Jurnalul unui rebel

Posted: Aprilie 4, 2015 in Scrierile mele

Partea a XIX-a

Tot iulie, tot 2012. Avem un președinte interimar. Nu știu vouă dar, mie a început să-mi placă şi nu credeam s-o spun vreodată. Ăsta e motivul pentru care ii recomand: Fii bărbată! Țin-te tare ca pe vremea lui Caragiale. Fii ţanţos! Dă-le cu bunul tău simţ, la toţi, dacă se poate, atât în cap cât și la gioale. Cine mai vorbeşte aşa liber ca tine? Fă ceva! Inchide graniţele și „bagă” pe blat, în Monitorul Oficial şi pe urmă fă-te că nu ştii, o lege marţială. Desfiinţează ziarele care te denigrează. Scoate în ilegalitate Universitatea Bucureşti, care şi-a permis să-l facă plagiator pe multpreacinstitul nostru premier. Desfiinţează televiziunile adverse, să rămână antenele lui Felix şi să-nceapă cât mai degrabă „Cântarea României” cu beretele roşii de la Constanţa. Nu te jena, mai dragă, şi nu-l mai ataca pe Iliescu, s-ar putea să ai nevoie de mineri. Asta are exprienţă bogată şi-a scăpat mereu cu faţa curată. Cine e UE? Ai dreptate! La dracu, cu banii lor cu tot. Să le-o dai în bot, să vină să se roage ei de noi. Arat[-le ce-nseamnă să fii român, arată-le democraţia noastră şi convoacă-i degrabă să le faci frecții cu niște lecţii. Ține-te tare! Arată-le că şti si limba germană. Gogoaşa dracului!
„Așa ceva nu trebuia să se întâmple. Este propoziția la care vreau să-mi răspundeti. La ce timp este?”. Nu eu am pus intrebarea ci o învățătoare.Răspunsul a venit de la Bulă: „La prezervativul imperfect, Doamna!”
Suntem în criză, toate partidele-s băgate-n priză. Vor neapărat puterea sau măcar un loc călduţ, într-un jilţ finuţ, cu laptop în faţă, cartele de votat, maşini de plimbat, de preferinţă noi, salariu de la stat. E drept, nu e prea mare și reclamat că-i fărâmă la cât chiulesc şi se spetesc. Fonduri forfetare şi largi portiţe să le-ajungă pentru fiţe. Mai au şi drept la angajaţi, bine plătiţi, să-i consilieze cum să voteze, să-şi plăteasca cumnaţii care i-au votat şi nepoţii, tonţii ce-au căzut la Bac si alte rude paparude că doar nu le dau toţi banii, parţial sau deloc, că nu muncesc de se spetesc pentru naţiune si de-ar fi să fie, ar fi o mare minune. Deşi e criză, sunt băgaţi în priză. Să nu vă fie cu bănat dar mai este câte ceva de furat şi dacă se vor simţi la strâmtoare vor pune o taxă mai mare peste taxele anterioare.
Dacă pe vremea lui „nea” aveam bani și n-aveam ce cumpăra, acum avem ce cumpăra și n-avem bani.
Imi aduc aminte. Eram în Beznea, un sat din Bihor și dornic de-o plimbare pe munte mi-am pregătit cu grijă rudele. Le-am propus un traseu, ca un exerciţiu de mişcare, ca o plimbare de câţiva kilometri, fără bagaje, până la Şuncuiuş şi puţin mai încolo, încă vreo trei, pe malul stâng al Crişului Repede, până la Peştera Vadu Crişului, o peşteră lungă, cât să ne-ajungă oboseala, parcursă pe o potecă largă, ca un drum de ţară, urmariţi de-un fir de apă ce la ieşire forma Cascada Vadu Crişului. Frumuseţea locurilor ne-a cucerit iar, mie, om umblat pe munte de mic, mi-a dat speranţa că voi avea tovarăşi pe măsură, şi i-am avut dar, la final mi-au spus “acum ne-ai păcălit dar, a doua oară nu ne mai prinzi”.
Am plecat într-o dimineaţă spre Valea Iadului şi am făcut primul popas la Lacul Leşul, apoi la peştera Meziad, una dintre cele mai lungi din România, în care a fost şi Emil Racoviţă dar, arăta jalnic (peștera), rămânâd singurul obiectiv care m-a cam dezumflat. După un binemeritat popas la Stâna de Vale, am pornit, tot pe creastă, spre Padiş. Tot drumul, chiar obositor, a meritat pentru că am dat de ponoare, abrupturi stâncoase, peşteri, avene şi o poiană luminoasă ce ne-a invitat la popas. Cine n-a văzut Apusenii, n-a fost la munte.
A doua zi am luat-o pe Valea Galbenei, am trecut printr-o gură de peşteră ce dădea într-o galerie subterană. Drumul era dificil. O apă rece ca ghiaţa se strecura, ca şi noi, printre blocuri mari de piatră și grohotişuri. Apa cădea în cascade şi picurii străluceau când soarele a pătruns la ieşire. Trecusem prin Cetăţile Ponorului. Am continuat drumul până la Focul Viu.
Traseul şi frumuseţile văzute i-au făcut să uite de oboseala acumulată şi de băşicile din călcâie, acoperite cu leucoplast. Degeaba am insistat să mai facem vreo şase kilometrii, până la Chişcău, n-au cedat, se săturaseră de mers. Se putea vizita Peştera Urşilor şi aflasem de ea, de la turiştii întâlniţi pe Valea Galbenei. Aveam s-o vizităm abia peste două zile, când am plecat din Beiuş cu traseul. La “recepţie” trona tablou lui Curta. Trăian Curta, cel care o descoperise. Toate peşterile pe care le văzusem înainte mi s-au părut grote. O frumuseţe cum rar mi-a dat să vad şi ce mi-a plăcut, în mod deosebit, speologii au găsit nume la stalactite şi stalagmite şi dintre toate, mi-a rămas în minte “cel mai iubit dintre pământeni”.
Da, n-au mai vrut să mergem pe jos, se tânjea după o baie caldă şi o masă copioasă la un restaurant. Cel mai apropiat oraş era Beiuşul. Localnicii îi spun Binj. Iată-ne pornind spre oaza de confort la care se tânjea şi spre o masă bogată, stropită cu vin. O masă ce mi-ar fi putut aminti de Franța. In Marseille, aşa ca să-i zic pe franţuzeşte, am ajuns într-o după amiază. De la aeroport am fost conduşi la hotel. Un hotel de cinci stele, “Francoise le Grec”. Mă minunam, ca prostul, de ceea ce vedeam, de parcă eram venit de pe planeta maimuţelor. Seara am fost invitat la cină într-un oraşel din estul Marsiliei, Cassis, pe malul Mediteranei unde, la un restaurant am mîncat numai sortimente de peşte. Ciorbă de peşte Bouillabaisse, de care auzeam pentru prima dată, considerată de francezi, un simbol naţional şi lup de mare la grătar. Masa a fost atât de gustoasă deşi, sunt ardelean şi nu prea mă omor după peşte, pot să vă spun, de-atunci, nu-mi mai place peştele. Francezii din zonă aveau o vorbă “cine n-a văzut Parisul şi Cassisul, n-a văzut Franţa”. Eu am văzut Franţa.
Am văzut și Binjul şi după câte mi s-au întâmplat pot să vă spun “cine n-a văzut Binjul, poate să doarmă liniştit, n-a pierdut nimic”.
Chestia cu baia caldă a căzut, n-aveau decât rece, ca apa din Valea Galbenei dar, ne-am consolat că aveam să dormim într-un pat. După un duş rece, ne-am adunat şi ne-am îndreptat spre cel mai bun restaurant, recomandat de fătuca de la recepţie. Nu eram în Marsilia dar gândul c-o să cinez civilizat m-a dus spre intrarea în restaurantul lui Fracoise le Grec. Când mă aşezam la masă, veneau doi bucătari, cu ghiridoane, pe unul era un platou din lemn “dotat” cu o jumătate de metru de muşchi de vită şi pe celălalt, tot ce trebuia pentru prepararea sosurilor. Carnea de vită, perpelită puţin era inundată de un sos ce-n final dădea renumitul “steack au poivre”. După două pahare de vin roşu, “Chateau la Tour” şi vreo trei sau patru bucăţi de brânză, apărea Francoise, cu o sticlă de Rastignac, un fel de cognac, şi beam împreună un paharel, din partea casei, “com digestiv”.
Am ajuns la restaurant şi ne-am aşezat la o masă din grădina de vară. Mi s-a părut mie cam pustie grădina dar, m-am gândit c-am ajuns prea devreme. Am aşteptat chelnerul, cam mult şi cine spune că englezii n-au umor, se-nşeală, nu întâmplator i-au spus “waiter”. Tocmai vream să cer condica de reclamaţii când a apărut şi “tovarăşul”.
Nu i se citea nimic pe faţă şi drept să vă spun, nici nu mă interesa, eu vream să citesc o carte cu meniurile ce le avea dar, mi-a tăiat elanul şi nu ştiu cum aţi fi reacţionat voi, dar mie mi-a venit să urc înapoi, la Padiş, să mă afund în pădure şi să urlu tare, ca să-mi treacă. Ne-a spus, cu seninătatea unui “waiter”, aşteptat ca sfintele moaşte „ne pare rău, azi e zi fără carne, nu avem decât macaroane cu brânză”.
Ajuns la o vârstă înaintată mă gândesc cu plăcere la trecut deși trăiesc într-o lume afectată. Parcă-l aud și-acum pe tata “Făcut-am cum ne-am priceput”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s