Jurnalul unui rebel

Posted: Aprilie 17, 2015 in Scrierile mele

Partea a XXII-a

August 2012. Cred că România se guvernează după una din Legile lui Murphy „dacă ceva merge prost, va merge”.
Avem politicieni, care după ce au fost cumpărați, au renunțat la integritate și lucrurile s-au simplificat. Când vorbesc despre creșterea nivelului de trai se gândesc numai la ei și cel mai bun moment de a amâna promisiunile este după ce au fost aleși. Pentru ei lumea reală este un caz special și nu găsesc niciodată calea cea mai ușoară pentru rezolvarea unei probleme iar, în condiții de stres aleg variantele cele mai proaste. Fac totul ca la carte și dacă-i întrebi nu știu despre ce carte este vorba. Sunt gata să moară pentru o idee cu condiția să nu fie prea clară și rânjesc când lucrurile merg prost, știu pe cine să dea vina. Cel mai bine le reușeste eșecul.
Avem un interimar la Președinție. Un interimat ce la obținut gratuit dar, a meritat toți banii. Eu l-am citit mai de mult, acum îl citesc ceilalti, care știu să „citească”. Dacă privești lucrurile mai atent, trei partide, cu o forță mediatică uriață, n-au reușit să spele creerele tuturor românilor. Alianța USL nu mai are viață lungă. Dacă un experiment se desfășoară bine înseamnă că ceva nu a fost în regulă. Lui Crin nu i-a ieșit deci, totul a fost în regulă. A anticipat toate variabilele posibile în afară de cvorum, care a stricat totul. Suspendarea Președintelui a ieșit prost și când datele de la referendum nu l-au satisfacut a apelat la statistică. S-a clarificat printr-un comunicat situația numărului de votanți.
Din vârful de la Cotroceni ne-a transmis un mesaj „… nimeni în România nu trebuie să se mai teamă, nimeni nu se poate lăsa intimidat de ameninţările unui om condamnat de votul poporului”. Vreau să-i spun lui Crin, mie nu mi-e frică de Băsescu, în schimb, de guvernul condus de un plagiator, un hoţ dovedit, lipsit de onoare şi de bun simţ mi-e frică.
Imi aduc aminte de un amic ce mi-a trimis un e-mail cu un discurs de-al adormitului Maicii Domnului, Crin, spunându-mi „de un astfel de președinte avem nevoie”. E unul din cei mulți, care nu știu să „citească”. Nimeni nu ridică un monument unui fost președinte interimar.
N-a fost cvorum la referendum!? Multpreacinstie, dă OUG şi „omoară” zece milioane de români, scoate-i din evidenţa populaţiei, şi anunţă la Bruxelles că România, conform acestui referendum nu are decât aproximativ opt milioane de locuitori. Transivania a fost cedată la unguri. Fii bărbat, demonstrează-ne că eşti tare, desființează-ne şi validează dracului acest referendum, astfel îi poţi da satisfacţie şi lui Băsescu, reducând numărul de parlamentari iar el va demisiona.
Lucrez la o carte, carte tehnică, şi după atâtea ecuaţii diferenţiale de ordinul întâi, de ordinul al doilea, integrale şi alte chestii matematice, am tras o singură concluzie: dacă azi este vineri, mâine este sâmbătă. Sunt născut în zodia taurului, de aceia, poate, sunt sensibil la culoarea roşie şi îmi place să “împung”. Imi aduc aminte că spunea cineva, nu mai ştiu cine, “oamenii nu pot fi făcuţi buni de către stat dar pot fi înrăiţi”. Aşa mă simt eu acum, un înrăit, şi vreau să ies din starea asta. De fapt pe cine critic? Eram un înrăit şi pe vremea lui “nea”. Eram membru de partid, dar n-am fost niciodată comunist, deşi eram convins că dacă se va ajunge vreodată la societatea spre care ne-am fi îndreptat, după spusele celor ce ne conduceau pe atunci, prima ţară care ar fi reuşit, ar fi fost Statele Unite ale Americii. China încă nu ridica “pretenţii”. Criticam şi-atunci. Imi aduc aminte de un raport făcut la o şedinţă de partid. A fost şi ultimul. Nu mi-au mai dat să fac rapoarte. Făcusem un raport, n-are impotanţă despre ce, dar înainte de fiecare subiect dădeam un citat, mai mult sau mai puţin orthodox, dar la obiect cu ce urma, din scriitori, în general americani. Raportul, de altfel critic, trebuia aprobat de biroul de partid, înainte de prezentare în adunarea generală. Supriză, secretarul de partid mi-a spus “nu putem aproba acest raport, să vedem ce spun şefii?”. M-a chemat şeful dar, înainte de a ajune la el l-am întrebat pe secretar dacă a citit raportul (şeful). “Da l-a citit şi l-am văzut punându-şi mâinile pe cap”. Din fericire pentru mine, şeful avea cap… şi diplomaţie. Nu mi-a zis nimic despre conţinutul raportului, făcând doar cateva remarci despre faptul că aş fi omis unele chestiuni. “Nu-i nimic, am să le atac şi pe acelea”, i-am răspuns. Cert este că la acea şedinţă toţi şefii, inclusiv cei ce ne conduceau pe linie de partid, nu au participat. S-au dat loviţi, aşa cum se dau şi cei de astăzi.
Am acasă un prieten foarte bun. Un câine (pe el mă pot baza oricând şi sunt sigur că nu mă va trăda niciodată). Il cheamă Max şi o să mă întrebaţi ce legatură are cu cele ce am scris şi vreau să scriu. Are. Max este un câine maidanez. Eu îl văd ca fiind frumos. Când a intrat prima dată, la mine în curte, venea după un tratament şi medicul veterinar i-a dat zile, de la el, vreo treizeci, ca să nu zic o lună. După el, Max, n-avea nicio şansă. De atunci au trecut patru ani. Max s-a vindecat şi este bine merci dar, are o “boală”, latră la aproape toata lumea ce trece prin faţa curţii. Pe cunoscuţi nu-i bagă în seamă dar, pe străini şi dacă sunt popi, ţigani sau gunoieri, se repede la gard de parcă ar vrea să-l rupă. Latră degeaba, nu poate muşca pe nimeni din spatele gardului de fier forjat al curţii. Dacă uit poarta deschisă, Max nu iese în stradă. Cine ştie ce amintiri neplăcute are, de pe vremea când era hoinar ? Când vin de la serviciu, se aşează în faţa mea. Aşteaptă să-l mângâi pe cap, măturând, cu coada, pavelele din preajmă. După mângâiere pleacă fericit.
Eu, ca şi Max, “latru” pe un blog, un fel de “curte”, prin faţa căreia trec cunoscuţi şi necunscuţi. Unii trec nepăsători, dând clik din întâmplare, alţii poate chiar mă citesc şi fac comentarii, alţii se întreabă cine-o mai fi şi nebunul ăsta (poate îşi scuipă şi-n sân), alţii sunt indiferenţi la tot ce se întâmplă, alţii sunt pe altă baricadă iar, cei care ar trebui să citească nu trec prin faţa “curţii” mele. Să fiu cinstit, ca şi Max, nu prea îmi dă vreun ghes să mai ies “în stradă”. Acum ămi acor cât mai am de trăit un răgaz să pot aunca o privire odihnită împrejur, cât încă lucrurile mai funcţionează.
Dacă referendumul se va valida înseamnă că România nu mai este stat de drept. Nu vom avea niciodată certitudinea că o lege este valabilă, va fi un haos general iar useleul va instaura o dictatură mai ceva ca a lui Ceaușescu și toți cei care nu sunt cu ei, sunt morţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s