Jurnalul unui rebel

Posted: Martie 18, 2015 in Scrierile mele

Partea a X-a

Tot iunie, tot 2012. Avem, de o lună, un nou Guvern și imi propusesem să îngrop pentru un timp „securea” războiului purtat dar, mi-am adus aminte de foștii și de Ungureanu. Parcă o văd pe Elena în palatul unde curgea mierea cum plânge și suspină că partidul ei iubit a pierdut guvernul. Nu mai au venit. Numai Boc și Băse o îmbărbătează „Nu te teme nr revenim pan’ la bobotează” și, cum îi este obiceiul, Băse-i spune-n șagă „Nu mai plânge că faci riduri, dragă!”.
Cum să nu îngropi „securea” răzbloiului dupa ce ai citit programul lui Ponta? Aseară am tras o beție cruntă după ce am citit unul din puncte, dictat probabil de Ilici: „Repararea inechităţilor sociale”. M-am îndrumat spre cămara aproape goală apoi, am ieșit în curte unde plantasem arborele „ginecologic” (cum ar spune Vanghelie), l-am scuturat până i-au căzut toate frunzele. N-am nicio matușă Tamara. Am revenit în cămară de unde-am extras, dintr-un raft, o sticlă de vin, cu gând să mă fac praf, că numai bine băut poţi înţelege ideea lui Ponta. Dacă dau timpul înapoi, securiştii şi comuniştii ce ne-au condus pe vremea lui „nea”, erau la revoluţie, în bloc-starturi, motoarele turate la maximum, au luat avânt, ne-au minţit şi i-am votat pe rând şi s-au pus pe furat. Noi, „inechitaţii”, cred că am fost şi am rămas într-o bujie şi acum vrea Ponta să ne bage-n service pentru reparaţie.
M-am tot gândit cum va face el, Ponta, „repararea” asta şi-mi mai turnam din sticla cu vin ca să nu mă-nchin. Să ia de la bogaţi? Nu poate. E ca şi cum l-ar lăsa pe Năstase fără ouă, pe Felix fără antene si alte cele, pe Crin într-un somn deplin, ca să nu mai vorbesc de ceilalţi. Ar trebui s-o lungesc cam mult, dar ceea ce este culmea, mulţi dintre ei, care se dau mari, au fost şi sunt bugetari. Logica mea, stropită cu vin, acum când abia mă mai ţin, mă linişteşte puţin. Stiu că Ponta şi-a asumat ideea şi-o va rezolva când se va instala într-un palat fermecat şi va avea în birou un acvariu şi-n el un peştişor auriu şi lampa lui Ilici, pardon, Aladin. Vrea să ne-mbogăţească pe noi. Va încrucişa bogaţii cu săracii, dupa modelul maşinilor hibride pe care şi le doreşte la toate instituţiile statului, să nu ne polueze, să traim mult, măcar atâta cât s-apucăm repararea „inechităţii”, că dup-aia Dumnezeu cu mila.
Tocmai când mă bucuram mai tare, de atare constatare şi de această reparare, mi-a apărut în faţă, a mea nevastă. O vedeam în ceaţă şi mi-a trebuit ceva timp să-mi dau seama că e ea. Am recunoscut-o dupa privirea aceia care-mi aminteşte de toate necazurile.Am început c-un hâc, sau sâc, cam aşa ceva „Draga mea, vom fi bogaţi. Intrăm într-un program de reparaţii. Se deschide-un service special, unul guvernamental. Nu trebuie să plătim decât taxa de drum”. M-a privit cu nişte ochi reci de parc-ar fi venit din beci şi fără să tresalte la cuvintele rostite de mine, ce-i spuneau numai de bine, mi-a spus sec: „Bă! Te-ai îmbătat”.
Mi-am adus aminte de o „reparație” de pe vremea lui Dej, Gheorghe Gheorghiu Dej. Eram mic și pot să spun că nu băusem nimic. Brașovul se numea Orașul Stalin. A fost orașul unde s-au facut primele reduceri de personal. Ce mai!? Șomaj nu alta. Era vorba de două caseriţe, una de la un troleu şi una de la un magazin ultra central. Acum când mă gândesc la vremurile acelea, n-aş putea să vă spun dacă a fost un test sau să se fi urmărit ceva, probabil vreun protest pentru repararea nedreptăţii făcute celor două simple caseriţe. Cert este că un troleu a circulat fără taxatoare şi un magazin ultra central s-a deschis ca auto-servire. Vestea s-a imprăştiat în tot orasul, din gură-n gură că n-aveam net. In ziua aceia troleul fără taxatoare a circuit plin, cu oameni pe scară. Nu s-a mai auzit ‚avansaţi mai în faţă” şi nici trimiteţi banii ăştia, „în fund la taxatoare”. Biletele erau la discreţie, rupea fiecare câte nimerea, unii îşi făceau reserve şi de plătit se plătea cu ce se nimerea, şi tot călătorul râdea de ceea ce vedea. Magazinul ultra central, până seara a fost golit. A doua zi totul a revenit la normal, fără să apară vreun scandal. Somajul a fost eradicat făcându-se „repartația”. Caseriţele au fost reangajate, circulaţia cu transportul în comun s-a aerisit. O concluzie pe care-a tras-o orașeanul a fost că hoţia nu face casă bună cu civilizaţia și se fură de la “grupa mică” pân’ la “grupa mare”. A fost şi o veste bună, venită din economie, fabrica de nasturi a trecut pe profit.
Oricum. Trebuie să ne bucurăm. După atâția ani de la revolta din ’89 avem cel mai cinstit Guvern. Primul preacinstit a iesit la rampa Mang, ministru al Invațământului. Răspundea la acuzele unor ziarişti şi a celor ce-au postat pe net, dovezi de plagiat, adică, mai pe şleau, de copiat. Cică Mang pusese de-o mangleală. De ce sunteţi duri domnilor ziarişti? Eu nu cred c-a copiat, cred c-a desenat. Pe ce ma bazez ?
Lucrez și în învăţământ, ăla superior. Nu spun la ce Universitate dar vă spun ce materie predau „Mecanica fluidelor” ca să vă daţi seama de ce, când predau studenţii văd în mine o „poartă nouă” sau un extraterestru. La primul curs, l-am scos la tabla pe cel ce luase cea mai mare notă la „Matematici speciale” şi l-am rugat să-mi scrie pe tablă operatorii diferenţiali pe care-i cunoaşte. S-a uitat la mine şi i-am citit pe faţă o tristete de parcă l-aş fi-njurat de mamă. Cum sa le predai „Mecanica fluidelor”? La examene, unii copiau aţi spune voi, nu copiau, desenau, că nu ştiau. Cea mai mare confuzie era între omega mic (ω) şi dublu ve(w) iar când, studentul, era întrebat de mine: „Ce litera e asta?”, dădea din colţ în colţ şi vă spun pe cuvânt, niciodată n-a nimirit răspunsul corect. Cum să copiezi când nu şti nimic? In cel mai bun caz, desenezi.
Să zicem că acest Mang, n-a copiat și nici n-a desenat ci pur şi simplu era un subiect pe care nu-l ştia şi l-a „împrumutat” de la unul mai învăţat. Dupa cum a declarat se pare că nici nu l-a scris.
Am înţeles că eşti ardelean, măi Mang, că domn nu pot să-ţi spun şi apoi sunt mai în vârstă decât tine, îmi permit. Ar mai fi urmat să-i întrebi pe ziarişti: „Voi când mă acuzaţi, de copiat, vorbiți serios sau e o glumă?” „ Vorbim serios”, ţi-ar fi răspuns. Iar tu, măi Mang, le-ai fi dat replica ardeleanului „No, aşe, că mie nu-mi plac glume de-astea”.
Preacinstitul Cepoi, cel de la Sănătate a declarat : „dacă închizi un spital trebuie să pui în loc altceva”. La ce s-o fi referit? Probabil la un cimitir. Am aflat dintr-o știre că banii pentru sănătate sunt directionați spre cimitire și România va avea cei mai sănătoși morți din Europa. Astfel se vor pune bazele unei noi legi a sănătății. Pe mine mă bântuie o vorbă românească. Nu sunt sigur de nu primesc un „pașaport” spre operații reușite și pacientul mort. Nu de alta dar, aud că un chirurg a confundat mâna stângă cu cea dreaptă. A operat un copil aiurea, la un deget sănătos. Apoi uitandu-se „mai atent” la operat și în zona intimă (bine ca nu a fost Ciomu). Mă gândesc cu groază să merg la vreun consult și spunându-i medicului după întrebarea „Câți ani aveți?” că peste o lună voi împlini șaizeci și șase de ani să-mi răspundă: „Imi place optimismul dumneavoastră!”
Este exact cum am bănuit. Nu pot îngropa „securea” războilului. Nu mă lasă coaliția de la putere. Vrea să dea mână liberă cinstitului Guvern să ne țintească, iarăși, cu privirea spre luminița de la capătul tunelului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s