Arhivă pentru aprilie, 2015

Jurnalul unui rebel

Posted: aprilie 17, 2015 in Scrierile mele

Partea a XXII-a

August 2012. Cred că România se guvernează după una din Legile lui Murphy „dacă ceva merge prost, va merge”.
Avem politicieni, care după ce au fost cumpărați, au renunțat la integritate și lucrurile s-au simplificat. Când vorbesc despre creșterea nivelului de trai se gândesc numai la ei și cel mai bun moment de a amâna promisiunile este după ce au fost aleși. Pentru ei lumea reală este un caz special și nu găsesc niciodată calea cea mai ușoară pentru rezolvarea unei probleme iar, în condiții de stres aleg variantele cele mai proaste. Fac totul ca la carte și dacă-i întrebi nu știu despre ce carte este vorba. Sunt gata să moară pentru o idee cu condiția să nu fie prea clară și rânjesc când lucrurile merg prost, știu pe cine să dea vina. Cel mai bine le reușeste eșecul.
Avem un interimar la Președinție. Un interimat ce la obținut gratuit dar, a meritat toți banii. Eu l-am citit mai de mult, acum îl citesc ceilalti, care știu să „citească”. Dacă privești lucrurile mai atent, trei partide, cu o forță mediatică uriață, n-au reușit să spele creerele tuturor românilor. Alianța USL nu mai are viață lungă. Dacă un experiment se desfășoară bine înseamnă că ceva nu a fost în regulă. Lui Crin nu i-a ieșit deci, totul a fost în regulă. A anticipat toate variabilele posibile în afară de cvorum, care a stricat totul. Suspendarea Președintelui a ieșit prost și când datele de la referendum nu l-au satisfacut a apelat la statistică. S-a clarificat printr-un comunicat situația numărului de votanți.
Din vârful de la Cotroceni ne-a transmis un mesaj „… nimeni în România nu trebuie să se mai teamă, nimeni nu se poate lăsa intimidat de ameninţările unui om condamnat de votul poporului”. Vreau să-i spun lui Crin, mie nu mi-e frică de Băsescu, în schimb, de guvernul condus de un plagiator, un hoţ dovedit, lipsit de onoare şi de bun simţ mi-e frică.
Imi aduc aminte de un amic ce mi-a trimis un e-mail cu un discurs de-al adormitului Maicii Domnului, Crin, spunându-mi „de un astfel de președinte avem nevoie”. E unul din cei mulți, care nu știu să „citească”. Nimeni nu ridică un monument unui fost președinte interimar.
N-a fost cvorum la referendum!? Multpreacinstie, dă OUG şi „omoară” zece milioane de români, scoate-i din evidenţa populaţiei, şi anunţă la Bruxelles că România, conform acestui referendum nu are decât aproximativ opt milioane de locuitori. Transivania a fost cedată la unguri. Fii bărbat, demonstrează-ne că eşti tare, desființează-ne şi validează dracului acest referendum, astfel îi poţi da satisfacţie şi lui Băsescu, reducând numărul de parlamentari iar el va demisiona.
Lucrez la o carte, carte tehnică, şi după atâtea ecuaţii diferenţiale de ordinul întâi, de ordinul al doilea, integrale şi alte chestii matematice, am tras o singură concluzie: dacă azi este vineri, mâine este sâmbătă. Sunt născut în zodia taurului, de aceia, poate, sunt sensibil la culoarea roşie şi îmi place să “împung”. Imi aduc aminte că spunea cineva, nu mai ştiu cine, “oamenii nu pot fi făcuţi buni de către stat dar pot fi înrăiţi”. Aşa mă simt eu acum, un înrăit, şi vreau să ies din starea asta. De fapt pe cine critic? Eram un înrăit şi pe vremea lui “nea”. Eram membru de partid, dar n-am fost niciodată comunist, deşi eram convins că dacă se va ajunge vreodată la societatea spre care ne-am fi îndreptat, după spusele celor ce ne conduceau pe atunci, prima ţară care ar fi reuşit, ar fi fost Statele Unite ale Americii. China încă nu ridica “pretenţii”. Criticam şi-atunci. Imi aduc aminte de un raport făcut la o şedinţă de partid. A fost şi ultimul. Nu mi-au mai dat să fac rapoarte. Făcusem un raport, n-are impotanţă despre ce, dar înainte de fiecare subiect dădeam un citat, mai mult sau mai puţin orthodox, dar la obiect cu ce urma, din scriitori, în general americani. Raportul, de altfel critic, trebuia aprobat de biroul de partid, înainte de prezentare în adunarea generală. Supriză, secretarul de partid mi-a spus “nu putem aproba acest raport, să vedem ce spun şefii?”. M-a chemat şeful dar, înainte de a ajune la el l-am întrebat pe secretar dacă a citit raportul (şeful). “Da l-a citit şi l-am văzut punându-şi mâinile pe cap”. Din fericire pentru mine, şeful avea cap… şi diplomaţie. Nu mi-a zis nimic despre conţinutul raportului, făcând doar cateva remarci despre faptul că aş fi omis unele chestiuni. “Nu-i nimic, am să le atac şi pe acelea”, i-am răspuns. Cert este că la acea şedinţă toţi şefii, inclusiv cei ce ne conduceau pe linie de partid, nu au participat. S-au dat loviţi, aşa cum se dau şi cei de astăzi.
Am acasă un prieten foarte bun. Un câine (pe el mă pot baza oricând şi sunt sigur că nu mă va trăda niciodată). Il cheamă Max şi o să mă întrebaţi ce legatură are cu cele ce am scris şi vreau să scriu. Are. Max este un câine maidanez. Eu îl văd ca fiind frumos. Când a intrat prima dată, la mine în curte, venea după un tratament şi medicul veterinar i-a dat zile, de la el, vreo treizeci, ca să nu zic o lună. După el, Max, n-avea nicio şansă. De atunci au trecut patru ani. Max s-a vindecat şi este bine merci dar, are o “boală”, latră la aproape toata lumea ce trece prin faţa curţii. Pe cunoscuţi nu-i bagă în seamă dar, pe străini şi dacă sunt popi, ţigani sau gunoieri, se repede la gard de parcă ar vrea să-l rupă. Latră degeaba, nu poate muşca pe nimeni din spatele gardului de fier forjat al curţii. Dacă uit poarta deschisă, Max nu iese în stradă. Cine ştie ce amintiri neplăcute are, de pe vremea când era hoinar ? Când vin de la serviciu, se aşează în faţa mea. Aşteaptă să-l mângâi pe cap, măturând, cu coada, pavelele din preajmă. După mângâiere pleacă fericit.
Eu, ca şi Max, “latru” pe un blog, un fel de “curte”, prin faţa căreia trec cunoscuţi şi necunscuţi. Unii trec nepăsători, dând clik din întâmplare, alţii poate chiar mă citesc şi fac comentarii, alţii se întreabă cine-o mai fi şi nebunul ăsta (poate îşi scuipă şi-n sân), alţii sunt indiferenţi la tot ce se întâmplă, alţii sunt pe altă baricadă iar, cei care ar trebui să citească nu trec prin faţa “curţii” mele. Să fiu cinstit, ca şi Max, nu prea îmi dă vreun ghes să mai ies “în stradă”. Acum ămi acor cât mai am de trăit un răgaz să pot aunca o privire odihnită împrejur, cât încă lucrurile mai funcţionează.
Dacă referendumul se va valida înseamnă că România nu mai este stat de drept. Nu vom avea niciodată certitudinea că o lege este valabilă, va fi un haos general iar useleul va instaura o dictatură mai ceva ca a lui Ceaușescu și toți cei care nu sunt cu ei, sunt morţi.

Jurnalul unui rebel

Posted: aprilie 16, 2015 in Scrierile mele

Partea a XXI-a

Tot iulie, tot 2012. Aş fi vrut să uit de tot ce se întâmplă in România, pe plan politic şi chiar îmi propusesem să nu mai scriu nimic dar, nu pot să nu mă revolt văzând aceste javre, care ne dispreţuiesc pentru că vor neaparat puterea, ne mint cu neruşinare şi acum ne cheamă la vot, să legiferăm o „lovitura de stat” şi apoi ne-o vor da în bot. Pentru nemernicia lor plătim noi. Majoritatea politicienilor pe care-i avem sunt nişte adrieniseverini, nesimţiţi, lipsiţi de onoare şi hoţi. Multpreacinstitului îi recomand să nu-mi vorbească niciodată despre onoare. N-are. N-am văzut atâta încrâncenare şi ură indusă în poporul roman de nişte descreeraţi, care au un singur ţel, puterea, să le permită acces la buget de unde să ne fure cum toţi ne-au furat.
Până nu demult a fost dificil să-i răspund fiicei mele ce a însemnat comunismul. Intâmplările din această lună au fost edificatoare și este pentru prima dată când le mulțumesc useliștilor.
Astăzi am fost întors pe dos de un e-mail primit de la un fost coleg. “Lasă politica pe seama celor inteligenţi” şi eu, rebelu, habar n-am avut că fac politică. Făceam, de fapt, nişte constatări asupra celui mai cinsit Guvern instalat vreodată în România în frunte cu multpreacinstitul Ponta acuzat de furt intelectual. Despre alte furăciuni încă nu se cunoaște.
N-am ştiut că trebuie să fii inteligent, să-ţi dai seama că, manevra cu Grăjdan a fost asa o chestie, de trestie iar, eu m-am legat de un telefon dat pe la ora 5 dimineaţa, fără să ştiu, că era o discuţie a doi oameni inteligenţi legată de bunul mers al țării. N-aveau somn pentru aşa “cestiune” mare iar, pe mine m-a luat scrisul pe dinainte.
N-am ştiut că regulile la doctorat s-au schimbat în ’99, când urma să-şi dea doctoratul multpreacinstitul şi cum eu, l-am dat mult înainte, în prostia mea, nu m-am documentat suficient şi neîntrebat, mi-am spus părerea. Cică aș fi fost prost informat și regula de bun simț nu mai funcționa. Ce stiţi voi despre plagiat? Țara arde şi voi vă pieptănaţi. Și ce dacă a plagiat? Ce e primul hoţ ajuns la putere? Voi n-aveţi dreptul să-l criticaţi, ciocul mic, acum noi suntem la putere. Ce dacă minte! Minte pentru ţară şi vrea o ţară nouă, nu vouă, aşa că, lăsaţi-l să vă lucreze.
Chiar Abramburica, a dat un verdict favorabil multpreacinstitului şi la propunerea studenților și liceenilor, care n-au luat BAC-ul, după spusele lui Radu Uszkai “a fost propusă pentru sanctificare… Toți plagiatorii și copiatorii din România ar putea avea, în sfârșit, pe lângă protecția politică, și protecția divină, chiar binecuvântarea în săvârșirea actului, care până acum era abominabil, cel de copy-paste. Ziua Sfintei Abramurica, ocrotitoarea plagiatorilor, va putea fi celebrată în data de 19 iulie, pentru a ne aminti tuturor de momentul în care CNE a anunțat verdictul în cazul tezei de doctorat a lui Ponta. Dacă cei de la BOR vor da curs acestei cereri, această zi de sărbătoare va fi marcată în calendar cu un xerox roșu”. Ooooh, ce veste minunată!
L-am atacat şi pe Mang c-a plagiat. El a rămas şi va rămâne, unul dintre cei mai inteligenţi uselişti iar, eu sunt prostul care n-a înţeles mesajul inteligenţilor din USL. Dacă multpreacinstitul va scăpa de acuzatie scapă şi Mang. Mangleala nu este definită în Codul Penal.
Ieri la EuroNews, multpreacinstitul a declarat “Adrian Nastase nu a fost prietenul meu”. De unde era să ştiu asta, în seara cănd „patru case” a încercat să se sinucida? Eu am scris că a fost circ și țigănie. De unde era să ştiu atunci, că vor veni useliştii, cei mai inteligenţi din partid, mai inteligenţi chiar si decât simpatizanţii lor, pe posturile TV, şi vor clama “sinuciderea” ca act de mare bărbăţie. M-am grăbit cu constatarea şi-am dat-o-n bară, dovidendu-se clar bărbăţia marelui bărbat, care a vrut să-şi pună capăt zilelor, fiind cel mai nedreptăţit om de pe pământ, de Justitia coruptă a lui Băsescu. Trebuia să fiu impresionat de spusele multpreacinstitului după „atentat”: „Năstase arăta groaznic”.
Ce-oi fi avut cu preacinstitul Pop? Nu știu. El, săracul cu duhul sau cu buhul, a facut tot ce i-a stat in putere, să desfiinţeze şi să reînfiinţeze comisii şi comitete, să-l salveze pe multpreacinstit de plagiat. Nu ştiam ca Pop este atat de inteligent politician, mi-a deschis capul un simpatizant.
Când l-am atacat pe Socaciu m-o fii mâncat undeva. N-am ştiut că Parlamentul este elita României şi eu care-i făcusem traseişti, trădători, mânaţi doar de interese meschine.
Am spus că useliştii în frunte cu multpreacinstitul şi Crin, cei mai inteligenţi români, au încercat o lovitură de stat. Acum sunt chiar speriat de bomba aruncată de inteligenţii uselişti, au făcut plângere penală la 15 lideri pedelişti, care prin declaraţiile lor au dus la defăimarea României. N-am ştiut că n-am dreptul la opinie si risc o arestare. Numai useliștii sunt inteligenţi şi au voie să dea din gură, să spună orice, şi să facă şi să desfacă legi, după placul lor.
Am atacat, de multe ori situaţia în care se află leul românesc şi m-a deşteptat inteligentul multpreacinstit “Sunt doar de 11 săptămâni în funcţie, deci nu pot fi acuzat de criza financiară din România”. Niste duşmani ai poporului român şi ai useliştilor, care după 30 iulie vor fi traşi în ţeapă că şi-au permis să analizeze prăbuşirea leului de la venirea multpreacinstitului. Probabil useliştii inteligenţi plătesc credite în euro după alte criterii pe care eu nu le cunosc. S-or fi schimbat încă din ’99.
Am spus că la acest referendumul de demitere a Președintelui se va fura ca-n codru şi ca să fiu mai explicit am constatat: liber la turismul electoral; liber la ruperea sigilului urnelor înainte de închiderea votului; liber la numărul de stampile, să fie suficiente; s-au desființat birourile locale electorale de circumscripție din orase, contestații numai la Județ; se vor deschide larg porțile din cimitire; se vor trimite urne mobile pe plajă la Mamaia, Tataia și Trei Papuci, pe Valea Prahovei, la mănăstiri (să fie primit), la cârciumi și bodegi.
In prostia mea, recitind ce-am scris mai sus, am hotărât să nu mai merg niciodată la vot. De votul meu, nu se va ţine cont, va fi aruncat la coş şi înlocuit cu unul mai inteligent, nimeni nu-şi va da seama şi astfel FSN-ul anului ’90 va renaşte în toamnă, va avea din nou un procent covârşitor de voturi inteligente iar, eu va trebui, în prostia mea, să înghit în sec şi să tac inteligent.
Nimeni nu știe cum va arăta ziua de mâine, cum vor arăta zilele următoare dar, am remarcat ceva, leul a început să se aprecieze. E de vina referendumul sau venirea FMI. Cine știe?!

Ce-mi doresc eu mie

Posted: aprilie 14, 2015 in Scrierile mele

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie                Ce-mi doresc eu mie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,               Ce-mi doresc eu mie, dulce Românie?
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?            Să-mi duc soţia la o crâşmă, că mi-e dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,                    In braţele nervoase s-avem câte-o tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!                       Cinsti-vom la trecut că n-avem viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,           De venin e plină cupa, spumegă pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;                  Politrucii mândrii asta ne servesc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,          Ei rămân ca stânca unde i-a dus valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.                   Dulce Românie, asta n-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul           Mi-aş dori să-i văd una cu pământul
Spada ta de sânge duşman fumegând,         Fugind aiurea, călcâie fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul                  Din spate să le vină-n ajutor şi vântul,
Visul tău de glorii falnic triumfând,                  Iar eu şi cu soţia în crâşmă triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,             Ne vom scalda-n lumini multicolore,
Spună ce-i poporul mare, românesc,             Ii voi şopti în graiul dulce, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,     Cuvintele ce-au făcut-o să m-adore,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.                   Dulce Românie asta mi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,                      Vor acum sa dea cu min’ la pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,                  Incearcă să mă-mbroboade surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,       Să m-orbească nu e chip, nu le dau pace,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,     Le suflu-n lampă să nu o văd arzând
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,            Si când printre noi or să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,                        Din paharul cu venin am să-i servesc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,               Vom arde durerea noastră în altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.                  Dulce Românie asta mi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,              Ce-mi doresc eu mie, dulce Romanie?
Tânără mireasă, mamă cu amor!                 Să-mbătrânesc frumos, să mai fac amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie                       Să mai simt în mine a tinereţii bărbăţie.
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,                     Să mai pot petrece din noapte pân-n zori.
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,                        Să vă presar în suflet câte-o bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,                    Să mai colid cât pot pe plaiul românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,                       Să văd pe chipu-mi renescând mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!                  Dulce Românie, asta mi-o doresc!

Prima zi de Paște

Posted: aprilie 13, 2015 in Scrierile mele

Ieri, prima zi de Paște, pe la ora trei și nițel, după masa copioasă cu miel, stropită cu vin, se stingea lumina în Agigea. Cu privirea ațintită în jumătatea goală a paharului cu vin ce fusese plin, mă aud strigat de nevastă: „Sună la renel ! Intreabă când vine lumina!”. Cum eram cam obosit am înțeles greșit. L-am sunat pe Ionel , prietenul meu din Lumina, întrebându-l când vine la Agigea. N-am aflat răspunsul. Am fost întrerupt: „La RENEL, nu la Ionel!”  La „renel” mi-a răspuns un tip amabil și nu mi-am data seama dacă m-a întrebat sau a exclamat „Limina s-a taiat”. Eu i-am răspuns adecvat momentului „Adevarat s-a taiat!”. Am revenit dupa câteva minute. Mi-a răspuns  robotul „Nu vă îngrijorați!” de parcă începuse al treilea război mondial. „E o avarie. Curentul revine la 20:30”.
Nerăbdător, la 20:45 am resunat la „renel”. Mi-a răspuns robotul „Curentul revine în Ciocârlia de Sus la 20:00”. Crezând că-i o glumă de-a mea „fâsâită” mi-a luat telefonul. Eu, satisfăcut, după ce a terminat robotul „rapsodia” cu Ciocârlia, ea, mai răbdătoare, a așteptat până când a intrat pe fir, în direct, o fătucă ce a asigurat-o că „a doua zi de Paște vom avea lumină”.
Cum „lumina din lumină” se stinsese și nu doream să fac vreu păcat, chiar în prima zi de Paște, am apelat la nea Costică, vecinul meu, care avea o brichetă primită în dar de la un amic, care o avea de la amicul unui alt amic chiar din Israel, mai exact din Ierusalim. Piatra ce scânteia era de la Bethlehem și când am aprins lumânarea mi-am dat seama, după miros, gazul era bio. Cu lumânarea aprinsă am intrat în dormitor la socrul meu și am pus-o pe televizor. „De ce acolo!” îl aud. „N-ai spus tu că nu poți să dormi dacă nu te uiți la televizor?!” Imbufnat s-a întors pe o parte și nu mi-a mai vorbit toată noaptea. A adormit.

De la o linguriță

Posted: aprilie 11, 2015 in Scrierile mele

M-am sfădit cu nevasta de la o linguriță. Nu că n-am avea suficiente în casă si alea primite ca moștenire. E sâmbăta mare și ca de obicei, dimineța cobor buimac în bucătărie unde, pe o farfurie ar fi trebuit să m-aștepte cafeaua. Regula s-a schimbat de când fiică-mea vine mai rar pe acasă. Mă aștepta un fel de vas cu albușuri de ouă. Deci, socru-meu tranșa mielul, nevastă-mea pregătea pasca iar, eu urma să bat ouă cu telul. In final compoziția s-a turnat într-o altceva, care am aflat că se numește tavă și hop cu ea la cuptor. După o analiză asupra situație de criză în care vom intra imediat dupa Paște, s-a deschis cuptorul unde se rumenea pasca și s-a constatat a fi prea moale la mijloc. Nu știu ce-a deranjat-o pe nevastă. Încercând să salvez situația i-am spus „Lasă dragă, nu te supăra, o vom mânca cu lingurița!”.