Jurnalul unui rebel

Posted: Martie 10, 2015 in Scrierile mele

Partea a VII-a

Mai 2012. Îmi simt viaţa în pericol, îmbătrânind înainte de termen, în lupta mea cu tristeţea ce mi-a inundat sufletul, locul în care îmi ascund toate necazurile. Am obosit văzând atâta tristeţe în jur. Am televizor în fiecare cameră și indiferent pe care-l deschid dau peste „terorismul politic”. Numai acolo unde stau pe “tron” am linişte, dar şi acolo îmi aduc aminte,…tot cu tristeţe, ca după “primul aşezat”. Parcă o aud pe mama spunându-i tatii, “a făcut, mânca-l-ar mama”.
Lumea parcă-i împărţită-n două de-o şosea, fără semne indicatoare ca să treci de ea. Pe partea mea e rea, pe cealaltă e bună. Am să merg la zoo, imprumut o zebră și-am să trec călare pe ea că pe zebră-i permis. Mi-ar fi plăcut să fie o intersecție, așa ca o răscruce, să pot să-mi aleg calea. Scriind, îmi vine-n minte un episod, când m-am îmbătat din nu ştiu ce motive. Eram tânăr şi nu trebuia să le caut mult. Ăsta-i şi motivul pentru care nu mai ţin minte de ce m-am îmbătat şi ce anume trebuia să uit. Intors acasă, cu ochi buimaci, am intrat în curte. Era întuneric, nu nimeream casa şi-am dat cu capul de sârma de rufe, un fel de răscruce. M-am ghidat pe ea, că ştiam unde era legată şi mi-am zis că mi-a pus Dumnezeu mâna-n cap, cu gând să m-ajute, să ajung mai iute în casă, unde eram aşteptat de nevastă, dar am greşit sensul, c-aşa-i în viaţă mersul şi cum nu e greu de ghicit, am acuzat o “durere” de miocard când am dat cu capul de gard.
Se spune că cine se scoală de dimineață…M-am sculat. Imediat după revoluţie când s-a dat drumul la capitalism. Cum unde? Liber pe stradă, umbla buimac iar eu n-aveam ce să fac, mă gândeam să-l iau de coarne. De coadă ar fi fost mai bine, că de dădea să-mpungă aveam mai multe şanse de scăpare. Unde au găsit capitalismul ăsta? Nu știu. Când mă gândesc la el mă doare că n-am reuşit o abordare corespunzătoare. Importat de-afară, de securisti, de cei din comert exterior, de jmecheri cu relaţii şi aşa zis întreprinzători autohtoni, ce-au inventat căpuşa, aciuită sub pălaria mare a firmelor de stat, capitalismul le-a venit ca o mănuşă. Nu trebuia ştiinţă mare, doar relaţia cu care să împarţi raţia. Să trăiască bugetul că el le-a oferit buzunare pline cu parale, scaune electorale şi alte privilegii, unele-n afara legii, că nu prea era şi când a apărut au făcut-o cu portiţe, ca nişte bariere pentru “proşti”.
Eu și cu alți doi colegi, am făcut o firmă, încă din ’90, cu gând să punem de-o consultanţă. Idei aveam, şcoliţi eram…cunoştinţele ne lipseau. S-a dovedit ulterior că dacă n-ai cunoştinţe undeva pe sus, te-ai dus şi dai faliment din start. Poţi să oferi servicii de cea mai bună calitate că n-ai parte decât de promisiuni deşarte,…mai încercaţi şi la anul că acum ciolanu-i luat de-o căpuşă cea scăpat pe sub uşă. Toţi ştiau cum a intrat, câţi bani a dat si cât a luat, așa era, se mergea pe blat, v-o spune un om umblat. Am renunţat, dar m-am ales cu ceva. O maşină de scris, nemţească, intrată-n ţară cu capitalismul de-afară.
Un an mai târziu, alţi vreo câţiva colegi, m-au convins să facem o firmă de producţie, c-aveau ei o ambiţie să-şi aducă aportul, mărindu-le şi lor confortul, la bugetul de stat şi ca şi cum n-am fi avut altceva mai bun de făcut, am luat un împrumut de la Banca Agricolă, c-aveau ei o relaţie la Vin-Alcool. Să nu credeţi că ne-am gândit să dăm ocol unui teren şi să plantăm viţă de vie, de-aia de soi, nu era de noi. Relaţia era la ambalaje, acolo unde vinul se turna în sticle. Aveau nevoie de căpăcele de plastic să astupe gâtul de la sticla de vin, cunoscuta “Corabioară” ce-o sorbeam în fiecare vară pe terase sau prin case, după mese, mai ales cu peşte. Ca să n-o lungesc am făcut un atelier bengos în care-am instalat o presă pentru plastice, făcută pe genunchi de un unchi al unui acţionar mai tânăr. La recepţia finală, matriţa meşteşugit făcută, scotea doisprezece dopuri din care trei cu pete, patru incomplete, două erau creţe, doar una, hop, ne-a zâmbit ca dop. După o lună de muncă am strâns un sac, cam cât unul de ciment, cu „doape”, şi-am devenit conştient că drumul ales, e un drum lunar la Bancă să plătesc cota mea de împrumut.
Dopurile se primeau la kilogram si dacă nu mai găsiţi “Corabioară” pe piaţă, să ştiţi că mare parte din contribuţie am avut-o noi, aruncat-am dopurile la gunoi.
Se pare ca n-am ‚gestionat” bine situația. Cuvântul „gestionat” l-am imprumutat…îl aud tot mai des pe posturile TV. Până şi guvernul gestionează, zice el, bine, orice situaţie actuală şi alte evenimente tratate ca nişte accidente, că el n-are nici-o vină, muncește fără hodină pentru a ne scoate basma curată dintr-o situaţie de criză, şi ne mai trântește câte-o acciză.
Dacă mă gândesc mai bine cuvântul “gestioanează” se bazează mai de grabă pe legea pentru gestionari cu condiţionari de acces la gestiune, cu o garanţie. Li se opreşte din leafă, în rate, o sumă de bani, ca patronii, în caz de furt şi neglijenţă să acopere gaura din gestiune, ca o sancţiune. La parlament e altfel. Când puterea pune de-un furtişag, opoziţia care se simte şi ea furată de-un câstig, cât de mic, măcar de un covrig, că trece mandatul şi au pierdut aranjamentul stabilit la alegeri, cu clienul ce i-a sponsorizat, pune de-o moțiune, mai mult să se afle-n treabă, c-ar da bine pentru naţiune, dar cu mult amuzament pentru putere care n-o votează şi îi sfidează.
In atare situaţie aş fi curios, câţi ar mai alerga dup-un ciolan de ros la putere. Aş vrea să văz,… mai vrei calule ovăz.
Se spune că cine se scoală de dimineață…Ponta s-a sculat și a ajuns în America. Cum la pomul laudat nu mergi cu sacul îi ei pe Dobriţoiu şi Corlăţean. Până şi Vanghelie, când sa-ntors din vizita protocolară făcută-n America, s-a lăudat, în stilul lui, cu cine-a fost, cu cine s-a-ntâlnit şi ce-a gungurit invăţând chiar trei cuvinte în limba lor “I love you” spuse cu mare plăcere pe post. Vizita lui Ponta în America e mare secret. Să derulăm evenimente în minte, cam cum s-au petrecut şi dacă n-a fost aşa ne cerem scuze că nu-s acuze ci simple supoziţii asupra activitaţii desfăşurate cu mare abilitate într-o vizită protocolară cum n-a mai fost alta de la Vangelie încoace.
La aeroport au fost întâmpinaţi de doi politişti şi-un vameş ce i-au luat la-ntrebări şi la puricat cum se face mai nou de teama teroriştilor. Paşapoartele diplomatice nu-i mai dau, demult, pe spate pe apărătorii ordinii mondiale şi nici afirmaţia c-ar veni din partidul cotat cu ca cel mai sus în sondaje şi ei sunt acele personaje ce-l conduc.
S-au cazat unde s-au cazat si bine-au făcut c-au tăcut, c-ar fi aflat românii din zonă şi-ar fi fost vizitaţi să mai afle ce e în țară şi apoi i-ar fi rugat să le ducă pachete cu câte ceva la rudele rămase sau chiar la copii, mai şti!
Prima vizită, la cel mai înalt nivel a avut loc în camera lui Corlăţean, care stătea cu un etaj mai sus. Intâlniri mai multe, la acelaşi nivel au fost cu Dobriţoiu.Stăteau pe acelaşi palier.
S-au mai întâlnit cu personaje bine cunoscute în lumea întreagă şi a căror reputaţie nu poate fi contestată că n-ar fi adevarată, chiar la Disney Land, cu Donald Duck, Mickey Mouse şi Goofy. Au evitat-o pe Alba ca Zăpada, fiind inconjurată de şapte pitici, ce le aminteau de Boc.
Fiind foarte aglomeraţi cu protocoale abia au avut timp să alerge la un butic mic să cumpere nişte suveniruri la soţii şi la copii. Am auzit ca românii din America au insomnii de când au aflat de cei trei crai de la răsărit. Au plecat şi nu i-au întâlnit.
Cine se scloală de dimineață…La Antonescu nu este cazul. Ochii lui, care se văd mai rar se uită…pe gaura cheii. La un post „păcătos” a fost prezentat fundul gol al lui Boc. Antonescu a intrat și el, în direct, crezând că prin „gaura” aia se vede Palatul Cotroceni. El a lansat revoluţia bunului simţ în politică şi pentru ca să nu se dezică, chiuleşte şi doarme, pe unde apucă. De-i vremea bună de e rea doarme cât vrea, iar găinarii îl caută de ouă, simt ei că le cloceşte ceva.

Comentarii
  1. Noni spune:

    Aţi pornit frumos, dar v-aţi afundat – final – în politică. Nu că n-aţi avea aplomb, spiritualitate şi opinii interesante, dar, din titlu, pornit-aţi cu un jurnal al dvs. Scrierea văd că-i de acum trei ani. Deja cartea dvs. ar ajunge, azi, la 1000 de pagini. Când ajunge la Ovidiu Dunăreanu, la editura Ex-Ponto, tipografia Infcon? Tre’, neapărat, să vă dau un brânci! Spre publicare, evident, chiar ghidaţi de sârma aia de rufe…Primăvara asta nu scăpaţi de mine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s