Arhivă pentru mai 15, 2015

Cum penalii, ăștia din închisori, ca să scape mai repede de suplicul la care au fost supuși pe „nedrept”, au devenit, peste noapte, scriitori și peste câțiva ani, poate zece, poate douăzeci, (unii la varsta mea nu vor știi în veci) când copiii plictisiți de basme, de Caragiale și de Eminescu, când Iliescu va fi tot președinte de onoare la PSD , când multpreacinstitul Ponta va fi tot Prim Ministru iar, Androneasca a „enșpea” oară la Educație, vor fi în cărțile de Limba și Literatura Română.
Curios,cum vor răspunde copiii la întrebarea clasică „Ce-a vrut să spună autorul”, (o întrebare care, n-are cum să dispară ținând cont de educația din școală) m-am documentat, în caz că nu voi trăi până atunci, să mor împăcat, teleportându-mă într-o clasă a anului de grație 2035, undeva în ultima bancă. L-am auzit pe profesor adresându-se elevilor: „Silențium prostovanilor!”, (dovadă că învățământul n-a progresat). Fetele din fața mea începuseră să se păruiască și să se porcească. Ora a fost întreruptă și fetele, date afară, au continuat bătaia în prima stație intergalactică. S-a format o comisie de la ministerul de resort care, l-a schimbat pe „Silențium prostovanilor” cu o profesoară care, avea măsura exactă a creerului celor ce urmau cursurile scolare elementare. Supriza a fost ministrul delegat de guvern, Domnul Bulă, promovat de multpreacinstit pentru perseverența în școala primară pe care încă n-o absolvise dar, avea în CV un masterat și o diplomă de doctorat.
Cursul s-a reluat imediat și noua profesoară, supranumită „juma’ de creier”, (unii mai cârcotași o alintau cu „creier ioc”) a reluat lecția de unde rămăsese „Silențium prostovanilor” cu întrebarea, puțin modificată dar, aproape de cea pe care o așteptam: „Ce meserie credeți că aveau autorii care, despre arestarea lor au spus:…un caz tipic de proces politic?”
Răspunsul a venit de la unul Gigel, nepot al unui fost ministru. O sinecură numită la Cultură.
-Poeți, Doamna profesoară!

Schisma

Posted: mai 15, 2015 in Scrierile mele

Cred ca n-am înțeles eu bine: un grup de enoriași ar fi fost excomunicat din biserica popilor noștri, stăpâni pe tarlaua făcută de credincioși că au vrut să facă clismă în biserică. M-a lămurit un popă, purtător de cuvinte: nu clismă ci schismă. Mă rog, o mică diferență dar nu de esență.