, pe prag, ca tata să se împiedice de mine, cât pe-aci să dea în nas şi să leşine ca apoi, să mă ia în braţe cu drag. La laptele mamei am fost primul abonat pe care mi l-am adjudecat până la înţărcat. La Biserică am fost dus doar pentru botezare, fapt dovedit când m-am făcut mare.
Din spusele mamei, am învățat să deosebesc răul de bine de la prima „socializare” (tata, își găsea, întodeauna, ceva mai bun de făcut). Când plângeam, era de rău, o avertizam că ceva nu este în regulă cu mine. Neuroni-mi încolţiseră în cutia craniană şi ştiam totul despre colicii intestinali. Râgâiam cu plăcere dup-un sân de lapte şi adormeam liniştit,…era de bine.
Primul cerc de prieteni l-am făcut cu compasul. Eram copii, aproape la fel, şi buni şi răi,… şi cuminţi şi zburdalnici, veniţi pe lume în 46, imediat după război, pe timp de foamete. Fără vreo perspectivă şi îngrijoraţi de ziua de mâine, parinţii, spre bucuria noastră, ne “uitau” ore întregi în stradă, la joacă. Seara, intrat în casă, după ce-i umpleam coşul cu rufe de spălat şi după o baie la lighean mă întreba “Ce năzbâtii ai mai făcut azi?” De minţit nu puteam din cauza roşeţii ce mi-ar fi inundat obrajii, aşa că spuneam adevarul.. Odată, avusesem o altercaţie cu un băiat ce se legase de o fetiţă, cu ciupituri de vărsat pe faţă, pe care eu le vedeam gropiţe. O plăceam. Mamei, i-am spus, în stilul meu, “Băiatul lu’ vecinu m-am întrebat cum arată stelele verzi şi… i le-am arătat” Avea simţul umorului, am scăpat ieftin, ca deobicei, cu o palmă, fină, după ceafă. Eram mic dar, inţelegeam dojana.
In școală am practicat „hoţia”. Hoţia cinstită, furând de la dascăli tot ce era mai bun iar din curtea şcolii şi din stradă am “pescuit”, cu grijă şi fără să risipesc, tot ce avea să mă întărească pentru mai târziu şi să-mi fie învăţătură de minte.
Credeam că toate drumurile duc în acelaşi loc şi tânăr fiind n-aveam astâmpăr deloc. Le-aş fi luat la rând pe toate, să le parcurg până se poate. Mi-am dat seama că nu se poate să le parcurg chiar pe toate. M-am decis să aleg o singura cale, fără să mă iau după anumite puncte cardinale şi iată-mă aproape de capăt, merg din ce in ce mai greu şi şchioapăt. Acum ştiu că toate drumurile duc în acelaşi loc, nu-s zeci, ci numai unul, locul de veci.
Am trecut prin multe locuri de muncă, pe diferite posturi şi în diferite domenii, aşezate frumos, în ordine cronologică într-un CV stufos. Pe toate le-am sfinţit, fără să mă îmbogăţesc şi fără să mă simt înobilat. Acum, când sunt la „sfârşit de drum” mă gândesc să fac ce n-am mai făcut, să scriu, să nu mă găsească moartea… şezând.

SOS…Salvaţi învăţământul!

Posted: ianuarie 22, 2015 in Scrierile mele

Ieri am dat un test la Mecanica fluidelor şi i-am întrebat pe studenţi cum ţi l-ar dori:
-Ca-n viaţă sau ca la şcoală?
-Explicaţi-ne! I-am auzit exclamând.
-Presupun că şeful vostru v-a dat să rezolvaţi o problemă într-un anumit termen. Nu-l interesează cum. Deci, puteţi reveni la birou, puteţi lua legatura cu NASA, să accesaţi, pe net, toate siturile de specialitate, să vă uitaţi pe notiţele din facultate, să mergeşi la biblioteca comunală sau municipală. Chiar să sunaţi un prieten. La termenul scadent trebuie să aveţi problema rezolvată. Degeaba îi veţi spune şefului: „Ştiţi v-am măturat curtea, v-am făcut ghetele, v-am luat toate scamele de pe haine. Am rezolvat, totuşi, ceva!”. Nu, problema dată nu e rezolvată. Cum se dau testele la şcoala? Cred ca stiti. Cum preferaţi?
-Ca-n viaţă!… au exclamat.
-In aceste condiţii nu există decât două note, zece sau patru, adică, rezolvi problema sau nu. Deci, măturat curtea, făcut ghetele şi luat scamele, nu ţin!
S-au acceptat condiţiile şi am pus problema pe tablă. Pe o scară de la unu la zece, problema era de unu, ridicol de simplă. Un student trecut corect prin şcoala ar fi rezolvat-o în maxim cinci minte. Problema necesita doar cunoştinte elementare. Le-am acordat o oră în condiţiile „ca-n viaţă”.
La terminarea orei, fără să mă uit pe lucrări, le-am arătat, în cinci minute, cu explicaţii cu tot, soluţia problemei şi i-am întrebat:
-Cine a făcut aşa (altă soluţie nu era) să-mi arate lucrarea.
In sala de curs s-a aşternut tăcerea. Nu se mai auzea decât „clipocitul” celor ce dădeau mărunt din buze.

Ponta nu e franc.

Posted: ianuarie 17, 2015 in Scrierile mele

Lumea reală nu are nimic de a face cu Isărescu sau cu Ponta. A explodat francul elveţian. Ce poate face Ponta? Nu vă obligă nimeni să mai cumpăraţi ceasurile lor dar, cei imprumutaţi în franci elveţieni cheltuiesc bani în plus pe batiste, să plângă în ele. Totuşi, Ponta ar putea face ceva. A dat o Ordonanţă de Urgenţă, un fel de amnistie, pentru propria persoană, să scape de răspunderea penală a infracţiunii de plagiat, permiţându-i să-şi retragă diploma de doctorat. El e „Voinicul cu doctoratul în mână născut”. Un OUG care, a repus pe tapet furtul intelectual (plagiatul). Mă întreb, dacă pentru el s-a putut da o amnistie de ce nu şi pentru amărâţii împrumutaţi în franci?! O spun cu franchete, pentru că Ponta nu e franc.

Mă duce gândul

Posted: ianuarie 16, 2015 in Scrierile mele

Aud că în jurul unor miniştri sunt persoane cu abilităţi sportive confirmate de forul de specialitate cunoscut ca DNA: aruncări de 3 milioane (pardon 3 puncte) la coşul zilnic; „şpagat”; sărit calul; chiar bune de făcut copii. Deocamdată se „lucrează” la paralele inegale. Sper că se vor egaliza în timp. Faptul că ministri, la controlul „medical”, s-au dovedit „fete mari”, mă duce gândul că, în curând, vom afla: Ponta şi ministri guvernului său erau…sub acoperire.

Lecitina

Posted: ianuarie 12, 2015 in Scrierile mele

Imi aduc aminte de o vorbă a maică-mii, de pe vremea când eram copil şi-l enervasem pe un vecin. Maică-mea s-a scuzat cu „nu vă supăraţi, aşa e el,… mai zăpăcit!” Asta m-a ajutat în viaţă să n-o iau pe arătură din orice „izbitură”. Nu mă enervează întâmplările mărunte iar pe cele mai grave le consider mărunte. Nu pot spune acelaşi lucru despre cei ce mă înconjoară, în fiecare seară (ziua sunt la serviciu) şi fac din ţânşar ditai armăsarul. Cică m-ar fi lăsat memoria şi aş avea nevoie de o doză, chiar supradoză, de lecitină. De ce nu un tonic cardiac precum stricnină? Imi acuză glumele dar, rad cu poftă, mai să se înece dacă au ceva în gură. Aşa s-a întâmplat aseară, cand cu lecitina. O aud pe nevastă-mea: „Tu uiţi de la mână până la gură. Pleci şi nu şti de unde-ai venit sau vi de nu mai şti de unde-ai plecat”. Aşa îmi aduc aminte că mi-ar fi zis. Socrul meu care asista la discuţie a sărit, şi el, pe mine cu un test şi la răspunsul meu, nevastă-mea care bea apă, era să se înece. I-a sărit în ajutor tăica-său cu două palme după ceafă pe care, i le-aşi fi dat şi eu, cu mare plăcere. M-a întrebat: „Spune repede ce ai mâncat aseară!” Să nu mint, am avut un moment de ezitare dar răspunsul meu s-a încadrat într-un termen rezonabil „Dar, de ce te interesează pe tine ce am mâncat aseară?!”