Jurnalul unui rebel

Posted: Februarie 2, 2015 in Scrierile mele

Partea a III-a

Februarie 2012. Lume multă pe stradă. E vreme de mitinguri. Marinarul face şi el ce a învăţat, să provoace vâlvătaie la oraşe şi la sat.
L-am văzut pe Ponta într-un interviu, destul de zglobiu, vorbea ca un prim ministru, iar despre Crin ca de-un preşedinte. Domnilor, încă nu s-a votat şi Crin-ului îi aduc aminte că şi Geoană a fost o noapte preşedinte. Dacă Ponta e mai cu cap, se pare, Crin este confuz, ba în grevă, ba în boicot, de nu mai ştie nici el săracu ce-a declarat când din Parlament a plecat, Parlamentul în care n-a prea stat fiind foarte ocupat să ne consume banii, luaţi de la noi, degeaba, cum îi stă bine unui candidat ajuns acolo pe uşa din dos. Era o chichiţă în lege ce avea să-l delege pe el candidat şi nu pe cel ce-a câştigat. El n-are soluţii. N-am auzit să vină cu-n discurs politic, chiar şi critic, spus cu bun simţ, să plângă cel căruia i se adresează şi să-i fie ruşine cum guvernează.
A căzut Guvernul Boc. A ieşit la „rampă”. Ii mai lipseşte o năframă albă-n vârf de băţ. Elena Udrea nu mai gungureşte ca o turturică, croşetează-n gând botoşei din lână groasă. Mopul l-a uitat acasă. Cel de la interne are-o faţa somnoroasă (multe nopţi pierdute cu oamenii ieşiţi în stradă). De ministrul Invățământului îmi pare rău, la câte greşeli gramaticale a făcut, devenise de tot hazul. Celui de la comunicaţii i s-a înroşit obrazul de sudalmele primite de la ascultaţii pe fir. Ministrul Agriculturii numai că nu ne-a spus, la toamnă veţi culege jir. Tristeţe mare.
S-a stabilit totuşi ceva. Puterea nu doreşte anticipate. Să nu dea vrabia din mână pe cioara de pe gard. A bătut fierul cât-a fost cald şi ca şi cum nici usturoi n-a mâncat şi nici gura nu-i miroase, a făcut o schimbare, că-ncercarea moarte n-are. Au plecat ai noştri, au venit ai noştri, un fel de cui pe cui se scoate, iar noi nu ne putem plânge nici lui mutu, avem răbdările prăjite şi vorba românească, vrei nu vrei bea Grigore agheasmă. Vorba multă sărăcia omului. Fericirea trece prin stomac şi noi…o căutăm cu lumânarea.
După ceva tergiversări, cu unele condiţionări impuse spre rezolvare, de nu, va fi o renunţare la guvernare, nu multe, dar precis oculte, ce se ţin ascunse, azi se prefigurează un nou guvern, aceiași Mărie cu altă pălărie. Cred că toți sunt o apă și-un pământ, un fel de noroi să nu-i spun gunoi. Eu mă simt bine în micul meu orașel unde lumea a ieșit la zăpadă. O scot din curți în stradă. Nu știu cum e la voi dar la noi e zi de scos gunoi.
La investire a venit și Ponta cu cincisprezece condiţii, de bun simţ la o adică şi n-are cine să mă contrazică. Apoi, aseară i-am auzit pe cei din PNL cu alte patru condiţii puse executivului , ca ei să revină la muncă. Eu dacă aş pune o singură condiţie, ce să spun, chiar o zecime sau sutime de condiţie, aşa ca o cârteală nici măcar o mârâială, aș fi dat urgent afară, drept în stradă, ca să nu vă spun şi de alte belele ce m-ar afecta şi ele, cum ar fi salariul, dar nu-mi stă-n caracater să mă plâng. Au venit cu condiţii că vezi doamne ei au mari ambiţii, unele dintre ele sunt şi ale mele. După mine nu-s condiţii ci nişte aberaţii în care nici ei nu cred. O emanaţie crezând că vor face senzaţie, idei scoase din scăfârlii pline de scatii, după o băută urmată de o şedinţă scurtă. Au mai spus că n-am înţeles bine, şi vor reveni la parlament numai când se discută probleme importante, adică majore. Cu alte cuvinte când nu sunt probleme majore, emit ipoteza, ăia de-acolo joacă bambilici, se scarpină de limbrici şi unii se uită pe net, ca să fiu și mai concret, la fetiţe blonde cu multe fiţe, la filme porno de cu giorno, c-am evoluat la capitolul ăsta. Păi dacă-i aşa, de ce nu se-adună o dată pe lună, am face economii, sute de mii, nu i-am mai plăti, decât la orele lucrate, pe job, cum se practică în economia de piaţă. Noi muncim ca să-i plătim. Sunt pe centură. O maşină se chinuie să iasă din zăpadă. E un 4×4. Patru împing dintr-o parte şi patru din cealaltă.
A cuvântat și Crin. In afară de atac la persoană n-am înțeles nimic. Doar un amic mi-a trimis un e-mail spunându-mi „de un astfel de președinte avem nevoie”. Poate a uitat că mai sunt doi ani până la alegeri și în realitatea politică românească se poate întâmpla orice.
Discursul decent al lui Ponta a dat foc la antene (la cele TV mă refer), unde Felix a pus în mişcare tot ce era în stare, sărind cu gura mare la acea cuvântare spunând că e trădare. Mi s-a părut un fanatism grotesc, să nu vă fie cu supărare, eu aşa gândesc. Ce putea să-i zică lui Ungureanu, că-i prost, cum vorbea despre Boc pe care nu-l plăcea deloc, c-a venit cu alte intenţii decât să facă bine? Era la primul pas şi ăla doar de investire. Ce putea să-i zică, că n-are experienţă? Se pare că-s de-o vârstă şi chiar prieteni. Eu nu bag mâna-n foc pentru acest nou guvern dar nici nu pot să nu le dau o şansă. Nu sunt fanatic dar nici apatic la ce se-ntâmplă, de-aia gândesc că acest guvern este între ciocan şi nicovală.
Pe acest Ungureanu care nu-i vrânceanu da-i moldoveanu îl cunosc de când a intrat în politică. Ce-s proşti parlamentarii să nu voteze guvernul? Nu renunță ei la privilegii, chiar și pentru câteva luni, că doar nu-s la strâns căpşuni.
Da, avem un nou guvern! Par tineri şi bine şcoliti, dar tot nu-i bine, după unii, că n-au experienţă si expertiză.
Asta cu experienta si expertiza m-a pus pe ganduri. La noi, aproape în orice domeniu și mai cu seamă în politică, înzestratul cu experiență, având și expertiză este omul care poate aduce „ploaia”, pe când șefilor le place liniștea, nu DIICOT, nu DNA. Funcție de poziție și de situație sunt angajați experți și „experți”.
Imi aduc aminte de câteva situații. Spre exemplu apare un caz ce trebuie anchetat (analizat) și se angajează/desemnează un expert. Aici intervine șeful care-și alege „expertul” ca ancheta sau analiza să iasă cum vrea el. Așa sunt interesele, să dea bine la proces, să bage pumnu-n gura celor care nu-s experţi deşi l-ar putea scoate din situaţie, cu argumentaţie. Îl văd pe domn’ ministru Igaş, de la Interne, pe media, cum se plânge, că oamenii lui fură de prin bătătură, benzină şi motorină iar, liderul de sindicat îl acuză, c-ar putea abuza de funcţie să-şi apare “oastea” de furtişaguri pentru alambicuri şi alte nimicuri acum, când li se dau firmituri numite salarii, e drept derizorii ce i-au dus în pragul disperării…să mai scoat-un ban şi de la volan.
Pe când eram şef la mecanizare, într-o intreprindere mare, mi s-a cerut o situaţie, fără agitaţie şi cu oarece aproximaţie despre consumul de benzină şi de motorină la maşinile din dotare, toate foarte atrăgătoare, spunandu-mi-se să iau câteva la întâmplare. Nu eram un expert în maşini şi în consumuri dar ştiam să citesc un kilometraj şi să-l compar, simplu, fără un efort prea mare cu cele scrise şi transcrise în manuscrise şi aşezate-ntr-un dosar de contabilitate. Ce-am găsit? La o singură maşină, fraudă de peste cinci sute de milioane lei vechi, produsă în câteva luni, deci nu multe, atât cât să tresalte spirite. Ce s-a întâmplat este simplu de relatat…el, un șef, cel cu frauda, lucrează tot acolo.
Asta mi-a amintit de o chestie mai veche, contrarie, pe vremea când mă ocupam de scafandrerie, o meserie grea, riscantă dar frumoasă, ca o aventură, care pe lângă bucurii şi satisfacţii mai poate aduce şi tristeţi, când unul dintre colegi işi pierde viaţa, prilej de plânsete pentru cei apropiaţi şi de panică pentru cei implicaţi, urmând ancheta. Deşi eram considerat, de mulţi, ca un expert, ştiind tot ce-n seamnă să te “rişti” sub apă, nu am fost numit niciodată într-o comisie de expertiză, ci eram consultat, pe la colţuri, să mi se citească pulsul, să-şi facă o impresie, c-aveau o obsesie, şi-un dosar “beton” prezentat la expertiză pentru analiză. Dupa ce se obţinea, cu confort, o vină pe mort, urma o altă analiză, internă, unde cum toţi se aşteptau, mereu, urma s-o prezint eu. Am luat dosarul “beton” şi l-am făcut “chirpici”, un fel de balegă de cal amestecată cu paie, ce la ploaie se inmoaie şi le-am dărâmant “şandramaua”…na beleaua… făcând vinovat şeful, că nu l-a antrenat şi a murit într-o apă până-n brâu folosind un aparat, pe care dacă nu-l cunoşti, te omoară şi pe uscat. Ce-a urmat? E simplu de relatat. A venit “revoluţia” şi s-a făcut dreptate. „El”, imobilizat într-un pat de scânduri, cu mult timp de gânduri, n-a fost mutat. „Șeful”, avansat discret prin decret, ataşat pe profil, undeva în vest, loc mai celest. „Eu”, am părăsit sistemul, abătut şi c-o durere ce-o simt şi-acuma în șezut.
Aștept primăvara. Soarele în suflet am să-l picur.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s