Jurnalul unui rebel

Posted: Aprilie 2, 2015 in Scrierile mele

Partea a XVII-a

Iulie 2012. Două personaje nu-mi ies din cap: multpreacinstitul și „patru case”.
Guvernnul a sărit în ajutorul multpreacinstitului trimițând o scrisoare la publicația Nature, cea care l-a acuzat de plagiat. Cei de-acolo au apelat la numeroși specialiști lingviști pe care îi enumăr în ordinea sosiri la redacție: în germană, suedeză, malgaşă, turcă, islandeză, franceză, chineză, arabă, hindusă, spaniolă, bulgară chiar şi rusă, mai sunt aşteptaţi lingvişti din Africa şi de la Polul Nord. Incă n-au reuşit să descifreze ce-a cerut Guvernul României. Eu îi recomand multpreacinstitului să-i dea în judecată. Oare de ce n-o face? Explicația vine de la un jurnalist austriac: “ Pare-se că un premier român trebuie să fie prins, mai întâi, furând argintărie la un summit UE pentru ca lumea să înţeleagă cine este el.”
Nu am nimic cu multpreacinstitul. Eu am ce am cu proștii și cu hoții. Pot striga în gura mare „teza este plagiat”, atâta timp cât multpreacinstitul n-are demnitate să dea în judecată publicaţia Nature, care l-a făcut de tot rahatul în întreaga lume. Asta pentru mine, e suficient şi pot să-nchei cu clasica formulă, „ceea ce trebuia demonstrat s-a demonstrat”.
Preacinstitul de la Educație „rupe” tot pentru salvarea multpreacinstitului, care se plimbă, liniștit, la Bruxelles. Mă bate un gând. Acțiunile preacinstitului de la Educație au o explicație: el i-a redactat teza de doctorat . Dacă era tipărită pe hârtie higienică, avea valoare.
Multpreacinstitul a devenit personaj de notorietate, pe plan mondial. Culmea, noi nu ne mândrim cu el.
Niciun comunicat oficial legat de tentativa de suicid al lui „patru case”. Oare ce ascund? Păi, în cazul ăsta ne permitem să spunem orice. Eu cred că glonţul a fost scos dintr-o etuvă, pus la dezinfectat iar, poliţistul l-a ţinut de mână să nu cumva să se greşească direcţia. Mai cred că s-a împuşcat din cauza lui multpreacinstitul, care la băgat într-un mare rahat cu teza de doctorat.
Mă aşteptam la o manevră, mai abilă, din partea lui „patru case”. Să acuze, ca scuze, mai degrabă, nişte boli mai lumeşti, dacă te gândeşti la prostii, greşeşti:
De nervi: nevoit s-aleagă una din rezervi, la pușcărie „măi dragă”; ce-o să i se pună lui în farfurie; îşi pierde locul de pe canapea; cu cine va mai bea cafea sau ciaiul de la ora cinci; dimineaţa nu-l mai scoală soaţa; cum se va descurca partidul; trebuia demult să cheme sanapidul să facă curat la Palat, la Justitie mă refer şi tocmai el, un bugetar prosper condamnat la pârnaie să stea cât un cincinal de-al lui „nea” făcut în patru ani, jumate, cu abilitate.
De stomac: or să-l îndoape cu spanac; o să bălească la ouă ochiuri, câte două; va primi doar o papară în fiecare seară; la prânz cu verzi „alice” ce greu o să-i pice, orez, făcut balast şi de băut doar o cafea din năut.
De inima: este pur şi simplu victimă; procesul lui a fost politic, condamnat în unanimitate de jurişti, după el băsişti. Cum dracu’ să reziști.
Ce să mai lungesc pelteaua, de ficat, de claustrofobie, de rinchi, de splină şi de fiere, de hemoroizi, de alte organe de partid şi de stat. Si-aş mai putea continua dar, m-a luat prin suprindere, vorba celor de la antene „ce bărbat adevărat !” sau a celor de la televiziunile adverse, „iar a ratat?!”, când au aflat c-a atentat la viaţa lui. La demnitatea lui, putea să facă un gest mai acătării şi contra firii, să-și facă harakiri.
Câtă demnitate? Nici nea Nicu, în faţa plutonului de execuţie n-a fost aşa bărbat. Au început bocitoarele de la pesede, vaiete la penele, scâncete la cei de la pece. Mesaje, frumos învelite-n ambalaje, vin de la analiști și politicienii din „peșicherul” politic. „Nu trebuie să fim anchetaţi, nici condamnaţi, că doar nu suntem găinari, suntem hoţi scoliţi, doctori în ştiinţe, cu expertize şi mai terminaţi cu analize. Suntem aleşi pe sprânceană, întrebaţi-l şi pe domnul Geoană”. Cred ca toate mesajele astea sunt brevetate la OSIM. Prea seamănă, indiferent de ce parte a „peșicherului” politic se transmit. Sunt ca brevetările cu drept de autor ale fostului preacinstit de la Cultură: ,pentru ciripit, lătrat, grohăit, mers pâş-păş, chiar târâş, râs, răsu-plânsu, răsu-curcii, sughiţat, fluerat, sforăit” şi … ce s-a mai brevetat, pe care Crin la făcut „naiv”. Dacă consulți un dicționar explicativ, la definiția naiv, între credul și prost este doar o virgulă.
Nu m-aș mira, de vor continua așa, să ne trezim într-o dimineață cu statuia lui „patru case” în Piața Universității.
Cert este că vom afla cândva, nu ştiu când, dar sigur, precum am aflat de -un plagiat, „dintr-o nu ştiu care ţară, dintr-un nu ştiu care sat, de sub nu ştiu care pat”, că totul a fost aşa cum vă spun eu acum, „şi circ şi ţigănie”. Și asta nu e tot, să vedeţi ce ţiganie va urma. Circul dracului.
Astazi nu sunt în apele mele. E foarte cald, poti să-ţi faci ouă ochiuri pe asfalt. E trist, un om a murit pe plajă stând la soare. Ce-o fi fost în capul lui? M-am retras în birou şi m-am apucat de scris, ca un proscris, un fel de condamnat să aud toate belele în care-am intrat. Stimaţi cititori şi stimate cititoare “ va fac o confidenţă, am o nouă dragoste, iubesc tenisul”. România a ajuns un teren de tennis,…cu zgură albastră.
Ieri, venind de la serviciu, n-am ce face, deschid televizorul şi după ce-mi văzură ochii şi ce-mi auziră urechile mi-am băgat mâinile, până la cot, în bugetul familiei, strâns în frigider, de unde am scos vinul, pus la rece. L-am băut şi m-am făcut mangă (îmi place cum sună). Constatând că s-a dat liber la infracţiuni, am făcut o probă. M-am urcat beat la volan şi când am ieşit la drumul mare, eu stau la sat, tot auzeam clacsoane din spate şi din lateral de-am crezut că am nimerit la vreun carnaval. Cred c-aveam o mică problemă la direcţie, maşina nefiind prea nouă, schimba cam des banda de mers. Undeva pe dreapta, doi oameni, aşa se vedeau de departe, care după haine mi se păreau figuri cunoscute, îmi faceau semne să opresc. „Auto-stopişti”, mi-am zis. Incetinesc, trag pe dreapta cu gândul să-i iau , poate mai fac un ban cu care să micşorez consumul de benzină de la maşină. „Poftiţi pe bancheta din spate”, le-am zis. „N-am pretenţii! Daţi şi voi cât vă lasă inima, măcar de-o ţuică.”
Când au deschis gura şi-au vorbit în cor, mi-am dat seama că nu suna cum ştiam, lipsea vocea a doua. Aveam halucinaţii, mi-au vorbit la singular. „Prezentaţi-mi actele dumneavoastră.”
Ooops, mi-am zis, sunt intelectuali de-ai mei. Vor să citească ceva pe drum şi cum aveam în portieră o carte ce li se potrivea, “Lowside of the Road” a lui Barney Hoskyns, le-am întins-o. „E-n engleză”, le-am zis. „Dacă nu-nțelegeţi vreun cuvânt, mă întrebaţi. Hai, urcaţi. Eu o citesc că vreau s-o bag în “sivi”, dă mai bine la hoby decât “innot” şi baschet”, am continuat eu scoţând “glonţ” din gât un hâc.
Au insistat şi sincer să fiu, n-am înţeles de ce doreau să citească nişte acte când, oferta mea era altceva. Au întors capul şi am crezut că vor să-şi citească ceva în priviri, nu-şi vorbeau dar, amândoi au întors capul în aceiaşi parte. Ciudaţi oameni, cred că erau gemeni, semănau leit. „Lăsaţi maşina aici şi mergem la secţie.”
Ooops or fi de la audit sau de la Garda Finaciară „ Stiţi suntem în criză”, le-am zis. „Abia ce am plecat de la secţie, nu lucrăm decât într-un schimb. Veniţi mâine dimineaţă. Sun secretara să fie pregătită cafeaua, pachetul şi plicul. O să fiţi mulţumiţi.”
„La secţia de poliţie!”, mi-au strigat într-un glas ce-a sunat groaznic, de parcă eram la dracu-n praznic.
Atunci mi-am amintit că după hainele bine umplute îmi erau figuri cunoscute încă de pe vremea lui “nea” şi mi-am zis c-ar fi cazul să schimb şi eu macazul, să scot din gât, un sunet groaznic ca şi cum ei ar fi la dracu-n praznic: „Băi, voi ştiţi cine sunt eu !?”
Asta, pentru că în abureala mea, care pentru un minut s-a rispit, mi-am amintit de reclama ce-mi sparge timpanul pe tot programul de la teve. Bine că mi-a venit un hâc, oprit s-o continui cu „eu sunt cetăţean european” că m-ar fi persiflat „ce băi, esti ca el, vi de la Bruxelles” (nici-o aluzie, aşa mi-a ieşit rima). Au tăcut de parcă le-aş fi întins un evantai. Era cald afară. Formula a dat roade, i-am văzut întorcând capul să-şi citească în priviri dar, ciudaţii au întors capul în aceiaşi parte, de parcă unul avea ochii la spate. In timp ce ei se consultau eu mă gândeam că poate am fost confundat cu vreun ţigan, plecat la “munci” în Franţa şi plătit de Sarkozy să-şi petreacă concediul acasă. Nu. Locuiesc pe litoral şi am pigmenţii buni. Atunci m-am gândit la ce pile aveam. Puteam spre exemplu să-l sun pe multpreacinstit, să dea o Ordonanţă de Urgenţă cu desființarea secției de poliție şi s-o publice imediat în Monitorul Oficial. N-avea cum să mă refuze, că vorba aia, cum să refuzi un găinar de-al tău. Dacă cumva ajung la tribunal, îl sun pe preacinstirul de la Externe, să-i dea în gât pe judecători de la ANI. Nu. Asta nu se poate, se supără vecina mea, pe care-o cheamă Ani. E focoasă şi nu suportă s-o deranjezi pentru orice fleac. Aş putea apela la preacinstitul de la Educaţie, să numească o comisie de analiză a situaţiei. Nu douazeci, nici patruzeci ci cu vreo câteva sute de mii de membrii, care dacă-i anunţă azi se vor aduna-ntr-o sută de ani. Atunci voi fi la braţ cu “măi dragă” undeva în Cişmigiu, bând bragă.
Aburii beţiei se risipeau când, privindu-i pe cei doi, mi-am amintit de-o vorba românească. Dacă imi spun cei doi că sunt beat, mă duc să mă culc. Vă daţi seama, dacă erau treisprezece, puteau să mă facă prost şi aş fi sărit la gâtul lor, ca şi preacinstitul Pop, că nu e statutar, lipseşte al paisprezecelea care, are drept de veto. Tare. Doamne ce m-am bucurat, că sunt numai beat. Beţia trece, prostia rămâne chiar dacă unii spun c-ar fi numai un simplu plagiat, un fel de „atât de prost eşti că nici să copiezi nu şti”.
Auto-stopiştii mă preveau de parcă-i făceau radiografia lui „patru case” şi umăreau, cu groază, glonţul cum intră-n gât apoi, deviat de mărul lui Adam, ricoşat în omoplat de unde , pe blat, o ia în jos, printr-un corp frumos, atinge în treacăt ficatul şi razant cu splina, intră-n stomac ajungând mai jos, chiar în maţul gros. Parcă-i îi văd pe specialişti cum, îl pun pe oliţă şi-aşteaptă cuminţi ieşirea, pe cale naturală. a glonţului care, i-a scos din minţi. Chestia asta, vă spun cinstit, m-a mişcat. Nu asta, ci nevasta m-a miscat „Scoală, e gata masa. Ce-i cu tine, erai agitat”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s