Jurnalul unui rebel

Posted: Martie 30, 2015 in Scrierile mele

Partea a XV-a

Tot iunie, tot 2012. Cum vă spuneam, eu vara asta nu dorm. O prietenă m-a sfătuit să scriu romane poliţiste. Cum dracu să scriu aşa ceva? La câte anchete cu morţi am participat, indirect, ca apoi să fiu pus în situația de a prelucra cazul, toate s-au încheiat cu concluzia „mortul a fost de vină” deşi prin ceea ce demonstram, la prelucrare, se deducea cu totul altceva. Să scriu o sută de pagini despre un caz soldat cu o crimă și în final să spun că mortul este de vină? Cine dracu ar citi aşa ceva? Am un coleg, care mi-a spus. „Eu, o carte politistă, o citesc de la final. Aflu întâi cine-i criminalul şi apoi o citesc”. L-am întrebat dacă mai are farmec cartea ştiind cine-i criminalul. Răspunsul lui m-a dat pe spate, cred c-avea dreptate. El urmărea de fapt, cum se comporta criminalul şi cum reuşea scriitorul să-l ascundă printre rânduri, divulgându-l la final.
Pentru a scrie o carte politistă, cea mai bună sursă de inspiraţie e tribunalul. M-a pus dracu şi m-am dus, aşa din curiozitate, într-o sală de judecată, poate-mi vine vreo idee. Intru în sală şi mă așez timid lângă un tânăr, care s-a dovedit a fi vorbăreţ. Vorbeam în şoaptă despre fapte şi la întrebarea lui „Aveţi pe cineva…?” I-am răspuns scurt, nu! Judecător, era o judecătoare, cam tinerică, gesticula mult şi-avea o faţă obosită. Aşa cum era de aşteptat, când îmi propun ceva, o dau în bară. Erau judecate nişte cereri de eliberare condiţionată. Vreo douazeci şi ceva de petenţi dintre care, jumătate erau absenţi pe motive de boală și de alte dosare în care erau chemaţi ca martori. Alţii erau la munci de m-am întrebat, de ce tocmai atunci. Din cei rămaşi, mai mult de jumătate şi-au retras cererea şi tânărul, vorbăreţ, de lângă mine, mi-a explicat o chestie în care fusese şi el implicat. „Au renunţat că au la dosar o precizare, de la penitenciar, cu recomandare de amânare.” Era un tip școlit. A știut să-mi citească mirarea de pe față și a continuat cu explicații: „E greu cu judecătoarea. Nu se ştie ce-a mâncat aseară, poate are-o greaţă, s-o fi sculat cu faţa la cearceaf de dimineaţă, poate prietenul ei nu i-a făcut faţă. Ce ştii matale? Aştia, adică condamnații, au avocaţi din oficiu. Nu e indicat să ai avocatul tău, că te bagă la jmecheri şi te mai amână pân’ se termină sezonul estival sau până ieşi la interval. Uite-aşa ajungi să ţi se dubleze amânarea. Aici, nu e nimica clar, fiecare judecă după capul lui.” „Da, prietenul tau?”, îndrăznesc eu. „E lacrimă. E beton.” Procesul era în toi. unul dintre petenţi se mira de ce era acolo, mai fusese judecat şi eliberat, confirmat pe net. Altul nu-nţelegea de ce e purtat dintr-un tribunal în altul. La lămurit judecătoarea „Poate ai prieteni pe afară.” Cazurile fiind banale, m-am lămurit şi am plecat.
A doua zi m-am întâlnit, întâmplător, cu vorbăreţul şi l-am întrebat dacă prietenul lui a scăpat. „Nu stiu, dom’le, de-atunci sunt cu ochii pe net. Nimic. Aştia ne omoară-ncet şi-ţi mai zic ceva, în România toate procesele sunt politice, chiar şi astea, pentru găinari, cum se pune problema pentru cei cu condamnări de la unu la trei ani. De-alde ăștia prinși cu furtişaguri, cu mărunţişuri, la-nceput cu găini, acum cu prafuri, nu de aruncat în ochi, nici de copt”, uitându-se la mine doct, „sau cu iarbă.” şi, scărpinându-se în barbă mi-a zis „Sunt politice, băi nene, c-aşa-i politica statului.” Ne-am despărţit nu înainte de-a-i ura, după culoare, cunoscuta urare, baftă.
Logica lui m-a uimit şi mi-am amintit de „patru case”, care s-a tot plâns că are un proces politic. Acum, îl înţeleg. După spusa vorbăreţelui, îmi este tot mai clar …e un găinar.
Aseară m-am uitat la știri. Toate televiziunile erau cu „ochii” pe poarta lui „patru case”. Urma să fie transportat la „mititica”. Partea roșie a „peșicherului” politic era în doliu, cea portocalie, în spirit de omenie, se cinstea cu șampanie. „Patru case”. decoratul nostru cu Ordinul Steaua României în grad de mare cruce, m-a făcut să-mi fac o cruce văzându-l pe o targa, în plină vară, înfofolit și cu fular la gât, unul obișnuit, cum se poarta pe la noi, încă de pe vremea lui „nea”, Burberry, scos din lada de zestre a mătușii Tamara. Se presupune că ar fi încercat să se sinucidă. Un glonț, care circula nestingherit prin bibliotecă l-ar fi nimerit. Mă și gândeam la Antene unde toată noaptea se va exclama „Ce bărbat ! Ce bărbat!” Transportat la spital l-a vizitat și multpreacinstiul.

Colac peste pupaza din teiul din fața Palatului Victoria (dacă nu e un tei ar fi bine să se planteze unul. să avem pupeze peste care să punem colacul), multpreacinstitul e acuzat de plagiat, mai clar, de furt intelectual. Na beleaua!
Pentru că tot este vorba de un plagiat, mi-am propus să-l plagiez pe Caragiale, care s-a inspirat în scrieri din viaţa politică a vremii sale, ce nu-s departe de vremea mea. M-am oprit la Mariu Chicoş Rostogan, ce-şi începea ora de clasă, bătând cu-n ciocan de lemn în masă, „Silenţium prostovanilor!”.
Politicianul dacă nu bate „câmpii” nu-i politician şi totul e să n-o dea de gard sau să-şi completeze „dizertaţia” cu o „cestiune” ce n-are subiect şi predicat la ce a fost el întrebat. De aici începe dandanaua şi beleaua de se miră, ca prostul, c-ar avea ceva lumea cu el, motiv pentru care îi recomand, cu căldură, să se rezume la „crastavete”. Să vină cu o lecție învățată și la orice întrebare s-o ia încet pe arătură până dă de „crastravete”, ăla din familia Curcubitaceae, de culoare galben-verzui, ca-n final să ne comunice şi ceva concret, c-ar conţine foarte multă apă (Severin e la Bruxelles, nu dau vina pe el).
Sfatul îl dau din propria experiență. Procedeul l-am practicat în liceu, la tezele de limba rusă ,unde invariabil subiectul era o descriere. Învățam pe de rost un început și un sfarșit „universal”, bine ticluit, urmând ca între cele două să bâjbăi ceva. Întodeauna mi-a ieșit. Ăsta-i unul dintre motivele pentru nu am învățat limba rusă. În paranteză fie spus cum ar fi sunat să-i spun unei domnișoare „ia liubliu tibea” sau în ucrainiană „ia tibia cohaiu”. Am preferat „ai lav iu”.
Nu ţin minte să-l fi întrebat cineva pe multpreacinstit, cu ce viteză, în drum spre Predeal, a făcut Guvernul și nici dacă noul Guvern este plin de hoţi ca şi celelelte. Cred că dacă era politician și „rânjea” mai puţin, ar fi dat un răspuns mai elevat, nu că-l face „în 30 de secunde” şi c-ar fi „cel mai cinstit”, ci ar fi putut începe cu argumente, că o „implementare” guvernamentală nu seamănă cu plantarea de „crastaveţi”, de unde putea dezvolta subiectul, legat de familie, de culoarea galben-verzui şi ar fi fost de lăudat în înţelepciunea lui iar, noi n-aveam subiecte de criticat. Nu ar fi fost pus în situaţia de a preciza “Nu înseamnă că eu o să pun numai ingeri în funcţie, că nu am cum, din 150 de oameni să fie 150 de oameni perfecţi.” Acum îmi explic de ce a apelat şi la „iad” unde „păcătoşii sunt valorificaţi la maxim” şi l-a numit pe Grăjdan. De aici până a ne face pe noi, ăştia care l-am criticat, anormali şi lipsiţi de bun simt n-a fost decât un pas “nu vreau să mă scuz, pentru că nu m-a acuzat cineva normal, cineva de bun simţ”.
Nu ţin minte să-l fi întrebat cineva pe multpreacinstit, de unde va conduce Guvernul şi chiar de l-ar fi întrebat, ar fi putut răspunde, evident din Palatul Victoria, doar nu dintr-o seră unde se cultivă „crastraveţi” şi ar fi ajuns la subiectul pe care ar fi putut să-l dezvolte fără s-o dea de gard. Problema asta e de discutat şi aş avea multe exemple să vă dau. Cert este că s-a instalat la o „tijghea” de undea-a-nceput să ne vândă „crastraveţi”.
Nu ţin minte să-l fi intrebat cineva de Bruxelles, la sosirea din Austria. N-ar fi avut sens. Dar un ziarist, probabil băsist, l-a întrebat ce părere are de acuzaţia de plagiat. In locul lui Ponta, eu aş fi divagat puţin şi aş fi dat ca exemplu nectarina, un fruct nou rezultat dintr-o combinaţie de piersic cu prun şi uşor-uşor, aş fi alunecat spre tulpini, până la vrej, de unde, cu puţin talent, ajungeam la „crastravete”. El, nu! „Eu tot merg la Bruxelles”.
Nu ţin minte să-l fi întrebat cineva, cum se simte Băsescu când, de fapt era la spital să vadă cum se simte „patru case”, care tocmai atentase lui viaţa lui (na, iar mi-am adus aminte de bancul cu ţară de căcat, atentate de căcat). Dacă nu putea să spună nimic de Nastase, nu putea da detalii nici despre rană, nici despre stare, putea foarte simplu s-o dea cu durerea ce-o simţea. Să fi vorbit de îngrijorare, ca şi cum ar avea un morcov undeva şi uite-aşa, de la morcov până la „crastravete” mai era un pas. El, nu! „Cred că se simte bine Băsescu.”
La venirea din Austria, pentru încurajare i-am trimis, multpreacinstitului. o scrisoare deschisă. Nu era lipită și a putut fi citită:
Stimate Domnule Mulpreacinstit, îmi dau seama cât sunteţi de ofuscat, deşi aţi mascat frumos, pe aeroport, necazul, schimbând macazul, c-o g(l)umă de mestecat, la întrebarea, de altfel de-a dreptul neobrazată, chiar calculată, a unui ziarist, cred băsist, legată de teza dumneavoastră, care vă venea ca o proteză la “sivi”. Auzi neruşinare, la un cotidian german, că aţi fi furat la teza de doctorat, c-aţi fi plagiat pe blat. Cătă neobrazare, la un cotidian așa de mare! M-a scos din fire, sunt ca dumneavoastră, un pic mai deşirat.
Vă dau un sfat. Fiţi bărbat! Demonstraţi la-ntreaga ţară că v-aţi maturizat, faceţi şi-o baie de soare să fiţi mai bronzat, nu-i bai, chiar la Dubai, și una în mare, la fel, apoi, mergeţi la Bruxelles, luaţi legatura cu Merkel să-i scuture niţel, (în paranteză fie spus, la dreapta să-l aveţi pe Marga, pregătit cu targa), poate pune de-o cenzură, dacă nu la scris, la gură, să se dea o dezminţire, pentru (p)omenire, că s-a greşit şi să strige-n gura mare cine va urgisit aşa de tare. Dacă n-aveţi intrare la Merkel (în paranteză fie spus, s-o-ntâmpla ceva cu Marga şi-l vor căra cu targa) vă recomand să daţi, urgent, o Ordonanță de Urgenţă şi puneţi la treabă Comisia de Etică. Preşedinte, ar fi bine, să-l puneţi pe Mang. Adunaţi materiale, măcar un teanc, convocaţi avocaţii lui „patru case”, că au experienţă şi daţi în judecată publicaţia germană care, şi-a permis să defăimeze cel mai cinstit Prim Ministru al României.
Vă mai spun că dispun de suficientă expertiză, pe care o păstrez într-o valiză. Dacă n-aveţi curaj, în ambalaj, am să-i dau ei în judecată. O să cer aviz de la popor, că nu permit să-mi jignească în aşa hal, chiar brutal, cel mai cinstit conducător.
Știu! Sunteți creștin și ortodox. V-am văzut adesea la pupat de moaște dezinfectate cu sublimat și nici nu-mi trece prin gând sa vă acuz că le-ați pupat peste rănd dar, o țață, pensionară de la un gostat, ar fi comentat.
Știu! Sunteți bun prieten cu Inaltpreafericitul din ale cărui haine poți să hrănești jumătate din București. Să ne trăiești!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s